Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
08:55 18 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Guvernul are în calcul o lege prin care să nu scadă salariile în privat. Ce spune ministrul Finanțelor pentru inițiativa legislativă

ro

19 Sep, 2017 15:23 506 Marime text
Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, a declarat, marți, că Guvernul intenționează să emită un act prin care contribuțiile vor fi transferate din sarcina angajatorului în cea a angajatului, iar salariul brut va fi păstrat la un anumit nivel, informează Agerpres.ro. 
 
 

''Va fi o lege prin care aceste contribuții vor fi transferate angajatului, iar angajatorul va trebui sa păstreze un anumit nivel al salariului brut. (...) Am făcut mențiunea că și astăzi angajatorul din mediul privat poate decide să modifice contractul de muncă și să diminueze sau să crească, după propria negociere cu angajatul, această valoare salarială. Totodată, am făcut mențiunea că după ce se va realiza aceasta măsură legislativă va fi introdusă și o măsură tranzitorie care va obliga, practic, angajatorul, chiar și cel din mediul privat, să mențină un anumit nivel al salariului brut", a declarat Ionuț Mișa.

 
Întrebat cum poate fi obligat un agent privat sa mențină nivelul salariului brut, Mișa a explicat că "va fi o dispoziție legislativă prin care se va stabili ce va include salariul brut, care va fi suma tuturor celorlalte sarcini fiscale pe care le plătește în prezent un angajator pentru un angajat".
 

"Vreau să fac mențiunea foarte clară că nu îi va crește costul cu forța de muncă absolut deloc. Deci pentru toți angajatorii, atât din sectorul privat, cât și din cel de stat, sarcina fiscală, practic costul pe care el îl are cu un angajat în relația cu statul, va fi exact aceeași. Va fi o decizie a lui ulterioară dacă, așa cum am mai spus, poate să renegocieze contractul și să decidă să dea mai puțin sau mai mult. Angajatorul nu va plăti niciun leu în plus pentru un angajat', a adăugat ministrul Finanțelor, care a menționat că prin această măsură se vor schimba unele contracte de muncă.

 
El a explicat că ponderea contribuțiilor pe care angajatul le va plăti la bugetul de stat va fi de 2,9 ori mai mare decât în prezent.
 
Sursa: Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii