Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
10:39 19 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea Corneliu Leu (galerie foto)

ro

07 Aug, 2017 00:00 2452 Marime text
Corneliu Leu a fost de cetăţenie, mai întâi de toate, dobrogeană. Prin întreagă sa fiinţă, prin lucrarea neostenită, însumând peste 50 de romane, nuvele, piese de teatru, scenarii de film, prin toată lupta pentru cauza provinciei natale. Povestea mereu că s-a născut în maternitatea unui sanatoriu de maici pe malul mării, dar casa lui a fost Medgidia, apoi Liceul „Mircea cel Bătrân“, unde se întorcea în fiecare an să-şi cinstească profesorii şi colegii. Debutul şi-l făcuse cu nuvele şi povestiri în 1948, la numai 16 ani, în „Flacăra“, „Cuget liber“ şi „Pagini dobrogene“.
 
L-am cunoscut prin anii 1970, la acele întâlniri culturale ale verii când se strângeau în jurul lui confraţii, marii scriitori ai literaturii române, iar el le era gazdă şi organizator. Fusese printre cei 11 care fondaseră primul post de radio pe nisip, primul post de radio românesc care transmitea pentru turiştii aflaţi în vacanţă la mare. Nicăieri în lume nu se mai experimentase un program de radio transmis concomitent în cinci limbi.
 
Scriitorul Corneliu Leu ne povestea: „Lipsiţi de exemple şi de experienţa acelor moderne posturi «champignon» de pe plajele Atlanticului şi Mediteranei, noi ne-am propus să-l facem în cinci limbi. Radiovacanţa s-a dovedit o insulă de veselie, de modernitate şi de exprimare lejeră în acel context îngrădit de principii retrograde, de antimodernism şi de o falsă sobrietate impusă de politrucii lipsiţi de gust şi de profesionalism.
 
Lucram intens, aproape non-stop. Biroul era pe nisip, şedinţele le puteam ţine şi în apă. Studioul se instalase într-o vilă mică, unde n-aveau loc decât cabinele de emisie. Redacţia funcţiona pe plajă, iar ţinuta obligatorie era slipul şi, cel mult, papucii de baie. Nicio formă, niciun formalism. Muncă intensă, redactări pe nisip, planuri de lucru în plină forfotă de plajă… Şi şase ore şi jumătate realizate de 11 oameni, în cinci limbi, cu enorm succes la public!“
 
Mai târziu, Corneliu Leu revenea acasă şi îşi plimba mai întâi paşii în redacţia singurului ziar al vremii: „Dobrogea Nouă“. Fusese şi acolo un fondator. „Carnetul meu de reporter era încă de la «Cuget Liber» din 1948, semnat de Cornel Vasilescu“, scria în monografia publicaţiei, adăugând: „La Consfătuirea Naţională a Scriitorilor, în martie ’49, eu am devenit membru fondator al Uniunii Scriitorilor, iar primele trei filiale ale Uniunii Scriitorilor înfiinţate chiar acolo la congres au fost la Cluj, la Iaşi şi la Constanţa. Eu am fost ales secretar al filialei Uniunii Scriitorilor. Am scos revista «Pagini Dobrogene»“.
 
La Bucureşti a fost unul dintre pionierii Televiziunii, cu transmisii de spectacole în direct. Editura Eminescu tot el a înfiinţat-o, ca şi Casa de filme numărul 4. Iar aici a devenit producătorul unor filme şi mari ecranizări precum: „Cantemir“, „Ioanide“, „Adevărul şi Puterea“, „Mihai Viteazul“, „Actorul şi sălbaticii“, „Ciprian Porumbescu“, „Ţara de piatră“, „Serata“, „Casa de la miezul nopţii“, „Cu mâinile curate“, „Felix şi Otilia“, „Lumina palidă a durerii“, „Nea Mărin Miliardar“, „Iarba verde de-acasă“, „Alexandra şi infernul“, „Scrinul negru“, „Tănase Scatiu“, „Facerea lumii“, „Agentul straniu“, „Imposibila iubire“, „Castelul din Carpaţi“ etc. În 1990 înfiinţează Casa de Editură şi Producţie Audio, Video, Film „Realitatea“, cu publicaţiile „Ave“, „Necazul“, „Antologia poeziei creştine“.
 
Corneliu Leu a fost un scriitor extrem de prolific. Are, probabil, cele mai multe cărţi scrise şi publicate de către un scriitor român. În casa familiei de pe bulevardul Dacia din Bucureşti şi în locuinţa de vară de la Poiana Ţapului i-am admirat imensa bibliotecă, manuscrisele, viaţa lui ascunsă între coperţile cărţilor. Enumerăm doar titlurile marilor romane pe care le-a semnat: „Ochiul dracului“, „Vârsta de aur“, „Puterea“, „Viaţa particulară a lui Constantin Hagiu“, „Sângele şi apa“, „Viitorul al doilea“, „O familie puternică“, „Nopţi dobrogene“, „A doua dragoste“ - piesă de teatru jucată în premieră absolută pe scena Dramaticului constănţean, „Balade“, „Trei prinţi de la Carpaţi“, „Romanul unei zile mari“, „Reporter romantic în ţară şi pe glob“, „Preţul dragostei, al credinţei şi al urii“, „Plângerea lui Dracula“, „Patriarhii“, „Insulele“, „Femeia cu ochi albaştri“, „Dreptul la dragoste“, „Baladele pământului natal“, „Această viaţă sentimentală“, „Romanul nopţii de februarie“, „Rănile soldaţilor învingători“, „Faptele de arme ale unor civili în secolul războaielor mondiale sau ce înseamnă puterea“, „Dobrogea de aur“, „Drumul lânii de aur“, „Romanul unui mare caracter“, „Anonimul brâncovenesc“, „Drumul spre Damasc“, „Spionii birocraţi“, „Iarna iubirii“… şi lista continuă...
 
A organizat fundaţii, printre care cea mai importantă este „Episcop Grigorie Leu“, afiliată la organisme internaţionale, sub girul Uniunii Europene, având ca scop principal promovarea unei autentice democraţii locale în România de astăzi şi recuperarea memoriei celui care a fost unul dintre martirii bisericii române, bunicul său. A renăscut într-o formă modernă revista de cultură pentru intelectualii satelor, „Albina românească“.
 
Scriitorul şi publicistul Vartan Arachelian se adresa, după moartea lui Corneliu Leu, edililor constănţeni pentru eternizarea numelui acestuia. „De va fi fost demult făcut cetăţean de onoare al urbei, scuze! De va exista deja o stradă sau o piaţă constănţeană purtând numele Corneliu Leu, rândurile acestea ar avea doar rostul de a ni-l aminti, ca buni creştini cum suntem, de omul care a fost! De nu însă…“
 
Evident, a fost mult prea repede uitat şi nimic din cele enumerate mai sus nu s-a împlinit. Şi continuă cronicarul: „Pomenirea maestrului Corneliu Leu e o datorie a urbei noastre. Astfel vom celebra excelenţa şi energia de afirmare a generaţiilor ce se ridică şi în acest colţ de ţară. Corneliu Leu este, neîndoios, un model de urmat. 
 
Cum tranziţia noastră continuă să fie şi una, mai ales, a demolărilor, reamintirea faptelor de ispravă ale lui Corneliu Leu e un gest necesar, de autoapărare culturală. Corneliu Leu a făcut în direcţia resuscitării instinctului naţional mai mult decât multe guverne la un loc! Dragostea pentru adevăr şi virtute, se vede bine, e ceea ce l-a caracterizat pe maestrul Corneliu Leu“. 
 
Corneliu Leu nu a lipsit de la cele mai multe evenimente culturale ale provinciei. A participat, aducându-şi şi prietenii, pe Fănuş Neagu sau Constantin Vişan, bunăoară, la lansările noastre de carte, a fost un glas al Cetăţii chiar atunci când ea, Cetatea, îl ignora. Ne spunea: „Constanţa trebuie să devină o mică Romă. În Roma, în fiecare parc intri, te duci spre termele vechi, te duci spre clădirile vechi, găseşti vestigiile dezgropate aşezate pe aleile parcului. Aşa ceva să facem şi noi, nu kitsch-uri“.
 
În 1997 înfiinţează Consfătuirea Naţională a Intelectualilor de la Sate şi este printre iniţiatori şi devine membru fondator al Asociaţiei Europene pentru Educaţie Pluralistă. Doi ani mai târziu, înfiinţează „Mişcarea pentru Progresul Satului Românesc“, iar în 2005 lansează conceptul de „Societate Civilă Transnaţională“. În urmă cu zece ani, cu „Nuvele şi Istorii“ începe seria de opere definitive, urmând volumele de teatru, publicistică, studii, memorii, precum şi romane istorice şi contemporane. Până în 2011 apar primele 22 de volume din seria de opere definitive, plus trei traduceri în limba engleză, care se distribuie prin reţeaua de carte electronică www.corectbooks.com.
 
În 2013, a înfiinţat publicaţia „Creşterea limbii româneşti“. În acelaşi an, după promulgarea Legii Zilei Limbii Române, a organizat celebrarea oficială a acestei sărbători prin ample manifestări în Bucureşti şi pe Valea Prahovei. Cu acelaşi prilej, a lansat „Antologia de poezie română Cinstind limba română“ şi filmul documentar al acestor manifestări, cu deviza „Durerea existenţei celor două state s-o transformăm în bucuria de a trăi într-o singură patrie, cu o singură limbă şi o singură cultură“. A fost un susţinător consecvent al Unirii Basarabiei cu Ţara.
 
A fost un om bun, un aristocrat al vorbei şi al gândului, un creator de elită, dar în acelaşi timp virulent, duşman al imposturii, al falsului şi amatorismului, un român adevărat. A luptat până în ultima clipă folosind drept spadă cuvântul! Şi a speriat pe mulţi. În galeria oamenilor care au făcut istorie culturală în Dobrogea, numele lui trebuie trecut la loc de mare cinste.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii