Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
11:19 22 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Trei candidaţi la funcţia de rector Rugină, Unc şi Moşnianu vor să conducă Universitatea „Ovidius“! (documente)

ro

11 Mar, 2016 00:00 2112 Marime text
Trei cadre didactice şi-au depus candidaturile pentru funcţia de rector al Universităţii „Ovidius“ Constanţa (UOC): actualul rector, Sorin RuginăOctavian Unc, de la Facultatea de Medicină, şi Cristian Moşnianu, de la Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice.
 
Dacă Moşnianu a cochetat în ultima perioadă cu ideea de candidatură, surpriza vine şi de această dată de la Medicină. Decizia doctorului Unc de a candida a luat prin surprindere lumea universitară, mai ales după ce un alt cadru universitar de la Facultatea de Medicină, Dan Iliescu, a obţinut suficiente voturi şi a devenit preşedinte al Senatului UOC.
 
Astfel, doctorul Unc ar putea încurca serios socotelile doctorului Rugină, chiar dacă susţinătorii actualului rector apreciază că fostul şef al Clinicii de Chirurgie Generală din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Constanţa nu va lua mai mult de 100 de voturi. La fel de bine şi Moşnianu ar putea rupe din voturile celor nemulţumiţi de „domnia“ lui Rugină. Deja pe holurile de la „Ovidius“ se fac prognosticuri, echipe de susţinători şi se pregătesc speech-uri de campanie. Am încercat să aflăm de la candidaţi ce-şi doresc ei pentru universitate.

Ce spun candidaţii?

Cristian Moşnianu, prodecanul de la Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice, speră ca decizia de a candida să fie apreciată de colegi: „Am decis să-mi depun candidatura. Sper să nu fie în zadar. Candidez pentru că îmi doresc ca Universitatea «Ovidius» din Constanţa să fie o unitate de învăţământ superior curată şi europeană“. Contracandidaţilor le urează succes şi speră ca, în urma acestei campanii, câştigătoare să fie Universitatea „Ovidius“ din Constanţa.

Rugină vrea performanţă şi continuitate 

Actualul rector, Sorin Rugină, candidează pentru continuitatea proiectelor şi pentru performanţă. „Dacă acum aproape doi ani aveam lângă mine trei colegi, astăzi am avut alături întreaga echipă de decani. Am fost impresionat şi nu s-a vrut să fie un gest demonstrativ. Pentru următorul mandat, a venit timpul să ne afirmăm, să punem în valoare ce avem în bagajul genetic, pentru că există o diferenţă de oameni, valoare, voinţă. Este adevărat că raportul pe care toată presa l-a disecat deja ne-a întârziat puţin, dar am avut un trend ascendent, confirmat şi de organismele care ne-au controlat. Trebuie să intrăm într-o competiţie adevărată şi să devenim şi mai transparenţi. Cu onoarea mai avem de lucru, dar competenţă clar avem“.
 
Sorin Rugină le doreşte contracandidaţilor săi să aibă succes, în măsura în care vor avea o campanie elegantă.

Unc vrea ca UOC să devină farul ideatic al Constanţei

Profesorul Octavian Unc a transmis mesajul chirurgului pus în situaţia să salveze viaţa unui pacient. Probabil aşa înţelege domnia sa şi această candidatură. „Pentru că sunt medic, pentru că, prin structura noastră, a chirurgilor, suntem puşi în fiecare zi în situaţia de a rezolva lucrurile care nu merg bine, problemele pe care le au pacienţii, nu putem privi fără să reacţionăm. Sunt cadru universitar în UOC din 1990 şi, deşi au trecut 26 de ani, nu mi se pare că lucrurile au ajuns într-o zonă de claritate, dimpotrivă, e o zonă tulbure, confuză legat de unele aspecte. Exact ca şi în sala de operaţii, unde trebuie să reacţionăm în fracţiuni de secunde, în folosul pacienţilor, am decis să candidez foarte repede şi spre surprinderea apropiaţilor.
 
Eu le propun cadrelor universitare şi studenţilor o altă atitudine, o cale nouă, cu aceiaşi oameni, pentru că universitatea are nevoie de clarificare. Trebuie ca, în sfârşit, în universitate şi în Constanţa să construim ceva serios şi durabil, să ajungem undeva, iar acel undeva să fie clar pentru toţi şi în interesul tuturor. Sloganul meu este «Împreună alegem calea», pentru că numai cadrele didactice pot să decidă, eu doar vreau să le propun o cale, iar dacă ajungem la un consens, atunci este o variantă pe care, pe baza explicării pe care o voi da la fiecare facultate, sper să facem să crească prestigiul, pentru că astăzi locul universităţii este aproape de ţărmul mării. Trebuie să o ridicăm la o altitudine de adevărat universitarism“.
 
Doctorul Unc are un mesaj şi pentru contracandidaţi: „Astăzi, 10 martie, este ziua unui mare anatomist. Malpighi, cel care a descoperit capilarele, cele care fac legătura între artere şi vene, a intrat în istorie prin această descoperire, iar de atunci medicina a început să fie studiată pe baze ştiinţifice moderne. Nimic din meritele celor de dinaintea lui nu a fost anulat. Făcând o paralelă, tot ceea ce a făcut bun profesorul Rugină va fi recunoscut. Eu, personal, mă angajez într-o competiţie prin care să ne duelăm onest, după idei. Apoi să ne strângem mâna, alegerile nu trebuie să însemne fărâmiţarea cadrelor didactice, ci doar decizia de a lua-o la dreapta sau la stânga. Din această întrecere vor câştiga cadrele didactice, universitatea, Constanţa, şi îmi doresc ca universitatea să devină farul ideatic al Constanţei, acolo sunt, teoretic şi practic, oamenii şi făcliile Constanţei.
 
Voi fi bucuros să primesc victoria şi oricând nealegerea, ştiu să o primesc. Este doar un moment existenţial, efemer, iar mai ales noi, medicii, ştim cât de mici suntem la nivel cosmic ca oameni“.
 
Pe 25 martie are loc primul tur de alegeri, urmând ca al doilea tur de scrutin să se desfăşoare pe 28 martie.

În secţiunea „Documente“, puteţi consulta declaraţiile de avere şi CV-urile candidaţilor.

 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • cadru didactic 21 Mar, 2016 23:59 Pentru că știu că domnul Ovidiu Bălan nu va valida comentariul de la ziarul Timpul îl postez și aici pentru a fi sigur că îl vede. Domnule Ovidiu Balan, cadrele didactice din UOC știu că fiul dvs a fost coleg de celulă cu Dan Epure? Poate ar trebui să-i informați pentru a face legătura cu aceste articole! În aceste condiții vom înțelege și noi de ce în ziarul dvs apar aceste mizerii și nu evenimentele care fac cinste UOC-ului, și sunt destule!!!
  • Camelia 15 Mar, 2016 16:21 Acest doctor Octavian-Dumitru UNC isi cunoaste bine misiunea ptr care a fost trimis de Dumnezeu si ptr ca am cunoscut omul si doctorul UNC, va pot spune ca este unul dintre INGERII care a muncit si munceste tinand cont de aforismul: Ai grija ce gandesti, ca gandurile se transforma in cuvinte, ai grija ce vorbesti ca vorbele s transforma in fapte, ai grija ce infaptuiesti ca faptele iti creeaza caracterul, ai grija ce caracter ai ca el iti va fi destinul! o fosta pacienta impresionata de atitudinea eleganta si plina de empatie si compasiune pentru semeni. Succes d-le Profesor!
  • prof.univ.dr. 11 Mar, 2016 09:17 Astept de mult timp ca un om de calitatea dlui dr UNC sa fie la conducerea universitatii noastre. Mi-e teama ca o astfel de personalitatea nu va fi usor acceptata, tocmai pentru nivelul intelectual de elita, moral si sobru, optimist constructiv si profesionist de prima marime. Adica, nu va "musca" din acele practici care au adus aceasta universitatea sa aiba un renume nefericit, nemeritat. Fac apel la acele cadre didactice care chiar doresc sa se simta onorati ca muncesc la Ovidius, sa voteze poate pentru prima oara rational si nu mafiot. Avem nevoie de lege, de norme si de respect fata de valori! Victorie dle dr UNC!