Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:32 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mii de jucării, confiscate în PTF Constanţa Sud Agigea

ro

07 Feb, 2017 12:40 1731 Marime text
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au constituit o echipă comună de control împreună cu lucrătorii vamali, descoperind într-un container sosit din China, peste 7.600 jucării, susceptibile a fi contrafăcute.
 
În data de 6 februarie, în intervalul orar 09.00 – 15.00, poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Constanţa Sud Agigea, împreună cu lucrătorii vamali au efectuat, în baza analizei de risc, controlul amănunțit la un container sosit din China, pentru o societate comercială cu sediul în Bucureşti. Administratorul societăţii comerciale în cauză este un cetăţean moldovean, născut în Republica Moldova, în vârstă de 27 de ani, cu domiciliul în municipiul Chişinău.

În urma controlului au fost descoperite 7.634 bucăți jucării, care purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.
Bunurile, în valoare de 457.960 lei dacă ar fi fost originale, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către lucrătorii vamali, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 90, alin. 1, lit. b din Legea 84/1998 republicată.


Foto: Garda de Coastă
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii