Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:21 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial În Constanţa au reapărut samsarii de locuri de parcare!

ro

14 Jul, 2018 00:00 3420 Marime text
Confort Urban a introdus la sfârşitul anului trecut un sistem de plată prin SMS pentru parcarea în municipiul Constanţa, dar şi în staţiunea Mamaia. Plata parcării se realizează direct dintr-o aplicaţie şi folosind orice card bancar.
 
Sistemul de taxare prin SMS cuprinde următoarele parcări: parcarea Grand de pe bulevardul Ferdinand, parcarea Romtelecom de la Poşta mare, parcarea de pe bulevardul Tomis, parcarea de la Sala Sporturilor, parcarea Beta de pe strada Ştefan cel Mare, parcarea de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“ de pe aleea parcului Teatrului „Oleg Danovski“, parcarea de la Circa Financiară de pe strada Mircea, parcarea de la Piaţa Griviţei, parcarea de pe strada Ştefan Mihăileanu/strada Constantin Brătescu, parcarea de pe strada Jupiter, parcarea de la Policlinica cu plată de pe strada Ştefan cel Mare, parcarea de la Piaţa Gorbaciov de pe strada Eliberării, parcarea din incinta pieţei Tomis 3.
 
Iar când, în sfârşit, Constanţa putea să se alăture marilor oraşe în care traficul rutier să nu mai fie blocat de maşinile parcate la întâmplare, prin amenajarea sistemului modern de plată, în toată urbea, inevitabilul s-a produs. S-a dorit destructurarea mafiei parcagiilor, însă, uşor-uşor, a fost surclasată de samsarii locurilor de parcare.
 
Zilele trecute, un consilier judeţean constănţean a simţit pe pielea lui ce înseamnă acest nou concept de afacerist local, după ce a refuzat să plătească o taxă de parcare la negru. Incidentul a avut loc în parcarea de lângă Sala Sporturilor din Constanţa, în momentul în care consilierul se pregătea să plătească prin SMS taxa de parcare. Într-o fracţiune de secundă, au apărut doi indivizi care i-au cerut bărbatului să plătească pentru a avea grija de maşina lui, motivând că locul de parcare e reţinut de ei! Pe sistemul mafiei parcărilor din Bucureşti!
 
Revoltat, bărbatul a povestit că, în momentul în care a coborât din maşină, a observat că parcarea era împărţită deja, iar în zonă se aflau mai mulţi „dirijori“, gata să facă şi ei un ban!
Mi-e greu să cred că până la păţania consilierului nimeni, dar absolut nimeni din rândul autorităţilor nu a observat că aceste clanuri au înflorit pe lângă parcările de pe raza municipiu. Vorba omului, la mijloc este, până la urmă, o chestiune de ordine şi siguranţă publică de care se îngrijesc sau ar trebui s-o facă atât poliţiştii locali, cât şi cei de la naţională!
Ar fi păcat, domnule primar, după ce aţi pornit această „revoluţie“, ca la fiecare colţ de stradă un parcagiu să-şi aştepte muşteriii!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii