Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
23:26 17 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Dănuţ Epure, ales vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Rectorilor din România

ro

09 Jul, 2013 00:00 1229 Marime text
Universitatea Ovidius Constanţa a găzduit, la finalul săptămânii trecute, un eveniment organizat de Consiliul Naţional al Rectorilor (CNR) din România, context în care au fost aleşi membrii Biroului Permanent al CNR. A fost pentru prima dată când o universitate din Constanţa a găzduit lucrările celui mai important for academic din ţară. Potrivit unui comunicat de presă, la acţiune au participat ministrul delegat pentru Învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, Mihnea Costoiu, secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Gigel Paraschiv, precum şi rectori ai universităţilor de stat şi private.
Echipa de conducere a Consiliului Naţional al Rectorilor din România este formată din preşedinte, 11 vicepreşedinţi şi un secretar general.

Profesorul univ. dr. Sorin Mihai Cîmpeanu a fost ales preşedinte al CNR (Universitatea de Ştiinţe Agriconomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti), în vreme ce fostul preşedinte al fotului, prof. univ. dr. Ecaterina Andronescu, preşedinte de onoare al consiliului.
Rectorul Universităţii Ovidius Constanţa, prof. univ. dr. ec. Dănuţ Tiberius Epure, a fost ales vicepreşedinte al CNR. „Este pentru prima dată când o universitate din Constanţa are un reprezentant în conducerea Consiliului Naţional al Rectorilor. Acest lucru arată credibilitatea şi performanţa la care a ajuns Universitatea Ovidius din Constanţa şi, totodată, faptul că merită cu prisosinţă să fie inclusă în elita universităţilor din ţară. Iar managementul noii conduceri a fost apreciat de cel mai important for academic din ţară - Consiliul Naţional al Rectorilor”, a declarat Epure.
În aceeaşi ordine de idei, Mihnea Costoiu a menţionat că rectorul Universităţii Ovidius intră astfel între primii 11 rectori din ţară.

Ti-a placut articolul?

Comentarii