Crizele fierbinţi ale războiului rece

Cele petrecute în ultima vreme în fotbalul mic judeţean m-au dus cu gândul la anii de studenţie, când un profesor de-al meu, istoricul Gheorghe Dumitraşcu, a apelat la un joc de cuvinte pentru a formula unul dintre subiectele de la un test: Crizele fierbinţi ale războiului rece.

Păstrând proporţiile şi dacă-mi este permisă comparaţia, se pare că terenurile de fotbal din judeţul Constanţa au devenit câmp de confruntare între două tabere. Celebrele blocuri răsăritean şi apusean, care au funcţionat până la revoluţiile din anul 1989, par că le-au lăsat locul, într-un (de nedorit) duel local, altor două entităţi: Asociaţia Judeţeană de Fotbal Constanţa şi arbitrii. Din afară, trecute prin ochii unui observator neutru, lucrurile aşa par. Ambele tabere au de reproşat celeilalte câte-n lună şi-n stele. De când a pornit, acest război rece a avut multe momente fierbinţi. S-au lansat acuze şi s-au rostit vorbe grele. În sinteză, arbitrii învinovăţesc AJF-ul pentru climatul de insecuritate de pe terenuri, căruia, aproape etapă de etapă, „cavalerii” îi cad victime, fără putinţă de apărare. În plus, aceştia şi-au declarat public nemulţumirea că împotriva celor vinovaţi nu s-ar lua măsurile cuvenite, ultimul episod incriminat de arbitri fiind cazul de la Ovidiu. De cealaltă parte, pe finalul anului trecut, când vulcanul a erupt, iar o parte a arbitrilor au boicotat o perioadă meciurile, dinspre AJF au răzbătut cuvinte dure gen şantaj, premeditare, perturbarea campionatului. Asociaţia s-a arătat nemulţumită de activitatea arbitrilor şi a umplut, în acest sens, cu 14 puncte, o foaie. Şefii fotbalului mic au recunoscut că o parte a revendicărilor „cavalerilor” sunt justificate, dar au şi spus că arbitrajul din Constanţa scârţâie serios. Acestea sunt cele două poziţii, aşa cum le-au prezentat părţile. Şeful arbitrilor a fost demis, iar apoi reînscăunat, dar pipa păcii se pare că a fost fumată doar de faţadă. Problemele au reapărut, iar mai mulţi arbitri au apelat iarăşi la soluţia declarării indisponibilităţii. Fericirea conjugală lipseşte în continuare, iar din această situaţie au de suferit toţi din familie. Şi AJF-ul, şi arbitrii, şi echipele participante în competiţiile locale. S-a ajuns până acolo încât la un meci nu au fost arbitri delegaţi, dar nu a anunţat nimeni şi cele două adversare, care s-au prezentat degeaba la teren. Cine suportă cheltuielile de deplasare ale oaspeţilor? Din această stare de tensiune nu are de câştigat nimeni. Lipsa de colaborare şi de comunicare dintre AJF şi „cavaleri” nu duce la nimic bun. Cred că soluţia băgatului beţelor în roate e cea mai nepotrivită. Ar trebui ca, măcar în al 12-lea ceas, orgoliile şi ambiţiile să fie lăsate deoparte, iar cele două părţi să-şi dea mâna şi să-i mai ofere o şansă mariajului lor. Situaţia de normalitate e anormală?