Motociclist brăilean decedat la Constanţa (galerie foto)
Motociclist brăilean decedat la Constanţa (galerie foto)În ciuda eforturilor depuse de medicii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Andrei R., de 23 de ani, din Brăila, a decedat.
Băiatul a fost implicat într-un grav accident rutier, eveniment produs în urmă cu două zile pe raza municipiului Constanţa. Potrivit lucrătorilor Serviciului Rutier Constanţa, Andrei R., de 23 de ani, din Brăila, a condus o motocicletă, marca Kawasaki, pe bulevardul Aurel Vlaicu către bulevardul Tomis. În zona intersecţiei cu strada Dispensarului, din cauza nepăstrării distanţei regulamentare, motociclistul a lovit un Opel Astra. În urma impactului deosebit de puternic, motociclistul a fost rănit grav, însă ieri a decedat în spital. Andrei R. va fi condus pe ultimul drum alături de familie şi de amicii săi motociclişti şi nu numai.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp