Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:23 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Printre victime, un copil de opt ani O şoferiţă neatentă a băgat în spital trei oameni

ro

25 May, 2015 00:00 1508 Marime text


Trei persoane, printre care şi un copil de opt ani, au ajuns în atenţia medicilor după ce maşina în care se aflau a fost implicată într-un accident rutier. În urma cercetărilor specifice, lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa au stabilit că evenimentul a avut loc din cauza nerespectării semnificaţiei indicatorului „Oprire“.
 
Oamenii legii susţin că o femeie de 32 de ani, din Constanţa, a condus un autoturism pe DJ 381, dinspre municipiul Medgidia către localitatea Lanurile. În momentul în care a ajuns la intersecţia cu DN 3, conducătoarea auto nu ar fi respectat semnificaţia indicatorului oprire, ar fi pătruns în intersecţie şi ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un tânăr de 19 ani, din localitatea Băneasa. Acesta circula pe DN 3, dinspre localitatea Murfatlar către Ciocârlia. În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală uşoară a celor trei pasageri din vehiculul care circula pe drumul prioritar: o femeie de 34 de ani, un băiat de 18 ani, şi o fată de opt ani, toţi din localitatea Negureni, judeţul Constanţa.
 
Femeia de 32 de ani s-a ales cu dosar penal, ea fiind cercetată pentru vătămare corporală din culpă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii