Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
10:04 23 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Trenuri anulate spre și dinspre Constanța! Nicio garnitură nu este oprită în câmp

ro

06 Jan, 2017 10:52 526 Marime text
Circulația trenurilor este oprită temporar pe ruta Constanța - București, iar garniturile aflate în parcurs fie ajung la destinație, fie au fost oprite în gări, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al CFR Călători, Alina Predescu.
 
Potrivit sursei citate, în prezent nu există trenuri blocate în câmp.
 

”Temporar, circulația este blocată pe linia Constanța - București, dar trenurile vor ajunge la destinații sau se vor opri în gări până când CFR SA va da drumul la circulație în condiții de siguranță. Este Cod roșu de viscol în Constanța, iar CFR SA a decis închiderea circulației temporar.

Noi am oprit trenurile în gări pe această perioadă de întrerupere temporară a circulației. Nu se mai formează noi trenuri, dar acelea care erau în circulație merg la destinații sau se opresc în gări. Nu avem trenuri blocate în parcurs", a explicat reprezentantul companiei naționale de transport călători.

 
Circulația feroviară a fost temporar suspendată pe raza SRCF Constanța deoarece nu se poate efectua în condiții de siguranță din cauza viscolului, iar toate trenurile aflate în parcurs au fost oprite în gări pentru siguranța călătorilor, informează CFR SA.
 
'CFR SA informează că din cauza condițiilor meteo deosebite — instituirea Codului roșu de viscol pe județele din sud-estul țării - circulația feroviară nu se poate efectua în condiții de siguranță pe raza SRCF Constanta și a fost temporar suspendată. S-au dispus măsuri operative pentru ca toate trenurile aflate în parcurs să fie oprite în gări pentru siguranță călătorilor. Nu vor fi formate noi trenuri, decât atunci când vor fi condiții de vizibilitate și viscolul va scădea în intensitate", spune compania, pe pagina proprie de Facebook.
 
De asemenea, circulația trenurilor de marfă pe raza județelor afectate (Călărași, Buzău, Brăila, Ialomița, Constanța, Tulcea) pe perioada Codului roșu a fost temporar suspendată, iar trenurile staționează în condiții de siguranță în stațiile de cale ferată.
 
"În cursul acestei dimineți, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, secțiunea CF Grădinari - Chiajna s-a defectat și momentan se asigură circulația trenurilor prin procedura cale liberă, cu verificarea pe teren a poziției aparatelor de cale (pe porțiunea defectă). Din cauza acestei defecțiuni, trenurile pot înregistra întârzieri față de graficul de circulație, de până la 30 minute/tren", spune CFR SA.
 
Echipele de intervenție feroviare sunt pe teren, însă nu pot interveni deocamdată din cauza viscolului puternic.
 

"Rugăm călătorii să înțeleagă că toate măsurile operative întreprinse în această perioadă de angajații feroviari au ca principal scop circulația trenurilor în condiții de siguranță", subliniază compania națională de administrare a infrastructurii de cale ferată.

Ti-a placut articolul?

Comentarii