Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:01 14 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Muzicianul Corneliu Stroe „Sunt fericit că am reuşit să promovez folclorul românesc în Europa, de la Marea Neagră până la Atlantic“

ro

27 Mar, 2015 00:00 5522 Marime text
Cum defineşte muzica un om care s-a închinat acestei arte o viaţă întreagă? Ce înseamnă proiectul muzical Balkanamera? Cât de educat este publicul din Constanţa? Cum devine blues-ul „o afacere de familie“? Cât de mult se regăsesc în muzica momentului accentele etno din zona Dobrogei? Am discutat despre aceste aspecte cu percuţionistul Corneliu Stroe, în cadrul unui interviu online acordat cotidianului ZIUA de Constanţa.

Care este prima amintire legată de muzică?

Prima amintire legată de muzică?! Am avut norocul să îmi petrec adolescenţa şi tinereţea în anii '60, când a avut loc marea explozie a rock-ului mondial. Am descoperit muzica prin trupa Beatles, căreia i-am rămas dator prin faptul că ea m-a împins spre cariera muzicală, spre acest hobby. Am fost marcat, poate mai mult decât alţii, de fenomenul rock-ului clasic. Am fost un fervent colecţionar de albume, informaţii, reviste care se procurau greu la vremea aceea. Rock-ul era socotit o muzică decadentă, cu influenţe occidentale, capitaliste.
Prima mea trupă a fost în liceu, o trupă de tip Beatles, cu trei chitare şi o tobă, la Casa Pionierilor, la Mediaş, judeţul Sibiu, Liceul Româno-German „Stephan Ludwig Roth“. Cântam piese din repertoriul trupelor aflate în vogă la vremea aceea: Beatles, Rolling Stones, Kings, Monkeys, Beach Boys etc.

Sunteţi profesor de istorie. Cum se împacă istoria cu muzica?

Toate trupele importante din istoria rock-ului românesc au luat fiinţă pe lângă casele de cultură ale studenţilor. Studenţii erau atunci o avangardă, nu numai socială, ci şi culturală, adoptând noutatea şi promovând cele mai noi deschideri culturale. Am continuat cu trupe în timpul facultăţii. Am studiat Istoria deoarece provin dintr-o familie de profesori, tatăl meu a fost profesor de română şi m-a format ca un cititor fervent de literatură încă din copilărie. Istoria a devenit un hobby, iar muzica, aproape o profesie. Mi-a plăcut istoria foarte mult, am fost fascinat de aventura umanităţii şi mi-a şi folosit foarte tare în muzică, pentru că istoria se împleteşte cu creaţia muzicală. Prin istorie, am reuşit să localizez genurile muzicale, am făcut practic o legătură cu istoria muzicii. E foarte important să cunoşti istoria muzicii pe care o faci, ca să nu arzi nişte etape.

Aţi colaborat, de-a lungul timpului, cu regretatul Johnny Răducanu, cu Alexandru Andrieş, A.G. Weinberger, Ovidiu Lipan Ţăndărică şi, desigur, cu prietenul dumneavoastră Harry Tavitian. Care dintre colaborări v-a fost cel mai pe plac?

Incontestabil, cea cu Harry Tavitian. Până în anii '80, când l-am cunoscut pe Harry, eu am cântat rock. Am cântat cu trupa Euxin. Prin Harry Tavitian am descoperit lumea mirifică a jazz-ului. Harry m-a educat în această direcţie, m-a pus să ascult din colecţia lui de albume şi prin intrarea mea în trupa Creativ a lui Harry mi s-a schimbat destinul. Am avut atunci o cotitură benefică în viaţă şi alături de Harry Tavitian am reuşit să fac performanţă în domeniul jazz-ului. Am cântat împreună timp de aproape 30 de ani, cât a durat colaborarea. Am scos cu el două albume la Londra, unul în Germania şi unul în România, am reuşit împreună nişte performanţe în domeniu.
Am bătut toată Europa, la cele mai importante festivaluri de jazz, mai ales după revoluţie, bineînţeles. Am fost difuzaţi la Europa Liberă şi la Vocea Americii. Am apărut în reviste occidentale de specialitate din Franţa, Germania. Am avut succesul acesta pentru că trupa Creativ a fost considerată una dintre trupele originale în jazz-ul modern, european prin promovarea sonorităţilor folclorice dobrogene multietnice, topite în limbajul jazz-ului de avangardă.

Există vreun proiect muzical pe care vi l-aţi dorit, dar care, din diverse motive, nu s-a concretizat?

Nu. Am reuşit să îmi îndeplinesc toate proiectele. În afară de colaborarea cu Harry Tavitian şi cu Creativ, am avut şi proiecte personale, tot în direcţia etno-jazz-ului, cu trupele pe care eu le-am fondat de-a lungul anilor: Corneliu Stroe Jazz Trio, alături de saxofonistul Ionel Eftimie şi de trompetistul Marian Cucu, Cultural Evolution, împreună cu George Mănescu, cel care a fost membru şi în trupa Creativ. Totodată, am avut o colaborare cu trupa franceză Zig Rag Orchestra, a saxofonistului parizian Eugen Brunet. Aş aminti aici şi Magic Triangle, a saxofonistului elveţian Jurg Solohturnmann, Corneliu Stroe Blue Jazz Band şi, bineînţeles, cel mai important proiect din ultimii cinci ani, Balkanamera.

Cât de mult se regăsesc în muzica momentului accentele etno din zona Dobrogei, a Balcanilor?

Jazz-ul nu mai este de foarte mult timp doar o muzică nord-americană. Este un gen care s-a colat pe fiecare spaţiu, reuşind prin libertatea de exprimare a genului să adopte sonorităţile locului de unde provine muzicianul. Nu poţi să imiţi la nesfârşit jazz-ul american pe care îl cântă americanii mult mai bine. Este foarte important pentru identitatea muzicală a creatorului să exprime feeling-ul şi tradiţia muzicală a spaţiului din care provine, iar noi, având o bogăţie folclorică extraordinar de variată, cu tot felul de influenţe şi o multiculturalitate datorată etniilor care convieţuiesc aici, am transpus aceste sonorităţi etno în limbajul jazz-ului, alegând din folclorul nostru piese autentice şi valoroase, de la Maria Tănase, până folclorul arhaic al lui Anton Pann, Dimitrie Cantemir sau Ion Căianu.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră proiectul Balkanamera?

Balkanamera, aşa cum reiese şi din denumire, este un proiect în care am transpus în muzică dualitatea conformaţiei spirituale a românilor: latinitatea şi influenţele balcanice, care sunt mult mai pregnante aici, în Dobrogea. Am făcut, alături de colegii mei, un melanj original şi spectaculos între jazz-ul latino-american şi sound-uri balcanice de tot felul: greceşti, aromâne, turceşti, armeneşti etc., unde percuţia are un loc important, începând cu poliritmia latino-americană şi terminând cu ritmurile compuse ale folclorului dobrogean, balcanic, folosind şi instrumente specifice: darbuka, caval, buzuki, duduk etc.

Cum aţi defini publicul constănţean? Cât apetit are acesta pentru jazz? Ce îi lipseşte din educaţie: blues-ul, rock-ul?

Constanţa a avut un public de jazz excelent în anii '80, '90 şi asta datorită faptului că exista o cultură a concertelor de jazz promovate de teatre, cum au fost celebrele ateliere de improvizaţie, organizate de Harry Tavitian la Teatrul de Operă (actualul Teatru Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“) sau la Muzeul de Artă, care erau, de fapt, nişte stagiuni ce aduceau public în mod repetat la recitalurile muzicienilor de jazz.
După părerea mea, România se află într-un marasm cultural din cauza programelor de învăţământ cu mari carenţe culturale şi a promovării în mass-media a non-valorilor şi a subculturii. Din acest motiv, noile generaţii confundă cultura cu distracţia facilă şi din cauza asta nu mai vin în sălile de spectacol, preferând cluburile, unde se promovează muzica de divertisment. Constanţa este un oraş atipic, fără tradiţii culturale prea mari, din cauza turismului şi a comerţului, deşi turismul ar avea nevoie şi de cluburi de jazz, aşa cum există în celelalte ţări turistice ale Europei. Dacă genul nu e promovat prin mass-media şi în teatre, bineînţeles că publicul îşi pierde interesul faţă de jazz.

Dar pe cel din Spania şi Portugalia? Ştiu că aţi cântat şi acolo, în cadrul unor proiecte ale Institutului Cultural Român.

Sunt în colaborare strânsă cu Institutul Cultural Român, deoarece jazz-ul pe care îl practic eu are o tentă pregnant etnică dobrogeană şi este foarte potrivit pentru promovarea culturii române în Europa şi, ca urmare, întotdeauna când se sărbătoreşte Ziua Europei, am participat la concerte de anvergură în Portugalia şi mai ales în Spania, în perioada 2009 - 2014. Muzica trupei Balkanamera este primită foarte bine în Europa. Pentru ei, folclorul românesc, folclorul balcanic au un anumit exotism prin paleta ritmică şi sonoră care se deosebeşte foarte mult de ceea ce se cântă în Europa şi mai ales prin faptul că Dobrogea este, de fapt, spaţiul de sinteză al lui Mircea Eliade, unde se întâlnesc Occidentul cu Orientul. Sunt fericit că am reuşit să promovez numele şi folclorul românesc şi mai ales dobrogean în Europa, de la Marea Neagră până la Atlantic. Balkanamera mea a avut mai multe variante, prin care s-au perindat muzicieni deosebiţi: Stelu Enache, cu Aromanian Etno Band, Mircea Cazan, Laurenţiu Horza, Adi Stavian, Roxana Stroe, Cătălin Răzvan, Liviu Mărculescu, Giani Amarandei, Elena Gatcin

Prezenţa lui Clay Windham, cântăreţ de jazz şi de blues, la Constanţa, a avut succes. Credeţi că un nume străin atrage mai mult decât unul autohton?

Este normal ca un muzician american să atragă publicul de jazz, deoarece ei au cântat acest gen, e muzica lor şi mai ales prin faptul că pronunţă foarte corect textele.

Blues-ul rămâne, se pare, în familie. Aţi încurajat-o pe fiica dumneavoastră să devină chitaristă de blues. De ce?

Nu am încurajat-o eu. Ea a fost prezentă de când era foarte mică la toate concertele mele de jazz. O aducea soţia mea în păturică atunci când era bebeluşă. O aducea mai ales vara, la Costineşti. Ea a trăit, deci, în acest sos muzical pe care l-a auzit în casă, a cunoscut şi majoritatea muzicienilor importanţi ai României care au fost oaspeţii mei, de la Johnny Răducanu până la A.G. Weinberger. Am îndreptat-o spre muzică în sens general, i-am dat ore de pian atunci când era mică, dar şi-a ales singură genul, trecând prin rock-ul clasic, apoi prin blues şi jazz, aici descoperindu-şi un feeling puternic pentru această muzică. A colaborat cu muzicieni de marcă din domeniul blues-ului, atât români, cât şi străini. Are un masterat în domeniu şi este singura chitaristă de blues din România. În prezent, cântăm împreună cu trupa ei, Foxy Lady Band, dar şi în trupele mele, Bluejazz Band şi Balkanamera.

Veţi participa, anul acesta, la Ziua Internaţională a Jazz-ului. Ce înseamnă acest eveniment pentru un jazz & blues musician, aşa cum vă definiţi dumneavoastră?

Din păcate, în România nu se prea sărbătoreşte această zi, nu se mai găsesc „fonduri“ pentru finanţarea unor concerte de jazz şi de blues care să o marcheze. Alte oraşe din România, mai ales cele din Transilvania (Cluj, Sibiu, Zalău, Braşov), au în tradiţia lor culturală festivaluri de jazz şi blues de anvergură, cu români şi străini, organizate de administraţiile locale, intrate deja în peisajul cultural românesc. Aş dori ca şi Constanţa, mai ales că este oraş turistic, să aibă un asemenea festival în sezonul estival, mai ales acum, că festivalurile tradiţionale de la Costineşti şi Vama Veche au sucombat pe rând din lipsă de fonduri, ele fiind finanţate de particulari. Acest festival, dar şi o stagiune permanentă, prinsă de un teatru, ar contribui foarte mult la formarea unui public avizat şi totodată ar ajuta turismului.
Mă chinuiesc de vreo patru ani să promovez bluesul şi jazz-ul în Constanţa, prin concertele pe care le organizez la Club Amethyst de pe bulevardul Mamaia, acolo unde am adus muzicieni de marcă din România şi unde am atras un public cunoscător, dar, din păcate, destul de puţin numeros. Eu îmi promoveze toate evenimentele pe care le organizez şi la care particip pe pagina mea de Facebook, astfel că publicul poate afla şi veni oricând la aceste concerte, organizate mai ales în weekend. Aş vrea ca în oraşul Constanţa celebrul titlu de film „Unora le place jazz-ul“ să se transforme în „Multora le place jazz-ul“.

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Gigi Haleţ 27 Mar, 2015 10:54 Concertele de jazz de la teatrul din Constanţa au fost la Teatrul dramatic unde am avut permanent sprijinul directorului Eugen Mazilu deoarece conducerea Teatrului Liric de pe vremea aceea se opunea mereu cu scandal şi cu reclamaţii.