Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:08 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Decizie luată de Curtea de Apel Constanța Judecătoarea Veronica Cîrstoiu și Dinel Staicu, menținuți în arest

ro

11 Mar, 2014 00:00 2156 Marime text
Curtea de Apel Constanța a menţinut, ieri, pentru 60 de zile, măsura arestării preventive luată față de Veronica Cîrstoiu, fost judecător la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, precum și față de fiul acesteia, Florin Cergan. În arest a rămas și afaceristul Dinel Staicu (fost Nuţu) precum și Carmen Ioana Popescu (fost director al SC BDJ Craiova), dar şi Lucian Băgia (avocat). Tot Curtea de Apel a respins cererile de revocare, respectiv înlocuire cu măsuri mai puţin restrictive de libertate. Decizia nu este definitivă ea putând fi atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție a României, cu contestaţie.

Toți cei mai sus precizați sunt judecați alături de Marian Staicu,  Adriana Dascălu, Giorgel Zgăbei și Marilena Cucianu. Conform procurorilor, în luna februarie 2012, Veronica Cîrstoiu, „în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, a primit, prin inculpata Dascălu Adriana, suma de aproximativ 630.000 de euro de la inculpatul Staicu Dinel, pentru a pronunţa, împreună cu ceilalţi doi membri ai completului de judecată, o soluţie de admitere a contestaţiei în anulare formulate de Dinel Staicu, într-un dosar în care fusese condamnat la 7 ani de închisoare (fraudarea Băncii Internaţionale a Religiilor)”.


Sursa foto: Realitatea.net
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii