Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:09 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ştefan Alexandru Stoica va fi expertizat psihiatric. Şi-ar fi omorât trei rude

ro

06 Aug, 2014 00:00 2553 Marime text
Ştefan Alexandru Stoica, de 21 de ani, din Constanţa, arestat preventiv pentru că şi-ar fi omorât bunica, mătuşa şi un văr, va fi supus unei expertize psihiatrice. 

Ieri, Tribunalul Constanţa a decis internarea nevoluntară a tânărului, în perioada (5 august - 3 septembrie) în vederea efectuării expertizei psihiatrice dispuse de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa. Drept urmare, Stoica va fi transferat în secţia de psihiatrie a spitalului penitenciar aflat în raza teritorială a Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”. Nemulţumit de hotărârea Tribunalului, Ştefan Alexandru Stoica a formulat contestaţie, prin apărător, urmând ca dosarul să fie trimis spre soluţionare Curţii de Apel Constanţa. Aşa cum arătam şi în ediţiile trecute, Ştefan Alexandru Stoica este cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat. Acesta este suspectat că, la data de 23 iulie, în jurul orei 13.00, în timp ce se afla la domiciliul său din cartierul Viile Noi, municipiul Constanţa, i-ar fi aplicat bunicii sale, în vârstă de 81 de ani, mai multe lovituri de cuţit în zona toraco-cardiacă, producându-i acesteia leziuni traumatice cu afectarea organelor interne vitale (cord), care au condus la decesul victimei. Ulterior, Ştefan Alexandru Stoica şi-ar fi ucis mătuşa şi un văr, după care ar fi sustras o sumă de bani, precum şi autoturismul marca Dacia Supernova, cu care ultimele două victime au venit la domiciliul bunicii principalului suspect. Stoica a fost depistat pe raza localităţii Cumpăna.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii