Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:19 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Copiii grav răniţi în accidentul dintre localităţile Ciocârlia şi Cobadin sunt internaţi în Spitalul Clinic Judeţean Constanţa. În ce stare sunt aceştia (galerie foto)

ro

19 Jun, 2017 15:57 14249 Marime text
Cei doi copii, răniţi grav în teribilul accident ce a avut loc sâmbătă seară pe drumul dintre localităţile constănţene Ciocârlia şi Cobadin sunt în continuare internaşi în Spitalul Clinic Judeţean Constanţa. Băiatul de 10 ani, a cărui stare este mai gravă este internat sub strictă supraveghere medicală în secţia ATI Chirurgie Pediatrică, în timp ce fratele acestuia, de 6 ani este internat în Secţia de Pediatrie. Starea pacienţilor este stabilă. 

Reamintim că, sâmbătă, 17 iunie 2017, un grav accident rutier a avut loc pe drumul dintre cicârlia şi Cobadin. Un autoturism s-a izbit violet de un copac, iar maşina în care se aflau tatăl şi cei doi copii a fost grav avariată. La faţa locului au ajuns salvatorii pentru a le acorda îngrijiri medicale victimelor. Din păcate pentru tatăl micuţilor nu s-a mai putut face nimic, acesta fiind declarat decedat după ce cadrele medicale au încercat în zadar să îi readucă la viaţă. 

Un copil, de 10 ani, a fost preluat în comă de un echipaj SMURD, iar cel de-al doilea băieţel, de 6 ani, a fost preluat de un echipaj SAJ C2. Acesta era somnolent, instabil, fiind diagnosticat cu traumatism cranio cerebral şi abdominal. Familia este din Cobadin. Copiii au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. 

Accidentul s-a petrecut pe ploaie torenţială, la acea oră judeţul Constanţa fiind sub avertizare cod galben de ploaie. 

Sursa foto: ZIUA de Constanţa

CIteşte şi: 

UPDATE3. Județul Constanța. Accident rutier grav. Intervine SMURD. În mașină erau și doi copii. Unul este în comă. Șoferul decedat (galerie foto + video)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii