Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:40 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Puterea (PSD - ALDE) pregăteşte devalizarea patrimoniului public din gestiunea administraţiei locale a oraşelor (document)

ro

04 May, 2017 00:00 2266 Marime text
Comisia de administraţie publică a Senatului a adoptat proiectul de modificare a Legii administraţiei publice locale care propune ca hotărârile referitoare la patrimoniul unităţilor administrativ-teritoriale să fie adoptate de consiliile locale şi judeţene, cu votul majorităţii simple a consilierilor.
 
În prezent, pentru a fi aprobate, hotărârile de consiliu care vizează patrimoniul au nevoie de votul a două treimi din numărul total al consilierilor în funcţie. După ce va primi avizul Comisiei juridice, proiectul va ajunge în plen.
Dacă legea administraţiei publice va fi modificată, formaţiunea politică sau coaliţia care deţine majoritatea în Consiliul Local (în acest moment, PSD - ALDE + PMP controlează Consiliul Judeţean Constanţa şi mai multe consilii locale din judeţ) poate să concesioneze sau să înstrăineze bunuri din patrimoniul oraşelor.

În majoritatea lor, hotărârile de patrimoniu fac referire la transmiterea sau luarea în administrare, înscrierea în domeniul privat, transmiterea în folosinţă gratuită, schimburi de terenuri, concesionări, vânzări, închirieri, exproprieri, solicitări adresate Guvernului de a transmite bunuri din administrarea statului în administrarea locală. Asociaţia Municipiilor din România a formulat şi ea un amendament la această propunere de modificare a legii administraţiei publice locale, prin care solicită ca adoptarea cu votul a două treimi din numărul consilierilor în funcţie să se păstreze doar pentru hotărârile referitoare la vânzarea şi cumpărarea de imobile.

Iniţiatorii modificării art. 45 din Legea 215/2001 sunt: Bodog Florian Dorel - senator PSD; Butunoi Ionel Daniel - senator PSD; Coca Laurenţiu Florian - senator PSD; Constantinescu Florin - senator PSD; Cordoş Alexandru - senator PSD; Durut Aurel - senator PSD; Federovici Doina Elena - senator PSD; Fifor Mihai Viorel - senator PSD; Firea Gabriela - senator PSD; Lazar Sorin Constantin - senator PSD; Mitu Augustin Constantin - senator PSD; Mocanu Victor - senator PSD; Moga Nicolae - senator PSD; Mohanu Nicolae - senator PSD; Nicula Vasile Cosmin - senator PSD; Oprea Ştefan Radu - senator PSD; Pop Gheorghe - senator PSD; Pop Liviu-Marian - senator PSD; Popa Florian - senator PSD; Rotaru Ion - senator PSD; Saghian Gheorghe - senator PSD; Sârbu Ilie - senator PSD; Savu Daniel - senator PSD; Silistru Doina - senator PSD; Stuparu Timotei - senator PSD; Suciu Matei - senator PSD; Vâlcov Darius-Bogdan - senator PSD; Voinea Florea - senator PSD.

În expunerea de motive a proiectului, pe care o puteţi consulta în secţiunea „Documente“ din ediţia online a cotidianului ZIUA de Constanţa, promotorii iniţiativei legislative motivează că aceasta va stimula investiţiile şi va crea locuri de muncă.

Precizăm că proiectul datează din anul 2014, când a fost înregistrat la Senat. În 2015, a fost respins de Camera Deputaţilor. S-a reîntors în Senat în acelaşi an, când acesta a devenit cameră decizională.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii