Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:16 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lovitură pentru DNA, hotărâre definitivă pentru Radu Mazăre

ro

10 Mar, 2016 00:00 7426 Marime text


Ieri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României i-a modificat lui Radu Ştefan Mazăre măsura preventivă a controlului judiciar sub imperiul căreia este judecat în dosarul instrumentat de Dana Ana, procuror al DNA Bucureşti.
 
În cauză, fostul primar al municipiului Constanţa a fost deferit Justiţiei alături de mai multe persoane, printre ele aflându-se fostul viceprimar al Constanţei, Gabi Stan, cinci salariaţi ai Primăriei Constanţa şi Sorin Strutinsky.


 
Revenind la decizia Curţii Supreme, instanţa a înlăturat din conţinutul obligaţiilor impuse lui Mazăre obligaţia de a nu depăşi limita teritorială a României.
 
Chiar şi aşa, Mazăre nu poate pleca încă din ţară, potrivit unor surse avocăţeşti. Fostul edil-şef este cercetat sub control judiciar în dosarul Campusului Social „Henri Coandă“, alături de fratele său, Alexandru Mazăre, senator al României, şi de Avraham Morgenstern.


 
Dosarul Campusului Social „Henri Coandă“ este instrumentat tot de Dana Ana, procuror al DNA Bucureşti.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii