Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
14:07 25 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Averea şi interesele directorului adjunct al Gărzii de Costă, Adrian Bogdan Guiu (documente)

ro

06 Oct, 2015 00:00 1044 Marime text

Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control şi funcţionarii publici aveau obligaţia ca, până la data de 15 iunie, să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere aferente anului 2014.
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
Conform declaraţiei de avere depuse în aprilie 2015, directorul adjunct al Gărzii de Costă, Adrian Bogdan Guiu, deţine un autoturism marca Ford Mondeo, din 2005, dobândit prin cumpărare, şi are un depozit bancar la Garanti Bank, deschis în anul 2013, cu un sold de 56.000 de euro. Venitul anual încasat este de 61.120 de lei, obţinut din salariul de la Garda de Coastă. De asemenea, veniturile anuale mai provin şi din banii soţiei, în valoare de 16.408 lei.
 
Potrivit propriei declaraţii de interese, Adrian Bogdan Guiu este membru în Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC).

Ti-a placut articolul?

Comentarii