Portrete
Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea
19:58 02 12 2016 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Suspiciuni de mită electorală la Hârşova. Rechizite împărţite din duba Primăriei

ro

25 Nov, 2016 11:55 493 Marime text
Trei angajaţi de la Departamentul Social din cadrul Primăriei Hârşova au intrat în atenţia procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârşova, ei fiind suspectaţi de  comiterea infracţiunii de corupere a alegătorilor.
 
Ieri, după-amiază, poliţiştii din Hârşova au fost sesizaţi prin numărul unic de urgenţă 112, că angajaţi ai Primăriei distribuie în oraş rechizite şcolare în scop electoral. Oamenii legii au dat curs sesizării şi, în urma verificărilor, au identificat o autoutilitară ce aparţine Primăriei, din interiorul căreia trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 34 şi 58 de ani, angajaţi ai Primăriei din localitate, distribuiau rechizite şcolare, în scop electoral.
 
Viceprimarul oraşului Hârşova, Ionel Dia, a confirmat incidentul şi a declarat pentru ZIUA de Constanţa:

„Am primit şi noi o sesizare din partea Poliţiei Naţionale, potrivit căreia, doi angajaţi ai Serviciului Social din cadrul Primăriei Hârşova, cu dispoziţie din partea domnului primar, împărţeau rechizite şcolare elevilor din Hârşova. Acestea au fost împărţite cu microbuzul şi inclusiv cu Poliţia Locală. Ştiu că aceste rechizite au fost primite de la Consiliul Judeţean în luna septembrie, ele vin cu o listă strict definită de la început. Nu ştiu să răspund de ce rechizitele nu au fost date atunci (n.red. în septembrie) şi au fost distribuite chiar acum, în perioada de campanie“.

 
Angajaţii suspectaţi că au încercat să influenţeze decizia electorală a locuitorilor din Hârşova s-au ales cu dosar penal. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii