Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:09 14 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Editorial Ni s-a întors primarul! Unde-i oastea din Henri Coandă?

ro

19 Mar, 2015 00:00 1309 Marime text
Edilul-şef al municipiului Constanţa, Radu Ştefan Mazăre, s-a întors, ieri, acasă, după 24 de ore „petrecute“ în „beciul domnesc“!
 
Primarul a fost reţinut, pentru 24 de ore, la data de 16 martie, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, pentru luare de mită (trei infracţiuni), abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, dar şi pentru conflict de interese (două infracţiuni). De asemenea, procurorii Anticorupție au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi faţă de Sorin Gabriel Strutinsky, arestat preventiv în altă cauză, cu privire la presupusa săvârşire a trei infracţiuni de complicitate la luare de mită. Primarul s-a întors, ieri, la arestul Poliţiei Capitalei pentru a-şi recupera actul de identitate şi hainele pe care le-a lăsat acolo. Cu această ocazie, Mazăre le-a declarat jurnaliştilor că se va retrage din politică, pentru că „s-a săturat să stea cu geanta la uşă“. Edilul-şef al Constanței a fost reținut, luni seara, de procurorii DNA. Mazăre a fost prezentat, marți, la Înalta Curte, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, însă magistrații ICCJ au respins solicitarea DNA, Radu Mazăre fiind eliberat. Mazăre a fost reţinut şi în urmă cu aproximativ un an, în Dosarul Campusului Social „Henri Coandă“. Atunci, câteva zeci de persoane (locatari ai campusului social) au ieşit în stradă, pentru susţinerea primarului încătuşat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. „DNA, nu uita, Henri Coandă va lupta!“, „Mazăre, nu uita, noi suntem puterea ta!“, „La greu, la bine, noi suntem cu tine!“ şi „Avem oraş, avem valoare, avem primaru' de onoare!“ au fost doar câteva dintre mesajele protestatarilor. Nicolae Mavrodin, liderul „Haiducilor“, declara că, dacă Radu Mazăre nu va fi eliberat, vor avea loc noi proteste în faţa sediului Primăriei. „Mâine vom relua protestele în faţa Primăriei. După aceea, vom pleca la Bucureşti, la DNA, dacă primarul nu va fi eliberat“, a mai spus Mavrodin. În contextul noii reţineri, din data de 16 martie, lumea nu a mai ieşit în stradă pentru susţinerea primarului. Nu s-a mai plâns nimeni că Mazăre este cercetat/încătuşat degeaba, că este o victimă a procurorilor. Oare de ce?

Ti-a placut articolul?

Comentarii