Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
01:33 20 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Editorial Pacienţi luaţi la mişto în ambulanţă de personalul medical

ro

11 Aug, 2016 00:00 7250 Marime text
Nu îşi face nimeni iluzii legate de sistemul de sănătate de la noi. Subfinanţat şi tratat mizerabil de către cei de la conducere, sistemul este la un pas de colaps şi numai dăruirea unor (puţini) oameni cu adevărat dezinteresaţi şi dedicaţi profesiei lor face ca treaba să meargă încă, în ciuda nepăsării (să nu îi zic altfel) a celor de la vârf. Cu toate acestea, când crezi că le-ai auzit pe toate şi că nicio oroare nu te mai poate surprinde în ce priveşte starea spitalelor ori pregătirea sau profesionalismul cadrelor medicale, mai vine una care pune capac la toate.
 
Zilele trecute, am citit pe o platformă de socializare despre cazul a două asistente medicale (dintre care una posibil să fi fost infirmieră, să fim exacţi) care, în ambulanţa în care transportau o mamă îngrijorată de starea de sănătate a copilaşului ei, se apucară, potrivit declaraţiilor mamei care a trecut prin acest calvar, să râdă de părinţii care intră pe grupurile create pe platformele de socializare pentru a mai afla sfaturi de la alţi părinţi. Poftim? Poate că sunt eu deplasată, dar permiteţi-mi să întreb, potrivit vorbei din bătrâni, ce treabă are s**a cu prefectura?!

Plătiţi din bani publici să stăm pe Facebook 

Păi, suntem plătiţi (puţin, mult, nici nu mai contează) din banii publici, să stăm pe Facebook în ambulanţă (într-un serviciu de Urgenţă, deci) şi să facem mişto de pacienţi, să îi luăm la trei păzeşte că cer sfaturi online legat de diverse aspecte ale creşterii unui copil? Iar asta în timp ce lângă noi se află o mamă cu fetiţa ei care a căzut pe gresie şi nu ştiu, niciuna dintre ele, nici ce se întâmplă cu ele, aproape nici pe ce lume trăiesc?
 
Dincolo de lipsa totală de profesionalism demonstrată în acest caz, stau şi mă întreb: astfel de oameni nu au deloc inimi, nu se gândesc la cei de lângă ei? OK, înţeleg, suntem toţi dezamăgiţi de salarii, munca este disproporţionată cu salariul şi cu orele suplimentare băgate la greu din indolenţa celor din conducere şi aşa mai departe. Înţeleg şi că, în profesia asta, vedem atâtea cazuri pe zi, încât ne putem da seama, poate, de la o simplă privire, care este mai grav şi care nu şi ne comportăm în consecinţă… dar asta nu înseamnă sau nu ar trebui să însemne că uităm să fim oameni, frate!

Recomandări de naştere „pe cale aeriană“ 

Potrivit celor scrise de mămica ce a avut parte de un astfel de tratament, „una dintre discuţii (n.r. discuţiile de pe grupul de părinţi) era de genul «întreba una: mămici, ce sfaturi îmi daţi? Cum să nasc? Pe cale naturală sau cezariană?» şi ele (n.r. asistentele din salvare) râdeau: «Pe cale aerian㻓. „Eu nu am început nicio discuţie… nici măcar nu vorbeam cu ele… ele se uitau pe Facebook şi râdeau de noi… (…)“, „foarte urât... când au venit acasă la mine, mi-au zis: «Când a căzut fata, că am văzut că acum 45 de minute ai pus pe Facebook?»“, a mai scris părintele în cauză.
 
Vorbesc serios, sunt eu deplasată ori astfel de discuţii nu ar avea ce să caute într-o autospecială a unei instituţii publice, finanţată din banii noştri, ai tuturor, şi venind din partea unor persoane de asemenea plătite din banii noştri? Dacă povestea într-adevăr este reală (şi, sincer, nu văd de ce ar inventa cineva o asemenea poveste şi cu atât mai puţin cred că îţi arde de ce fac ceilalţi când eşti cu copilul în drum spre spital, aşa încât să te apuci să inventezi poveşti despre ei), mie, una, mi se pare destul de grav.

Adesea, cadrele medicale de pe grup au ajutat părinţii, şi nu doar în mediul virtual 

Nu aş vrea să fiu înţeleasă greşit. Am un mare respect pentru cadrele medicale, mai ales pentru cele care activează în sistemul public, pentru că acolo nu ai şansa să îţi alegi pacienţii, orele suplimentare nu le mai socoteşte nimeni de mult, salariile sunt horror, condiţiile de muncă, şi mai horror, stresul cât casa (iar apoi ne întrebăm de ce ne pleacă medicii şi asistentele în străinătate) şi tot aşa. În plus, pe acelaşi grup de socializare sunt şi cadre medicale (inclusiv asistente) care adesea au ajutat părinţii panicaţi să depăşească o criză sau alta a copilăriei, o febră, un ieşit de dinţi şi aşa mai departe. Mulţi dintre ei au făcut chiar mai mult şi au ajutat şi dincolo de mediul virtual de atâtea ori. Aşa că nu vreau să se creadă că generalizez. Dar situaţia descrisă mai sus nu ar trebui, sub nicio formă, să existe. Nu cred că ar trebui să-i fie permis nimănui să facă mişto de un pacient aflat în ambulanţă, în drum spre spital. Că doar suntem oameni, nu animale (deşi, dacă stau să mă gândesc, adesea animalele dau dovadă de mai multă compasiune decât oamenii, din păcate)!

Ti-a placut articolul?

Comentarii