Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
21:57 23 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

voceaconstantei.ro Membru al lotului naţional de juniori - Nicolae Drăgoi - „Scrima este stilul meu de viaţă“ (galerie foto)

ro

22 Oct, 2015 00:00 741 Marime text


Nicolae Drăgoi are 17 ani şi a depăşit deja deceniul de când se antrenează zilnic pentru a atinge performanţa. Este unul dintre puţinii adolescenţi care şi-au dedicat anii copilăriei unuia dintre cele mai frumoase sporturi ce se practică încă de la începutul secolului al XIX-lea. Unul pe care trebuie să-l înţelegi şi care, dincolo de efortul fizic incredibil, îţi solicită creierul foarte mult, după cum ne spune Nicolae.
 
La prima vedere, nu pare un adolescent atipic, însă, din primele discuţii, îţi dai seama că nu ai de-a face cu sportivul clasic. În egală măsură cu efortul mare pe care îl depune zilnic pentru a-şi menţine şi a-şi duce performanţa cât mai sus, este un elev cu rezultate, preocupat deopotrivă de şcoală şi de viitorul său. Chiar dacă se clasează printre primii pe ţară la spadă, urmează îndeaproape cursurile specializării Electronică - automatizări din cadrul Liceului Tehnologic de Electrotehnică şi Comunicaţii Constanţa şi vrea să meargă mai departe cu cea de-a doua pasiune a sa, informatica, pe care vrea să o studieze în Danemarca. Acolo unde vrea să-şi continue şi să-şi dezvolte şi cariera pe care şi-o construieşte de mic, cea de spadasin.

De ce ai ales să faci acest sport, ai avut în familie membri care au urmat acest drum?

Am început când aveam opt ani. Tot timpul „băteam“ beţele şi tata mi-a spus că n-ar fi rău să mă ducă în sala de scrimă, să văd dacă îmi va plăcea. Și tatălui meu i-ar fi plăcut să facă scrimă, dar erau alte vremuri când era el copil. A făcut sport de performanţă, a jucat fotbal, tenis, baschet, a jucat la Farul şi la Dinamo. M-a dus prima dată la sală la Flămânda, la un concurs naţional de juniori, Cupa României, i-am văzut pe cei mari cum se luptau şi mi-a plăcut, m-a atras. Am mers apoi să mă antrenez la clubul Farul, iar primul meu antrenor a fost Ion Niţulescu.
 
La şcoala sportivă am luptat prima oară, antrenat de Ion Niţulescu, până în 2012, când m-am mutat la Clubul Farul, la Horia Gheorghe, la seniori, iar mai apoi am trecut, de aproape un an, la UNEFS Bucureşti, la Petrică Ungureanu.

De ce ai ales să faci acest sport la nivel de performanţă?

Pentru că încerc să ajung cât mai departe, să cuceresc cât mai multe titluri. Idealul meu este Olimpiada. Am fost la Campionatele Europene, unde am ocupat poziţia 30 din peste 130 de sportivi participanţi, iar acum îmi doresc să ajung la Mondiale, însă este un drum foarte greu. În ierarhia naţională, nu au fost mulţi cei care au avut rezultate bune. Sunt cam al treilea sau al patrulea pe ţară, la categoria mea, care mai face ceva la concursuri în afara ţării, iar de la Constanţa, de aceeaşi vârstă cu mine nu mai sunt copii mulţi care fac performanţă.

Ce beneficii ţi-a adus scrima?

Sportul te ajută să-ţi alegi prietenii altfel, să priveşti oamenii altfel, să ştii cum să te comporţi atunci când piezi sau câştigi. La clubul din Bucureşti am un fel de indemnizaţie pe lună, care ar trebui să asigure alimentaţia unui sportiv. Nu este mare, un fel de a doua alocaţie.

Cât de grea este scrima comparativ cu alte sporturi?

Nu putem să-l comparăm ca efort cu alte sporturi, la fotbal, de exemplu, alergi 90 de minute încontinuu, aici ai cinci sau  şase asalturi în grupe, fiecare, trei minute, apoi eliminări până la locul 1, care durează şi zece minute, dar în acele minute trebuie să depui un efort foarte mare. Eu fac spadă, care ţine de viteză şi de contraatac.

La câte concursuri ai participat până acum şi care a fost cea mai bună performanţă?

Cred că am participat la peste 100 de concursuri, am cam şapte concursuri pe an cu naţionale, cupe, circuite europene. Cea mai bună performanţă am avut-o într-o cupă de circuit european în Turcia, în vara anului trecut. Am mai avut rezultat bun la o Cupă Balcanică, la care au participat sportivi din toate ţările balcanice, pe care am şi câştigat-o, la categoria de juniori - peste vârsta mea - şi locul 3 la vârsta mea. Acum am terminat categoria cadeţi şi am intrat la juniori.

Care a fost concursul care te-a marcat cel mai mult şi de ce?

O cupa la Bucureşti, la care am luat prima medalie. Aveam 12 ani şi pentru mine a însemnat mult.

Cum ajută şi cum schimbă acest sport un copil?

Îl educă, în primul rând, şi îl învaţă să facă sacrificii. De exemplu, eu, de cinci ani de când fac acest sport la nivel de performanţă, am renunţat la ieşiri cu prietenii, la petreceri, evenimente cu şcoala, am lipsit şi de sărbători de acasă. Am fost mai mult plecat în cantonamente şi concursuri. Plec la Craiova, Bucureşti, câte o săptămână, două, trei, înaintea concursurilor importante. Însă îmi place ceea ce fac şi nu regret nimic.

 Te-ai gândit vreodată să renunţi?

Da, asta când eram mai mic. Eram la un concurs şi am ieşit pe penultimul loc şi mi-am spus că voi renunţa, că e foarte greu. În acea vară nu am mai fost la antrenamente, dar din toamnă le-am reluat şi am muncit mai mult. Iar anul următor competiţional am ieşit în primii opt. A fost destul de bine.

Cum arată o zi din viaţa ta de sportiv?

Mă trezesc dimineaţa, merg la şcoală, ies la ora 14.00, după care merg acasă, mănânc, apoi plec la antrenament, de la 16.00 până la 19.00 - 20.00. Cât timp am fost în lotul constănţean, mergeam la sală la Farul, iar acum, la Constanţa, merg la sala de fittness, sau la Bucureşti, câte o săptămână, două. Aici, în Constanţa, nu mai practică nimeni scrimă, doar copiii mai mici. Este o idee să mă mut la Bucureşti şi cu şcoala, la Liceul „Marin Preda“, ori până la sfârşitul semestrului I, ori din cel de-al doilea, pentru a fi mai uşor să mă antrenez la mine la club.

Ce sacrificii trebuie să faci pentru a ajunge în poziţia în care eşti tu acum?

Foarte multe, de la ieşiri cu prietenii, la petreceri şi altele. Scrima pentru mine acum este un stil de viaţă. Înseamnă şi un stil alimentar diferit de cel al tinerilor de vârsta mea. Nu consum produse de tip fast-food, mănânc mai mult ce găteşte mama.

Cum eşti ajutat de stat pentru a-ţi susţine performanţa?

Nu prea m-a ajutat statul, mai mult părinţii şi clubul. Echipamentul este foarte costisitor şi trebuie schimbat o dată la cinci ani, iar ca să poţi participa la concursuri în afara ţării, îţi trebuie un anumit tip de costum, cel mai bun, rezistent la lovituri, care costă în jur de 1.000 de euro. În plus, armele se pot rupe în orice moment, sunt de o anumită calitate, la un concurs trebuie să ai cel puţin trei-patru, poate una se rupe, una nu merge bine…
 
Ca să mergi la un concurs, la Europene, de exemplu, în Finlanda, singur, cu părintele, poate să te coste şi 2.000 de euro. Dacă mergi cu mai mulţi, 150 - 200 de euro. În alte ţări sunt investiţi mai mulţi bani în sportivi, este şi interesul mai mare al acestora, dar şi al antrenorilor de a face mai multă performanţă.

De ce crezi că sunt puţini copii care fac acest sport?

Tocmai din cauza sacrificiilor. Nu oricine renunţă la copilărie. Se poate spune că sunt un adolescent atipic pentru cei din ziua de astăzi. Prietenii mei apropiaţi se mândresc cu mine, mă încurajează mereu. Cred că nu se mai poate face sport şi din cauza faptului că nu te poţi susţine financiar dacă trebuie să mergi la concursuri.

În viitorul tău este inclus şi sportul? Ce planuri ai?

Vreau să încerc să particip la Mondiale, de la începutul anului 2016. Trebuie să strâng un anumit număr de puncte, să-i depăşesc pe juniorii din ţară. Dacă îi depăşesc şi intru în primii patru, pot să particip la Mondiale, care se desfăşoară în Franţa. Următorul concurs la care voi participa este Cupa Federaţiei, la categoria juniori, în care am intrat recent şi care se punctează pentru clasamentul de Mondiale, de Europene. Începe la 22 octombrie. În ceea ce priveşte facultatea, îmi doresc să studiez în Danemarca. Am un coleg care a plecat acolo să studieze şi a făcut şi sport în paralel, este şi un club de scrimă. Vreau să continui pe IT. Tot ceea ce trebuie să fac este să iau Bacalaureatul şi testele de engleză.

Ai vreun mentor în acest sport şi pe plan personal? De ce?

Da, un sportiv care a fost la noi, la Constanţa, Cosmin Kortyan, stângaci, care a fost la Europene, la Mondiale, a obţinut multe medalii când a fost de vârsta mea. A avut multe finale de Cupă Mondială când a înaintat în vârstă. Mereu îl admiram când eram în sală şi el se lupta şi m-a făcut să vreau mai mult de la mine, să reuşesc să ajung la rezultatele lui. Acum, el este antrenor la mine, la Bucureşti, printre cei mai buni antrenori pe care îi avem.

Fratele tău îţi urmează drumul?

El a fost la mai multe concursuri de-ale mele, este atras, îi place. Poate în toamnă o să-l duc, să vedem, poate îi va plăcea să practice.

Ţi-ar fi plăcut să fi făcut alt sport?

Nu cred, acesta a fost primul sport cu care am intrat în contact, iar fotbalul nu m-a atras.

Mai ai timp de alte pasiuni?

Lucrez pe calculator, fac programe şi jocuri. O mai ajut la şcoală pe profesoara de informatică, administrez site-ul clubului meu şi lucrez, în cadrul concursurilor, pe programul privind clasamentul.

Cum îi vezi tu pe tinerii de vârsta ta?

Nu dau destulă atenţie şcolii, chiulesc mult, fumează, beau. O parte dintre ei sunt însă preocupaţi de şcoală, de viitorul lor, practică un sport. De la mine din clasă, de exemplu, din 25 de elevi, doar cinci - şase se mai preocupă de şcoală. Ceea ce nu mi se pare normal.

Cum poate fi resuscitată scrima la Constanţa?

S-ar putea face acest lucru, dar cu mult interes şi cu multă muncă din partea antrenorilor şi a copiilor. Contează şi direcţia pe care ţi-o dau părinţii în viaţă. Eu, cel puţin, dacă nu era tata, nu cred că m-aş fi apucat de scrimă.
 
Sursa: voceaconstantei.ro

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii