Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:54 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Elevii îi fac plângere penală primarului Constanţei Mazăre - „Toţi cei care au făcut plângeri la DNA sunt acum pe undeva pe la priciu“

ro

04 Feb, 2015 00:00 2764 Marime text
Elevii constănţeni nu se lasă. Ei solicită administraţiei publice locale subvenţionarea transportului public în comun pentru toţi, indiferent de veniturile familiei. Surprinzător sau nu, Mazăre decide să-i asculte şi, mai mult, le face chiar şi propuneri. Semn că edilul-şef nu mai ignoră niciun segment de vârstă din electoratul constănţean.
 
Ieri, în contextul unei întâlniri avute cu reprezentanţii Consiliului Judeţean al Elevilor Constanţa, primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat că, în ceea ce priveşte subvenţionarea transportului public în Constanţa pentru elevi, există două variante. Prima variantă prevede, pe lângă subvenţia pentru acei elevi ale căror familii beneficiază de subvenţie la energia termică, deci care au venituri de până în 1.800 de lei pe membru de familie, subvenţionarea pentru toţi elevii cu 50% a abonamentelor pe mijloacele de transport în comun, indiferent de venituri. Cea de-a doua variantă prevede menţinerea subvenţionării de până acum pentru acei elevi cu venituri de până în 1.800 de lei pe membru de familie, la care se adaugă gratuitate totală pentru elevii ai căror părinţi au venituri împărţite la doi ce nu depăşesc 1.800 de lei. Edilul-şef al Constanţei le-a dat termen o săptămână pentru a se hotărî asupra variantei pentru care vor opta.

 Ce spune primarul Constanţei


 Întrebat cum comentează intenţia reprezentanţilor Asociaţia Elevilor din Constanţa, primarul Mazăre a precizat: „Toţi cei care au făcut plângeri la DNA şi care arătau cu degetul, să-l văd în puşcărie, acum sunt pe undeva pe la priciu (n.r. potrivit DEX, prici înseamnă «pat pentru un număr mare de persoane, folosit în dormitoarele comune»)“. „E rău şi păcat, şi-ar trebui să deschidă ochii foarte bine, ca să nu folosesc alt termen, şi să vadă că toţi cei care au făcut plângeri la DNA şi care arătau cu degetul, să-l văd în puşcărie, acum sunt pe undeva pe la priciu. Pentru că Dumnezeu, dacă faci lucruri rele, ţi le întoarce. Dacă faci lucruri bune, îţi dă lucruri bune. Eu atât spun: dacă faci rău, se uită şi văd ce au păţit cei care au făcut plângeri. Aşa cum am explicat, beneficiază de gratuitate, de jumătate de abonament subvenţionat cei care au un venit de 1.800 de lei pe membru de familie. Cred că este suficient. Nu cred că un copil ai cărui părinţi câştigă câte o sută de milioane fiecare trebuie să beneficieze de jumătate de gratuitate. Eu i-am întrebat dacă vor să dăm această jumătate de gratuitate tuturor elevilor sau ca cei ai căror părinţi câştigă minim pe economie să circule gratuit. Lasă să-şi bată şi ei capul. Cu chestiuni penale. Cine face, ăla primeşte mai târziu“, a explicat edilul-şef al municipiului Constanţa.

 Asociaţia Elevilor din Constanţa nu se lasă

 Asociaţia Elevilor din Constanţa a anunţat că va depune, astăzi, o nouă plângere penală, la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, pe numele primarului municipiului Constanţa, Mazăre Radu-Ştefan, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu. Plângerea penală se referă la refuzul acordării reducerii de 50% la transportul local în comun pentru elevi, prevedere stipulată la art. 84 (1) în Legea Educaţiei naţionale. „Numitul Mazăre Radu-Ştefan refuză de 15 ani de zile să aplice legea şi să acorde elevilor reducerea de 50% la transportul local în comun, pe care legea le-o garantează. În acest moment, prejudiciul este de peste 50 de milioane de euro“, se spune în comunicatul remis de Asociaţia Elevilor din Constanţa. Asociaţia Elevilor din Constanţa este singura organizaţie reprezentativă a elevilor din judeţul Constanţa, ce are ca scop reprezentarea intereselor comune ale acestora, promovarea drepturilor elevului şi stimularea participării elevilor la actul educaţional. Asociaţia Elevilor din Constanţa a fost fondată în anul 2013 şi în prezent este singura organizaţie reprezentativă a elevilor acreditată la Camera Deputaţilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii