Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
05:45 27 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ce doresc viitorii poliţişti de la autorităţi „Este înălţimea ceea ce te face demn?“ „Nu e normal să ne ruinaţi visele!“

ro

29 Sep, 2016 00:00 8041 Marime text
Limita de înălţime pentru cei care vor să urmeze o carieră în Poliţie a crescut, atât la fete, cât şi la bărbaţi. Astfel, în mediul online circulă, de curând, o petiţie intitulată „Toţi pentru unu' şi unu' pentru toţi“. Această petiţie face referire la ordinul de ministru publicat în Monitorul Oficial din data de 9 septembrie, prin care s-a ridicat limita de înălţime la 1,65 m fete şi 1,70 m băieţi pentru Academia de Poliţie.
 
„Don't be high, think high! Avem nevoie de ajutorul tău pentru a ne îndeplini visul! Vrem să ajutăm, vrem să schimbăm, vrem să fim poliţişti. Pe 9 septembrie 2016 a fost adoptat amendamentul conform căruia se schimbă limitele de înălţime pentru admiterea la concursurile de poliţie, iar asta e o piedică pentru cei care nu îndeplinesc condiţia. Este înălţimea ceea ce te face demn de a-ţi apăra ţara? Este înălţimea cea care trebuie să-ţi spulbere visul? Alătură-te petiţiei şi spune stop discriminării. Vrem să arătăm că suntem la fel de apţi ca şi cei «înalţi» şi că intelectual ne putem «înălţa» la orice nivel! Candidaţii pentru Academia de Poliţie, s-a ridicat limita de înălţime: 1,65 m fete şi 1,70 m băieţi! Este publicat ordinul de ministru în Monitorul Oficial din 9 septembrie 2016 nr.702 bis. Înapoi la limita de înălţime 1,60 şi 1,65 la admiterea la instituţiile de învăţământ MAI“, spun iniţiatorii.
 
Deşi a fost iniţiată de foarte puţin timp, petiţia a adunat sute de semnături, cu o susţinere puternică şi din Constanţa.
 
Pe lângă înălţime, candidaţii trebuie să îndeplinească mai multe condiţii: să aibă cetăţenie română şi domiciliul în România; să cunoască limba română scris şi vorbit; să fie declaraţi „apţi” din punct de vedere medical, fizic şi psihologic; să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi; să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de Bacalaureat; să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

„Nu-mi luaţi acest vis, care mă va face fericită“

Petiţia a adunat deja zeci de comentarii în care oamenii îşi exprimă revolta cu privire la această modificare. Redăm câteva dintre acestea, cu precizarea că ortografia şi punctuaţia aparţin celor ce au postat.
 
„Doresc să se revină la limita de înălţime anterioară deoarece pentru mulţi dintre noi o carieră de poliţist, jandarm etc, reprezintă un vis pe care vrem să ni-l realizăm. Ministerul nu ar trebui să pună astfel de piedici în calea tinerilor absolvenţi, ci să ne sprijine. Deci, înapoi la limitele de înălțime: 1, 60 femei, 1,65 bărbaţi.“
 
„Când vor înţelege guvernanţii noştri că trebuie să sprijinim copiii care muncesc pentru viitorul lor, şi nu să le punem «beţe-n roate»?“
 
„Ruşine! Nu e normal să ne ruinaţi visele într-o secundă. La cei care au rămas un an acasă şi au pierdut înscrierea la alte facultăţi v-aţi gândit măcar? Ştiţi că sunt copii care se pregătesc doi sau chiar trei ani pentru a-şi îndeplini visurile? Sau voi faceţi cărţile şi noi le jucăm?“
 
„Am visuri măreţe! Academia este unul dintre aceste visuri! Nu mi-l spulberaţi! Am dat şi anul acesta şi am fost aptă pentru a participa la concursul de admitere cu înălţimea de 164,5 cm. Aceşti 0,5 cm chiar îmi pot ruina visul?“
 
„Am avut curajul şi ambiţia să mai stau un an acasă cu scopul de a-mi îndeplini visul. Mi-am făcut din nou speranţe că anul ce va urma va fi unul triumfător pentru mine. Nu-mi luaţi acest vis, care mă va face fericită.“
 
„Cred că sunt fete şi băieţi care merită la fel de mult o şansă, chiar dacă au 2-3 centimetri mai puţin decât le trebuie. Aşa i-a lăsat Dumnezeu şi nu merită să nu le fie acordată posibilitatea de a deveni poliţişti.“
 
„Este al doilea an în care ar fi trebuit să încerc să intru la Academia de Poliţie, dar nu mai este posibil deoarece am 1,60.“
 
„Haideţi să nu-i lăsăm să-şi bată joc, eu am făcut plângere la Avocatul Poporului, la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), am scris ministrului de Interne, oamenilor politici importanţi, televiziunilor... Încercaţi cu toţii, trebuie să ne audă cineva... cu cât mai mulţi, cu atât mai bine... nu e greu, se poate face online! Succes!“

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Alexandra 02 May, 2017 10:27 Am 1,60 :( ,nu este corect .
  • constantin adrian 21 Apr, 2017 20:19 haideti sa mergem toti semnatarii acestei petitii in audienta la doamna ministru de interne spre a ne sustine cauza,dar toti,sa ne programam in aceeasi zi toti si sa mergem in audienta,poate in felul acesta obtinem derogare pentru criteriul de inaltime.
  • Ion Andreea Mariana 24 Feb, 2017 13:01 Sigur că şi eu sunt de acord cu limita de înălțime anterioară,adică de 160 cm la fete şi 165 cm la băieți. De 3 ani mă pregătesc pt a intra la şcoala postliceală de agenți de poliție Cluj. Iar anul trecut am fost sub linie cu 2 puncte....Dați-ne şansa înapoi!!!
  • Politist 29 Sep, 2016 14:00 Priviti in strainatate sa vedeti politistii .... medie de inaltime este ridicata....cand ii vezi pe strada iti impun respect doar prin simpla aparitie, prezenta, statura. La fel trebuie si la noi. Daca apelez la politist in caz de urgenta vreau sa ma apere unul de 1, 80 -1, 90 m cu statura impunatoare, nu unul de 1, 60m care prin statura nu se poate impune cu usurinta in fata unui infractor.
  • fost politist 29 Sep, 2016 05:49 Este absolut normal ca la incadrare directa sau la la intrarea in scolile militare sa se tina cont de inaltime. Chiar nu se vede ce specimene,mai ales la femei,sau incadrat direct in ultimii ani in politie? Toti cred ca inaltimea nu este necesara,intrucat toti cred ca locurile pe care candideaza sunt de birou. Mai opriti-va cu aceste incadrari spectaculoase pentru ca toti politistii sunt operativi ,operativul insemnand strada. In anul 1991 cand se facea examenul medical pentru scoala militara,dr. Arsene nu-ti dadea avizul nici daca aveai o plomba in gura,darmite sa ai 1,55-1,65m cum au fost incadrati cei din anul 2006 incoace. Un politist este imaginea unui stat,daca politistul este mic si urat asa este si tara respectiva,intrucat primul om cu care dai nas in nas la intrarea in tara este un politist.(de frontiera).