Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
08:25 21 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

RAJDP Constanţa a pierdut un contract în faţa unei firme din Mangalia (documente)

ro

30 Nov, 2015 00:00 1102 Marime text
Primăria oraşului Negru Vodă a atribuit un contract ce are ca scop modernizarea drumului comunal "DC 12, tronson limită localitatea Cotu Văii - localitatea Vâlcele, oraş Negru Vodă, judeţul Constanţa", sursa de finanţare fiind bugetul local.Anunţul de participare a fost publicat în SEAP, dar şi în Monitorul Oficial al României, partea a VI-a, Achiziţii publice.

Pentru această achiziţie a fost numită o comisie de evaluare, prin Dispoziţia nr. 1377, formată din preşedintele Ion Mosoianu şi membrii Daniela DumitrescuGetuţa TănaseViorica Stănoiu şi Valentin Ciocoiu.
 
În data de 5 septembrie 2007, la sediul autorităţii contractante, comisia a deschis cele patru oferte primite. Operatorii economici care s-au arătat interesaţi au fost următorii: SC Village Tour SRL Mangalia, SC MM Company 2000 SRL Mangalia, SC JT Oil SRL - Slobozia şi RAJDP Constanţa. În acest context, menţionăm că nu au existat oferte depuse după data-limită, iar la baza comparării preţurilor a stat cursul de referinţă stabilit pentru data de 20 august 2007, şi anume: 1 euro = 3,2576 de lei.
 
Principalele date au fost consemnate în procesul-verbal de deschidere, semnat de membrii comisiei de evaluare, precum şi de reprezentanţii împuterniciţi ai ofertanţilor. Toţi operatorii economici au depus garanţia de participare, respectând astfel solicitarea autorităţii contractante, după cum urmează: SC Village Tour SRL - 15.000 de lei, SC MM Company 2000 SRL - 7.500 de lei (conform Legii nr. 346/2004), SC JT Oil SRL - 15.000 de lei şi RAJDP Constanţa - 15.000 de lei.

 
În continuare, vă prezentăm ofertele făcute de cele patru firme interesate de contract, acestea fiind citite în cadrul şedinţei de deschidere, precum şi durata de execuţie a lucrării. Prin urmare, SC Village Tour SRL a făcut o ofertă în valoare de 823.123,76 de lei (durata de execuţie: o lună), în timp ce oferta firmei SC MM Company 2000 SRL a avut o valoare mai mică, de 601.884,17 lei (durata de execuţie: o lună). De asemenea, SC JT Oil SRL a făcut o ofertă de 855.434,68 de lei (durata de execuţie: trei luni), iar RAJDP Constanţa, una în valoare de 947.047,41 de lei (durata de execuţie: 15 zile lucrătoare).

Pa, pa, SC MM Company 2000 SRL

În data de 7 septembrie 2007, a fost emis procesul-verbal cu privire la analiza documentelor de calificare ce însoţesc oferta. După analiza realizată de comisia de evaluare, dintre cele patru firme care au depus oferte, una a fost respinsă, respectiv SC MM Company 2000 SRL. Prin urmare, au fost admise SC Village Tour SRL, SC JT Oil SRL şi RAJDP Constanţa, deoarece, din punct de vedere al cerinţelor tehnice, acestea au corespuns.
 
Ca urmare a algoritmului de calcul, privind preţul ofertei, durata de execuţie a lucrării şi programul calităţii propus pentru execuţia lucrărilor, ofertanţii au primit următorul punctaj: SC Village Tour SRL - 95,5; RAJDP Constanţa - 89,53; SC JT Oil SRL - 85.48. În urma evaluării, cele trei oferte au primit calificativul "admis".

Cine a fost marele câştigător 

Criteriul "cea mai avantajoasă ofertă economică" a fost cel care a desemnat firma câştigătoare, şi anume SC Village Tour SRL. Aceasta a avut o ofertă de 823.123,76 de lei, echivalentul a 252.677,97 de euro, fără TVA. Durata de execuţie a fost de o lună de la data încheierii contractului, iar garanţia lucrării executate, de 12 luni. De asemenea, garanţia de bună execuţie a contractului este în cuantum de 10% din valoarea contractului.
 
Cu sediul în Mangalia, SC Village Tour SRL a înregistrat, la finele anului 2014, o cifră de afaceri de 152.077 de lei, un profit net al exerciţiului de 0 lei, datorii totale de 251.181 de lei şi un număr mediu de şase salariaţi.
 
În secţiunea "Documente", puteţi vizualiza declaraţiile de avere ale membrilor comisiei de evaluare, aşa cum au fost acestea disponibile pe site-ul Primăriei oraşului Negru Vodă, în măsura în care aceştia au fost obligaţi să le depună, anunţul de atribuire, raportul procedurii şi procesul-verbal de deschidere a ofertelor.

Ti-a placut articolul?

Comentarii