Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
09:15 24 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ce spun documentele Cât au costat serviciile de proiectare tehnică pentru Cetatea Capidava (documente)

ro

25 Feb, 2016 00:00 5085 Marime text
 

În anul 2013, constănţenii au crezut că le-a pus Dumnezeu mâna în cap. Consiliul Judeţean Constanţa primea fonduri europene pentru a reabilita una dintre cele mai mari cetăţi antice danubiene - Capidava. Într-o ediţie trecută, v-am prezentat cum s-a desfăşurat proiectul reabilitării cetăţii, în valoare de 74 de milioane de lei.
 
Cel de al doilea contract de achiziţie publică pe care vi-l supunem atenţiei şi pe care îl vom „descoase“ este şi prima achiziţie publică, în ordine cronologică, făcută în cadrul acestui proiect - „Servicii de proiectare tehnică aferente obiectivului investiţional «Restaurarea, consolidarea, protecţia, conservarea şi punerea în valoare a sitului arheologic Cetatea Capidava»“.
 
Cererea de ofertă a fost lansată în mai 2012. Nu mai puţin de cinci oferte au fost depuse pentru această procedură. Dacă iniţial se estimase că serviciile de proiectare tehnică vor costa 1.426.224 de lei fără TVA, desemnată câştigătoare, asocierea SC Abral Art Product SRL şi SC Top Management Ing SRL şi-a adjudecat contractul pentru 685.000 de lei fără TVA, cele două firme asociate declarând că vor subcontracta o parte din contract, pentru o perioadă de prestare a serviciilor de 30 de zile calendaristice.
 
Conform procesului-verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor, încheiat la data de 12 iulie 2012, comisia de evaluare a fost formată din: Mihaela Lungu - preşedinte, Titi Cenuşă, Carmen Tănase, Dănuţ Răgălie şi Violeta Sârbu - membri, Marian Bănică, Răzvan Dorin Ripiciuc şi Liliana Elena Manea - membri de rezervă.

Citeşte şi Ce spun documentele - Cum a câştigat licitaţia pentru auditul financiar al proiectului Cetăţii Capidava firma Freemark Audit (documente)

Cei cinci agenţi economici care au depus oferte sunt:
  • SC Avensa Consulting SRL - cu o ofertă de 473.200 de lei;
  • SC Impex Romcatel SA - 762.081 de lei;
  • SC Eurocerad International SRL - 580.000 de lei;
  • SC Aduro Impex SRL, Bucureşti - 749.000 de lei;
  • Asocierea SC Abral Art Product SRL şi SC Top Management ING, care a venit cu oferta de 685.000 de lei. 
Nicio ofertă nu a fost respinsă în cadrul şedinţei de deschidere a ofertelor. S-au solicitat clarificări privind documentaţia de atribuire societăţilor: Proiect Bucuresti SRL (subcontractant pentru SC Impex Romcatel SA), Top Management ING SRL, Impex Romcatel SA.

Singurul ofertant care a participat şi la şedinţa de deschidere este SC Abral Art Product SRL,  prin Aurel Botez, împuternicit. Pentru obţinerea acestui contract, Avensa Consulting SRL se angaja să presteze serviciile timp de 50 de zile, în timp ce Impex Romcatel SA, Eurocerad International SRL, Aduro Impex SRL şi Asocierea Abral Art Product SRL şi Top Management ING SRL au estimat un număr de 30 de zile.
 
Comisia de evaluare, alcătuită din Mihaela Lungu - preşedinte şi Titi Cenuşă, Carmen Tănase, Dănuţ Răgălie şi Violeta Sîrbu - membri, a solicitat de la Eurocerad International SRL şi de la Aduro Impex SRL documente de calificare, şi anume: declaraţia privind calitatea de participant, certificatul de atestare fiscală privind îndeplinirea obligaţiilor la bugetul consolidat al statului şi certificatul de participare la licitaţie cu ofertă independentă. Conform raportului procedurii, componenţa comisiei de evaluare - inclusiv membrii de rezervă, numiţi prin decizia preşedintelui CJC - a rămas aceeaşi cu cea de la procesul-verbal de deschidere a ofertelor. Calificarea ofertanţilor s-a făcut pe parcursul mai multor şedinţe de analiză, conform proceselor-verbale, în zilele de 23 iulie, 31 iulie, 6 şi 8 august 2012.


