Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:22 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constănţeanul Răzvan Filipescu, pregătit pentru Ministerul de Externe?

ro

26 Sep, 2014 00:00 3820 Marime text
Constănţeanul Răzvan Filipescu a demisionat, la jumătatea acestei luni, de la conducerea Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT). Demisia lui nu a surprins pe nimeni, dat fiind faptul că gestul a venit la finalul unei perioade în care s-au vehiculat constant neînţelegeri între Filipescu şi Florin Jianu, ministrul pentru IMM şi Turism. Menţionăm că Filipescu nu a comentat niciun moment pe marginea presupuselor tensiuni dintre el şi ministrul Turismului.

La momentul actual, despre Răzvan Filipescu se vorbeşte iarăşi în legătură cu o nouă funcţie pe care ar urma să o ocupe. Potrivit unor surse, constănţeanul s-ar pregăti pentru un fotoliu în Ministerul Afacerilor Externe, posibil cel de secretar de stat. L-am contactat pe Filipescu pentru a afla dacă el confirmă informaţia, dar fostul preşedinte al ANT nu a răspuns la apelurile şi mesajele cotidianului ZIUA de Constanţa. Amintim că Răzvan Filipescu a condus Autoritatea Naţională pentru Turism din aprilie 2013, atunci când a fost numit printr-o decizie a premierului Victor Ponta, până în luna septembrie a acestui an. A făcut echipă la conducerea ANT cu o constănţeancă, Mirela Matichescu, care, după demisia lui Filipescu, exercită atribuţiile preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Turism până la numirea conducătorului instituţiei.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii