Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:43 18 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Surse Cine sunt judecătorii care decid libertatea lui Giovanni Becali! (document)

ro

09 Dec, 2015 00:00 1721 Marime text


Tribunalul Constanţa decide azi dacă îl va pune în libertate pe Ioan (Giovanni) Becali, deţinut în Penitenciarul Poarta Albă, din pedeapsa de şase ani şi patru luni de închisoare primită în Dosarul Transferurilor.
 
Decizia finală va fi luată, potrivit surselor noastre, de judecătorul Lucian Lică, din Tribunalul Constanţa.
 
Tot pe rolul Tribunalului Constanţa se află un alt dosar privind eliberarea condiţionată a lui Ioan (Giovanni) Becali, acesta având primul termen de judecată pe data de 15 ianuarie 2016. Această cauză va fi analizată, conform surselor noastre, de Laura Monica Tănase, judecător al Tribunalului Constanţa. 
 
Amintim că, luna trecută, Judecătoria Medgidia a dispus, în două dosare separate, punerea în libertate a lui Ioan (Giovanni) Becali, din pedeapsa aplicată în Dosarul Transferurilor. Cele două sentinţe favorabile lui Becali au fost atacate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial, contestaţiile fiind trimise spre soluţionare Tribunalului Constanţa.
 
În motivarea Judecătoriei Medgidia se arată că Giovanni Becali a „elaborat trei lucrări ştiinţifice, publicate la edituri din România, a avut un comportament corespunzător, nu a fost sancţionat disciplinar, a fost recompensat de zece ori cu suplimentarea dreptului la pachet şi vizită, o dată cu 24 de ore şi o dată cu trei zile învoire, a fost planificat la activităţi lucrative în interiorul penitenciarului, realizând 94 de zile de câştig, considerate ca neexecutate prin muncă“. Becali a mai participat la activităţi cultural-educative, activităţi şi competiţii sportive, activităţi moral-religioase, concursuri tematice, recenzii de carte, revistă volantă.
 
În prezent, Ioan (Giovanni) Becali este cercetat de DNA, în stare de arest preventiv, alături de Victor Becali, de Cristian Borcea, fostul președinte executiv al clubului de fotbal „Dinamo“, şi de Geanina Terceanu, judecător al Tribunalului Bucureşti. Conform procurorilor DNA, Terceanu ar fi luat mită de la cei trei pentru a-i achita în Dosarul Transferurilor.
 
Borcea este judecat, din 2008, în celebrul Dosar al Retrocedărilor din Constanţa, alături de Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei, şi de Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa.
 
În secţiunea „Documente“, poate fi citită integral motivarea Judecătoriei Medgidia.
 

Citeşte şi 
„Mamă, mânca-ţi-aş!“ - Stenograme din dosarul judecătoarei Geanina Terceanu. Legături la Constanţa (referat DNA)
Geanina Terceanu, arestată de Raluca Moroşanu. I-a dat o veste proastă lui Nicuşor Constantinescu (documente)

Ti-a placut articolul?

Comentarii