 
După analizarea ofertelor, comisia a respins oferta depusă de SC Eurocerad International SRL, deoarece nu a respectat cerinţele minime de calificare din fişa de date a achiziţiei. Ceilalţi ofertanţi - Avensa Consulting SRL, Impex Romcatel SA şi Asocierea Abral Art Product SRL şi Top Management ING SRL au rămas în cursa pentru obţinerea contractului de la CJC. Ofertantului Aduro Impex SRL i-au fost solicitate câteva date pentru demonstrarea cerinţelor minime de calificare, referitoare la certificatul de atestare fiscală. SC Aduro Impex SRL nu a transmis în termenul legal răspunsul la solicitarea de clarificări referitoare atât la certificatul fiscal, cât şi la fundamentarea preţului ofertei. În consecinţă, comisia de evaluare a respins oferta depusă de această companie.
 
Următorul pas a fost evaluarea propunerilor tehnice. În această etapă, singura ofertă respinsă a fost cea depusă de Avensa Consulting SRL, aceasta fiind declarată neconformă, deoarece „nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini“, conform raportului de procedură. Potrivit documentelor, propunerea tehnică depusă nu respectă toate cerinţele minime obligatorii din  caietul de sarcini, iar în ofertă „există neconformităţi referitoare la graficul de prestare a serviciilor, nerespectând termenele obligatorii impuse prin caietul de sarcini“.
 
Comisia a trecut ulterior la analiza preţului ofertelor, solicitând clarificări firmelor Impex Romcatel SA şi Asocierii Abral Art Product SRL, ambele fiind admise, după prezentarea documentelor solicitate de comisie.
 
Dintre cele două oferte şi, de altfel, dintre toate cele cinci oferte depuse iniţial, oferta câştigătoare a fost declarată cea a Asocierii Abral Art Product SRL şi Top Management ING SRL, întrucât criteriul de atribuire a fost „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic“. Oferta Asocierii Abral Art Product SRL şi Top Management ING SRL a obţinut punctajul maxim, de 100 de puncte, iar Impex Romcatel SA a obţinut 92,92 de puncte din partea comisiei de evaluare.
 
Conform raportului de procedură încheiat pe 17 iulie 2012, Asocierea SC Abral Art Product SRL şi SC Top Management ING SRL a declarat că subcontractează către Vladia Prest SRL şi I.I. Ioan Marius următoarele părţi din contract: inginer instalaţii electrice, inginer instalaţii sanitare, inginer instalaţii termice şi responsabil cu protecţia muncii şi siguranţa în şantier.

Despre câştigătoarea contractului, Asocierea Abral Art Product SRL şi Top Management ING SRL

Firma Abral Art Product SRL, înfiinţată în anul 1992, cu sediul în Bucureşti, sectorul 3, are, în prezent, următorii asociaţi: Eugen Aurel Ioan Botez (52%), Mariana Florea (28%), Luiza Maria Atanasiu (10%) şi Andrei Atanasiu (10%).
 
Aurel Ioan Eugen Botez, născut în 1949, în Bucureşti, apare ca asociat doar în această companie. Mariana Florea, născută în 1970, în comuna Ulmi din judeţul Giurgiu, apare ca asociat şi în firma Axel Impeco SRL, înfiinţată în anul 1993.
 
Maria Luiza Atanasiu, născută în 1982, în oraşul Târgu Mureş, judeţul Mureş, apare ca asociat doar în compania Abral Art Product SRL. Andrei Atanasiu, născut în 1979, în Bucureşti, apare ca asociat, pe lângă Abral Art Product SRL, şi în Axel Impeco SRL.
 
În 2008, administrator cu puteri depline al firmei Abral Art Product SRL devine Aurel Ioan Eugen M. Botez, pe atunci asociat unic al companiei. În vara anului 2015, Abral Art Product SRL îşi schimbă sediul social dintr-o clădire în alta, ambele din Bucureşti, cea din urmă fiind deţinută de companie, iar spaţiul putând fi utilizat de companie până în 2035.
  
La începutul anului 2016, firma îşi majorează capitalul social şi cooptează noi asociaţi: Mariana Florea, Maria Luiza Atanasiu şi Andrei Atanasiu. Mai mult, asociatul Aurel Botez renunţă la mandatul de administrator, în favoarea lui Andrei Atanasiu.

La finele anului 2014, căci doar până la această dată sunt disponibile informaţiile, Abral Art SRL avea un număr mediu de şapte angajaţi, o cifră de afaceri de 534.601 lei şi datorii totale în valoare de 174.500 de lei. Potrivit vrajitorul.eu, în anul 2014, compania a avut venituri totale de 535.620 de lei şi cheltuieli totale de 516.248 de lei.
 
Firma SC Top Management SRL a fost înfiinţată în anul 2009, cu sediul social în municipiul Constanţa, avându-l ca unic asociat pe Bogdan Daniel Banu, născut în 1980, în Medgidia, judeţul Constanţa. Acesta nu mai este implicat şi în alte firme, conform datelor de la Registrul Comerţului. Bogdan Daniel Banu este soţul Carlei-Iolanda Banu, fostă Stamate, cea care a fost şefă a Serviciului de Coordonare Programe din cadrul Direcţiei Generale de Afaceri Europene a Consiliului Judeţean Constanţa.
 
Top Management SRL a avut, în 2014, o cifră de afaceri de 1.325.574 de lei. Societatea a avut un număr mediu de nouă angajaţi, datorii totale de 120.526 de lei, venituri totale de 1.371.092 de lei şi cheltuieli totale de 413.828 de lei în anul 2014. La finalul anului 2015, compania nu avea nicio datorie către bugetul de stat.

În loc de concluzii

 Norocoasele firme câştigătoare, Abral Art Product SRL şi Top Management ING SRL, „s-au bătut“ în final cu Impex Romcatel SA, ofertantul care avea şansele cele mai mari să fie descalificat, venind cu cea mai mare ofertă de preţ. Abral Art Product SRL nu este la primul contract cu statul. Potrivit licitatiapublica.ro, compania a mai câştigat contractul „Proiectare şi execuţie lucrări pentru obiectivul de investiţii Construire Centru Cultural Mitropolit Iacob Putneanul, Mănăstirea Putna, sat Putna, comuna Putna, judetul Suceava“, cu o valoare estimată de 10.679.671.85 de lei, fără TVA, derulat prin Compania Naţională de Investiţii. Contractul, atribuit în iunie 2015, a fost câştigat de Abral Art Product SRL împreună cu General Construct SRL. Firma a mai câştigat un alt contract, intitulat „Consolidare, restaurare si extindere secţia de ştiinţele naturii şi acvariu (Casa Tatovici)“, pentru servicii de proiectare, cu Muzeul Vrancei din Focşani. Contractul a fost atribuit în octombrie 2013 şi a avut o valoare de 367,863.41 de lei. SC Abral Art Product SRL a mai „prins“ un „Contract de prestări servicii - proiectare - Muşeteşti“ şi cu Institutul Naţional al Patrimoniului. Abral Art Product SRL a câştigat acest contract pentru 75.132,19 lei, fără TVA.
 
Nici Top Management ING SRL nu este la primul contract încheiat cu statul. În noiembrie 2011, ZIUA de Constanţa scria despre această firmă că a încheiat un contract de consultanţă pentru asfaltarea drumurilor din satele constănţene Stupina şi Crucea, proiect finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.
De altfel, Top Management ING SRL a câştigat, în acelaşi an, împreună cu SC Structural ING SRL, contractul de „Consultanţă şi management investiţie pentru proiectul «Creşterea calităţii vieţii prin îmbunătăţirea infrastructurii fizice de bază şi a infrastructurii socio-culturale în comuna Dobromir»“ şi licitaţia privind „Servicii de consultanţă şi management proiect transfrontalier «Dobromir - Krushari Crossborder Road», finanţat prin Programul Operaţional de Cooperare Transfrontalieră România - Bulgaria“.
 
În secţiunea „Documente“ din ediţia online a cotidianului ZIUA de Constanţa, puteţi vizualiza procesul-verbal şi raportul procedurii aferente contractului la care facem referire, precum şi declaraţiile de avere şi de interese ale membrilor comisiei de evaluare, aşa cum au fost acestea disponibile pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate, în măsura în care aceştia au fost obligaţi să le depună.

Ti-a placut articolul?

Comentarii