Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:33 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mesaje pe Facebook ZIUA de Constanţa „Parcul Tăbăcărie, parcul unde gunoaiele şi câinii sunt ca la ei acasă”

ro

17 Mar, 2014 00:00 2704 Marime text
Parcul Tăbăcărie se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 100 de hectare şi este unul dintre cele mai mari din ţară şi cel mai frumos parc din Constanţa. Este un loc romantic, sau cel puţin aşa ar fi trebuit să fie, dacă nu ar fi fost lăsat în paragină. Starea de degradare în care a ajuns Parcul Tăbăcărie este înaintată şi nu face nimeni nimic pentru a remedia situaţia. Acest lucru a trezit îngrijorarea cetăţenilor. Cititorul nostru, Cristi Dima, a postat pe pagina de Facebook ZIUA de Constanţa mai multe poze în care este arătată imaginea actuală a unuia dintre cele mai frumoase parcuri din oraşele Dobrogei.

Pe malul lacului au fost construite clădiri, care, oglindindu-se pe luciul apei, dau un aspect feeric parcului. Dar poza primită de la cititorul nostru ne arată altceva: „ultimu’ focar de infecţie - adăpost pentru câinii vagabonzi”. Cititorul îşi continuă plimbarea prin parc, şi ne trimite o altă fotografie în care mizeria este peste tot: „Gunoaiele şi câinii sunt ca la ei acasă şi unde iarba e verde şi cică totu’ e frumos, zicea Primaru’ o dată, în afară de caravanele alea din Mamaia şi să pună dale pentru profitu’ lui... că are investiţii peste tot... nu ştie să facă un parc frumos pentru cetăţeni, lasă gunoaiele pe stradă şi câinii ăia care a zis că îi adună tot pe străzi îi găseşti...”.

Ultima imagine trimisă de Cristi Dima reflectă îngrijorarea faţă de felul în care arată parcul lăsat pradă buruienilor şi gunoaielor: „Bine că iarba creşte mare şi frumoasă peste tot şi nu se vede grija primăriei pentru un spaţiu curat (...) plimbarea continuă, am lăsat câinii în urmă, am dat de pisici şi alte gunoaie... până la pavilionu’ expoziţional numai mizerie e şi bucăţi din faleză rupte”. Cetăţenii sunt îngrijoraţi, pe bună dreptate, dar cine ar trebui să se ocupe de reamenajarea şi întreţinerea acestei zone?
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii