Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:19 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum va arăta şi ce lucrări vor fi executate CN ACN Constanţa va reabilita taluzul pereat Canal Poarta Albă – Midia Năvodari (galerie foto)

ro

13 Mar, 2014 00:00 3062 Marime text
Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile Constanţa a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa memoriul proiectului „Reabilitare taluz pereat Canal Poarta Albă – Midia, Năvodari, mal stâng, zona km 8+200 (19+300 navigaţie), afectat de alunecarea de teren”. Memoriu de prezentare a fost elaborat de SC IPTANA SA.
 
Alunecarea de teren s-a declanşat în toamna anului 2012, pe fondul acumulării unor importante debite de apă din precipitaţii. În urma alunecării a fost afectat malul stâng al canalului şi lucrările existente sub cota +10, pe o lungime de cca. 25 m, provocând prăbuşirea
platformei drumului tehnologic şi de intervenţie de la cota +10.

Alunecarea s-a produs într-o zonă în care malul secţiunii udate este unul de tip pereat, protejat cu piatră brută între fundul canalului şi până la cota +9, cu protecţie din piatră spartă şi caroiaj alcătuit din rigle din beton armat. Pe platforma de la cota +10 este amenajat drumul tehnologic şi de intervenţie al canalului, delimitat pe partea spre versant de o rigolă ranforsată cu un zid de sprijin de un metru. Alunecarea de teren a afectat drumul tehnologic de la cota +10 şi malul canalului sub cota +10, până la baza acestuia, unde a refulat materialul alunecat. Rigola ranforsată, zidul de sprijin şi taluzurile superioare nu au fost afectate de fenomenul de instabilitate. După producerea alunecării, beneficiarul a încercat în vara anului 2013 să stopeze fenomenul, prin amenajarea a două drenuri transversale pe drumul de cotă, executate cu tub riflat la bază şi capete de dren, prin care apa captată să poată fi evacuată în canal. Drenul executat pe mijlocul alunecării a funcţionat până la reactivarea alunecării, confirmând prezenţa apei în exces în această zonă. Alunecarea nu a putut fi stopată cu lucrările executate, ci s-a dezvoltat în continuare pe acelaşi plan de cedare ca şi cel iniţial. În prezent, sistemul de captare, drenare şi evacuare în canal a apelor este deficitar, parţial colmatat, numeroase drenuri şi barbacane sunt nefuncţionale şi nu evacuează apa de exfiltraţie, rigola ranforsată nu are pantă de scurgere continuă spre podeţe, nefăcând faţă, pe alocuri, debitului de apă captat.
 
Consolidare şi protecţie
 
Proiectantul a întocmit expertiza tehnică a lucrărilor afectate de alunecarea de teren, din care rezultă că prăbuşirea malului stâng, inclusiv a materialului din corpul drumului tehnologic şi de intervenţie de la cota +10 a condus la circulaţia cu restricţii pe sectorul de drum afectat şi la obturarea secţiunii de navigaţie. Pentru a împiedica dezvoltarea alunecării şi pentru a asigura
navigaţia pe canal şi circulaţia pe drumul de cotă +10 în condiţii normale, este necesară consolidarea malului stâng şi refacerea lucrărilor afectate de alunecare.
Pentru eliminarea riscului producerii unor alunecări de amploare, cu consecinţe asupra stabilităţii terenului si a drumului de exploatare, soluţia propusa este consolidarea şi protecţia taluzului în zona alunecării şi refacerea secţiunii udate a canalului. Pentru aceasta sunt necesare următoarele: consolidarea taluzului alunecat, lucrări de drenare, captare şi evacuare dirijată a apelor de exfiltraţie şi pluviale, astfel
încât malul canalului să fie menţinut uscat, decolmatarea, desfundarea, curăţarea lucrărilor de scurgerea apelor din exteriorul
zonei alunecate, curăţarea cunetei canalului de materialul alunecat din taluz şi readucerea profilul taluzului la geometria iniţială, refacerea platformei drumului tehnologic şi de intervenţie din lungul canalului la dimensiunile iniţiale. Aceste măsuri vor avea ca efect o bună comportare în timp a lucrărilor executate şi stabilitatea malului în zona afectată de alunecare, cu condiţia întreţinerii lucrărilor de colectare, conducere şi descărcare în canal a apelor.
 
Consolidarea malului se va obţine prin execuţia unui zid de sprijin din beton armat, fundat pe coloane forate încastrate în terenul de bază. Pentru execuţia coloanelor va fi necesară amenajarea unei platforme bine compactate, realizate la cota nivelului mediu al apei din canal. Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari este un canal navigabil, al treilea al României după canalul Bega şi Canalul Dunăre-Marea Neagră. Are o lungime de 27,5 km şi este situat între Portul Midia, km 0 al canalului, şi confluenţa cu Canalul Dunăre-Marea Neagră la km 29+41 al acestuia, în dreptul localităţii Poarta Albă. La km 3 are o bifurcaţie ce face legătura cu Portul Luminiţa printr-un canal cu o lungime de 5,5 km. Canalul Poarta Albă-Midia, Năvodari face legătura acvatoriului portului maritim Midia şi al celui al portului Luminiţa din Lacul Taşaul (Năvodari) cu Canalul Dunăre – Marea Neagră, în zona localităţii Poarta Albă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii