Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:14 13 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Inimioare mici, emoţii mari. Grădiniţa 42 şi-a redeschis porţile! Cristina Şerban - „Învăţământul constănţean are nevoie de noi toţi“

ro

12 Sep, 2017 00:00 1703 Marime text
Zeci de inimioare, nerăbdătoare sau uşor timide, bătând în piepturi mici. Zeci de inimi mai mari, cu mult mai multe emoţii, bubuind la propriu în piepturile adulţilor. Peste tot în jur - copii, mai mici sau mai mari, entuziaşti sau mai retraşi, privind bucuroşi sau întrebători unii la alţii, regăsindu-şi vechii prieteni sau legând noi amiciţii. Alături de ei, părinţi şi bunici de o mie de ori mai emoţionaţi.
 
Aşa s-au desfăşurat primele momente ale începutului de an şcolar la Grădiniţa cu program prelungit nr. 42 din Constanţa. În scurtă vreme, o voce îi linişteşte, deopotrivă, şi pe cei mici, şi pe cei mari.
 
„Dragi copii, părinţi, colege, începutul fiecărui an şcolar trezeşte în noi, cadre didactice, copii şi părinţi, foarte multe emoţii şi bucurie. Îmi doresc ca împreună să ne unim forţele în interesul copiilor, iar la finalul anului şcolar să culegem roadele muncii noastre. Îmi exprim încrederea în dăruirea şi priceperea cadrelor didactice, cât şi ale întregului personal al grădiniţei. Doresc multă sănătate şi putere de muncă colegelor mele, pentru a duce la bun sfârşit minunata misiune. Învăţământul constănţean are nevoie de noi toţi, copii, părinţi, cadre didactice, administraţie locală, cât şi de toate celelalte instituţii publice partenere. Aşa să ne ajute bunul Dumnezeu!“, a declarat directorul grădiniţei, Cristina Şerban.
 
Apoi, copilaşii din grupele mici au făcut cunoştinţă cu noile educatoare, iar cei din grupele mari şi-au reîntâlnit cu plăcere dascălii şi prietenii „de la grădi“, toţi pornind, cu mic, cu mare, spre sălile de clasă. Indiferent că au început grădiniţa, clasa 0, ori şcoala propriu-zisă, cu siguranţă emoţiile au fost cele care i-au însoţit, braţ la braţ, pe copii, dar şi pe părinţi în noul an şcolar.

Ti-a placut articolul?

Comentarii