Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:25 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ion Bojin dorește modificarea pedepsei Ultimul martor care a asistat la crimele comandate de Băhăian, va afla dacă i se modifică pedeapsa

ro

18 Jan, 2015 00:00 3774 Marime text
Pe rolul Tribunalului Constanța a fost înregistrat, ieri, dosarul cu numărul 9354/256/2014, la secția penală având ca obiect „alte modificări ale pedepsei”.
 
Condamnatul este Ion Bojin, care, în perioada 2005 - 2007, ar fi cumpărat diverse bunuri (maşini, bărci, scule electrice), împreună cu alți șapte bărbați, cu file de cec fără acoperire. În cauză, cei luaţi în colimator ar fi creat un prejudiciu de circa 2 milioane de lei.
 
De asemenea, Ion Bojin, este cel care a denunţat gruparea infracţională care a săvârșit mai multe crime comandate de Sergiu Băhăian a mai multor oameni ai străzii, administratori ai unor firme fantomă prin care lua credite din bancă. Locotenenţii lui Băhăian au murit în condiţii suspecte în penitenciar. Ion Bojin povestea în 2012 că, pe la jumătatea anului 2009, i-ar fi venit şi lui rândul. Sergiu Băhăian i-ar fi ordonat locotenentului său Şlepac să-l omoare. Bărbatul povestea că a fugit atunci şi pentru că nu au reuşit să-l omoare, Şlepac şi Băhăian i-au înscenat o tâlhărie.
 
În 2017 ar trebui să fie eliberat. Primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 20 februarie.
 
Potrivit Registrului Comerţului, numele Ion Bojin figurează în mai multe societăţi comerciale, majoritatea fiind radiate. Aşa cum arătam şi în ediţiile trecute, Ion Bojin şi Emilian Leonte (decedat), ambii figurând în Dosarul Asasinatelor de la Constanţa, au preluat, în august 2014, de la Tiberiu Adrian Matei, părţile sociale ale Delta Force Security SRL. Astfel, Bojin şi Leonte au devenit asociaţii societăţii comerciale mai sus precizate.
 
Fost partener de afaceri cu celebrul Valentin Şlepac, bărbatul care a recunoscut cu nonşalanţă că a comis mai multe crime la ordinul lui Sergiu Bahaian, şi la rândul său riscând să devină una dintre victimele lui Şlepac, Ion Bojin nu s-a resemnat cu pedeapsa de şapte ani primită la sfârşitul anului 2010 după ce a fost găsit vinovat de tâlhărie.
 
În 2011, Bojin s-a adresat magistraţilor Judecătoriei Constanţa cu o cerere de revizuire a cazului său. Ion Bojin a fost audiat ca martor în procesul în care Valentin Şlepac era judecat pentru omor deosebit de grav. Bojin a declarat împotriva lui Şlepac, acesta putând fi unul dintre motivele pentru care primul îşi doreşte să părăsească arestul cât mai repede.

„Ulezu a fost îngropat de viu şi lui Captalan i-au rupt gâtul!”

Reamintim faptul că, Ion Bojin din localitatea constănţeană Dumbrăveni, unul dintre foştii locotenenţi ai lui Sergiu Băhăian, bucureşteanul judecat pentru instigare la omor, a continuat să şocheze lumea aflată în sala de judecată cu dezvăluirile referitoare la felul crud în care au fost ucişi patru oameni.
 
Bojin a fost audiat în anul 2011 de judecătorii Tribunalului Constanţa în calitate de martor în procesul în care Valentin Şlepac şi Adrian Grigoraş i-au ucis pe Lucian Cernat, Emilian Leonte, Ionel Ulezu şi Petrică Captalan, la comanda lui Băhăian. În vreme ce Cernat a fost aruncat în Canalul Dunăre-Marea Neagră, de pe podul de la Cernavodă, şi Leonte a fost omorât cu toporul şi înecat în propriul sânge, apoi aruncat în Canal, la Basarabi, celelalte două victime, Ulezu şi Captalan, au sfârşit sub o placă de beton. „La puţin timp de la uciderea lui Leonte, Şlepac i-a cooptat pe Ulezu şi pe Captalan şi a înfiinţat mai multe societăţi fantomă pe numele acestora. Şlepac şi Băhăian au continuat afacerile prin intermediul firmelor lui Ulezu şi Captalan, folosindu-se de aceştia când trebuia să ridice bani de la bancă sau de la bancomat. I-am văzut de multe ori pe Ulezu şi Captalan mergând cu Şlepac la bancă şi luând sume mari de bani, care apoi ajungeau la Băhăian. Am fost de câteva ori cu Şlepac la Bucureşti să îi ducem banii lui Băhăian", a declarat Ion Bojin.
 
Despre moartea lui Ulezu, martorul a spus că a văzut totul cu propriii ochi şi s-a îngrozit. „Şlepac şi Grigoraş au venit acasă la mine, la Dumbrăveni, însoţiţi de Ulezu, care era beat criţă, şi m-au luat pentru a merge în localitatea constănţeană Măgura. Acolo, Şlepac le cumpărase fraţilor Piciog o casă şi, cu o zi înainte de crimă, săpase împreună cu Grigoraş o groapă în curte, unde spuneau că urmează să le instaleze o antenă parabolică. Când am ajuns la Măgura, Şlepac a pisat nişte pastile şi le-a pus într-o sticlă de vin, pe care i-a dat-o lui Ulezu să o bea. După un timp, Şlepac şi Grigoraş l-au dat jos din maşină, iar Şlepac mi-a spus să aduc un cuţit. Am refuzat pentru că îmi era frică, iar Şlepac mi-a zis să nu cumva să fug. Aşa că am stat pe loc şi am privit. Am văzut cum cei doi l-au luat pe Ulezu de mâini şi l-au aruncat în groapa săpată în curtea casei fraţilor Piciog. Apoi au aruncat pământ şi pietre peste Ulezu, care se sufoca şi încerca să iasă la suprafaţă. Mi-am dat seama că era viu pentru că pământul de pe el se mişca. La sfârşit, Şlepac şi Grigoraş au turnat o placă de ciment deasupra gropii. La întoarcere, Şlepac m-a ameninţat că îmi taie gâtul dacă spun cuiva ce am văzut!", a spus Bojin.
 
Bojin a mai declarat că moartea lui Petrică Captalan a fost fulgerătoare. Ion Bojin nu a fost martor al crimei, însă susţinea că Şlepac i-a povestit cu lux de amănunte cum l-a lichidat pe Captalan. „Şlepac mi-a spus că i-a dat să bea suc în care pisase mai multe pastile de Diazepam care l-au ameţit. Nu ştiu unde se duceau cu maşina dar, la un moment dat, Captalan a cerut să oprească autoturismul pentru a-şi satisface nevoile fiziologice. Şlepac l-a lovit cu o bâtă în cap, iar Grigoraş i-a rupt gâtul, după care l-au băgat în portbagaj, cu o pungă de celofan pe cap. Ştiu că l-au aruncat tot în groapa din curtea casei fraţilor Piciog, au pus pământ şi pietre pe el şi l-au acoperit cu o placă de ciment. După ce l-a îngropat pe Captalan, Şlepac m-a tot sunat în perioada următoare şi mi-a cerut să mă duc la Măgura să verific dacă nu cumva s-a surpat placa de beton", a declarat Ion Bojin.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii