Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
22:00 25 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Rodin Traicu, secretar de stat la Ministerul Economiei „România va deveni un pol energetic regional" (galerie foto)

ro

21 Jun, 2012 01:50 2061 Marime text
cap_6.jpgTimp de cinci zile, între 17 şi 21 iunie, specialişti în domeniul energetic şi reprezentanţi ai companiilor din sector din peste 30 de ţări au participat la cea de a XI-a ediţie a Forumului Regional al Energiei pentru Europa Centrală şi de Est - FOREN, eveniment organizat de Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR - CME).

Tema din această ediţie a forumului - „Politici şi strategii energetice naţionale şi regionale. Securitatea alimentării" a cuprins cinci sesiuni de comunicări ştiinţifice, 13 evenimente adiacente, 18 mese rotunde, o expoziţie internaţională cu peste 70 de standuri. La forum au participat peste 130 de specialişti, reprezentanţi ai autorităţilor din România şi ai instituţiilor de cercetare şi de învăţământ în domeniu, care au susţinut aproximativ 300 de lucrări pe subiectele de actualitate ce vizează sectorul energetic. În cadrul sesiunilor au fost analizate subiecte precum viitorul gazelor naturale în balanţa energetică naţională şi în regiune, securitatea aprovizionării cu energie, strategiile naţionale în context european, energia nucleară şi atragerea investitorilor. Printre participanţii la forum s-au numărat companiile Hidroelectrica SA, Enel România SRL, Romato, Romenergo, Electrotel SA, Electrica SA, Transelectrica SA, Energomontaj SA, CE Rovinari SA, General Turbo SA. Unul dintre subiectele discutate la forum a fost dedicat reactoarelor 3 şi 4 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă.

 forum_-_forum_2.jpg

„La ora actuală avem discuţii cu două companii: una din China şi una din Coreea de Sud. Pentru construcţia celorlalte două reactoare, sperăm ca până în septembrie să facem un memorandum cu investitorii. Aceste reactoare sunt necesare, deoarece România va deveni un pol energetic regional. Atunci când se va crea o piaţă a energiilor europene, România trebuie să fie competitivă", a declarat Rodin Traicu, secretar de stat al Departamentului Energie din Ministerul Economiei. Fiind întrebat ce avantaje va avea comunitatea locală din Cernavodă de pe urma demarării lucrărilor la cele două reactoare, secretarul de stat a precizat că se va desfăşura un amplu program social. „Programul social demarat în timpul construcţiei reactoarelor 1 şi 2 va continua", a mai spus Rodin Traicu.

Ti-a placut articolul?

Comentarii