Băncile - coşmarul creditaţilor
Băncile - coşmarul creditaţilor
24 Mar, 2012 01:45
ZIUA de Constanta
1929
Marime text
Bună ziua au
dat, belea au căpătat! Zeci de persoane care au ales creditarea pentru
cumpărarea de imobile sau pentru alte fireşti şi necesare dorinţe sunt acum
ameninţate cu executarea silită. Ratele la credit, care reprezentau în 2008
până la 70% din salariu, sunt acum de nesuportat pentru mulţi clienţi.
Împrumuturile s-au transformat într-un coşmar pentru muritorii de rând, pe
care-i paşte executarea silită. Creditaţii încrezători altădată în oferta
bancherilor au acumulat mii de lei restanţe şi acum se află, ca şi alţii
înaintea lor, în imposibilitatea de a-şi mai plăti creditul. Ce pot face
românii ajunşi în faliment? Opţiunile le sunt reduse, iar o parte dintre
avantajele de care ar putea beneficia par doar un vis într-o ţară în care
bancherii s-au dovedit mai mult jecmănitori decât creditori. Există
posibilitatea renegocierii dobânzii, dar această alternativă aparţine
clienţilor bun-platnici. Ca atare, cei ajunşi la ananghie şi cu zeci de
restanţe adunate nu se pot bucura de un asemenea privilegiu. Cât i-ar fi ajutat
pe clienţii aflaţi în faliment renegocierea dobânzii înainte de decăderea
financiară şi de acumularea de datorii şi acesta este un aspect discutabil. Cel
mai sigur, un altfel de beneficiu nu ar fi făcut minuni de durată unui creditat
al cărui buget familial este lipsit de instrumentul principal de supravieţuire
şi anume finanţele. Perioada de graţie este şi ea o altă variantă, desigur la
fel de vitregă pentru cei care şi-au vândut pielea băncilor. Chiar dacă banca
îi scuteşte câteva luni de plata ratei sau în ciuda faptul că obţin prelungirea
scadenţei, în final îndatoraţii dau pe împrumut mai mult decât s-au angajat
iniţial şi, fireşte, mai mult decât îşi permit în mod real. Portiţele de
salvare pentru creditaţii ajunşi în faliment sunt iluzorii, iar nenorocita
executare silită le bate puternic la uşă. Cât priveşte disponibilitatea
băncilor de a oferi, spre exemplu, demna reducere a dobânzii celor aflaţi în
imposibilitate de plată pare mai mult un vis. Zeci de reclamaţii ajung an de an
pe masa inspectorilor de la Protecţia Consumatorului în care petenţii acuză
faptul că băncile măresc nejustificat dobânzile sau inventează comisioane peste
noapte.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii