Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
10:11 22 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Editorial Simona Halep, încotro?

ro

27 Feb, 2016 00:00 1349 Marime text
Seria neagră a Simonei Halep din acest început de an a atras fel şi fel de comentarii în ţară, atât în presă, cât şi în rândul cunoscătorilor ori al pasionaţilor de tenis. Înfrângerile constănţencei i-au adus acesteia o cădere în clasamentul mondial, de pe locul doi (pe care a început anul) până pe cinci, iar unii nu văd o revenire rapidă şi spectaculoasă. Ce-i de făcut?
 
În aceste zile, se despică firul în patru în ce o priveşte pe Simona Halep. Ce s-a întâmplat cu ea în 2016, de a înregistrat cinci înfrângeri şi trei victorii, iar la trei turnee (unul fiind Australian Open) a ieşit din primul mei jucat? De ce a pierdut la adversare mult mai slab cotate în ierarhia WTA? Cum de nu a reuşit să câştige dispute în care se afla în avantaj clar, precum cea de la Doha, în care a avut 1-0 la seturi şi 4-1 în setul doi? Sunt întrebări la care se caută răspunsuri, după cum toată lumea se întreabă când şi cum se va sfârşi această perioadă nefericită din cariera Simonei.
 
Am urmărit, cronologic, evenimentele prin care a trecut în acest an constănţeanca şi cred că toate s-au înlănţuit nefericit pentru ea. Problemele medicale i-au afectat pregătirea, aducându-i o scădere a randamentului, ceea ce a făcut să apară şi înfrângerile. Eşecurile nu au avut cum să nu o marcheze, de unde lipsa ei de încredere. Părăsind de timpuriu destul de multe turnee, Simona s-a văzut, cum se spune în fotbal, fără jocuri în picioare, ieşindu-şi astfel din ritm. La ultimul turneu, cel de la Doha, ea a declarat că acum este bine din punct de vedere fizic, numai că are nevoie de cât mai multe jocuri de acum înainte.
 
Lăsând la o parte toate aceste probleme, proprii Simonei, în ecuaţie intervin şi adversarele, care se pare că au început să-i ghicească jocul şi să aibă antidot la el. Sunt voci care spun că tenismena constănţeană trebuie să aducă îmbunătăţiri importante evoluţiei sale, în ce priveşte ofensiva. Că travaliul defensiv, admirabil, de altfel, al ei, de pe fundul terenului, nu mai e de ajuns acum şi că Simona întâmpină probleme serioase atunci când are în faţă jucătoare de atac. Totodată, ar avea nevoie de mai multe tactici şi planuri, la care să recurgă în timpul meciului, în funcţie de cum decurge acesta. De altfel, şi managerul jucătoarei, Virginia Ruzici, a spus că antrenorul Darren Cahill lucrează pentru a face din Simona Halep o jucătoare mai ofensivă.
 
Sunt cuvinte prăfuite, însă e foarte greu să te menţii sus, după ce ai ajuns acolo trăgând din greu. Cu siguranţă, Simona nu-i prima şi nici ultima jucătoare ce trece prin aşa ceva. Ce-i de făcut însă, cum poate depăşi acest impas? Cheia se află la ea şi la staff-ul ei. Dacă e sănătoasă acum, ar trebui ca pregătirea să-i meargă foarte bine. Probabil că, dacă va lega câteva victorii, îi va reveni şi încrederea, dar important (şi interesant de urmărit) e ce strategie va adopta şi ce schimbări va aduce în joc, de comun acord cu staff-ul ei, în perioada următoare, în care şi-a anunţat participarea la turneele din SUA, de la Indian Wells şi Miami, pe primul câştigându-l anul trecut, iar la al doilea fiind semifinalistă în 2015.

Ti-a placut articolul?

Comentarii