Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:17 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zi importantă pentru Nicuşor Constantinescu! (rechizitorii)

ro

12 Jun, 2015 00:00 1792 Marime text
Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, s-a aflat, ieri, la sediul Curţii de Apel Constanţa, unde i s-au judecat cererile de revocare a controlului judiciar, de modificare şi de încetare a obligaţiilor impuse în cadrul măsurii preventive anterior precizate.
 
Nicuşor Constantinescu cere, în principal, să i se permită întoarcerea la CJC, iar o decizie în acest sens va fi luată azi de Adriana Ispas, preşedintele Curţii de Apel Constanţa.
 
De menţionat că, iniţial, de soluţionarea cererilor trebuia să se ocupe judecătoarea Valentina Boboc, de la Curtea de Apel, însă magistratul s-a abţinut, având în vedere că se mai pronunţase şi în trecut asupra cererilor.
 
Citeşte şi
 
Boris Parpală, arestat la domiciliu de judecătoarea Adriana Ispas (document)
 
Mai are un mandat la Bucureşti
Strutinsky, scos din arest şi trimis acasă în dosarul de la Constanţa (rechizitoriu + referat DNA)

 
Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu (abuz în serviciu) - DNA Constanţa

 
Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Constantinescu, Cristian Zgabercea, Fundaţia Fantasio şi Fundaţia Thalia (document)

 
Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu alături de alte 18 persoane (document)

 
Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu / Adrian George Gâmbuţeanu - DNA Bucureşti (partea 1)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii