Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
04:19 20 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Viceprimarul Făgădău - „Îi vom sancţiona până când vor înţelege să facă şi ei o investiţie pentru proprietatea lor“ Deţinătorii de imobile din Piaţa Ovidiu vor fi taxaţi dacă nu investesc în reabilitarea clădirilor

ro

10 Apr, 2014 00:00 1106 Marime text

Reprezentanţii municipalităţii constănţene au susţinut, ieri, o conferinţă de presă, cu ocazia finalizării proiectului „Restaurarea şi reamenajarea integrată a zonei istorice - Piaţa Ovidiu“. Evenimentul a avut loc în pofida faptului că primarul Radu Mazăre a fost absent, dată fiind reţinerea sa de către procurorii DNA. În acest context, viceprimarul Decebal Făgădău a declarat: „Ziua de astăzi - pentru mine - nu este încheierea unui proiect, ci, mai degrabă, o dare de seamă, un semnal pentru domnii adversari politici că viaţa merge mai departe şi că nu le doresc să se bucure la câştiguri uşoare“.

Valoarea proiectului „Restaurarea şi reamenajarea integrată a zonei istorice - Piaţa Ovidiu“ se ridică la 11.616.278,79 de lei, din care contribuţia Uniunii Europene este de 7.470.815,80 de lei, iar cea a beneficiarului (administraţia publică locală constănţeană) de 185.956,84 de lei. Suma de 1.641.069,06 lei a fost suportată de Guvernul României. Dezvoltat pe axa prioritară 1 - Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere, proiectul a avut ca obiectiv încadrarea platformei Pieţei Ovidiu în spiritul epocii, precum şi punerea în valoare a edificiilor culturale din zonă. Pentru asta, spun reprezentanţii municipalităţii tomitane, pavajul din centrul istoric al oraşului a fost realizat din plăci din granit cu suprafaţă antiderapantă. De asemenea, trotuarul denivelat existent în jurul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa a fost desfăcut şi înlocuit cu zona pietonală la nivel, care este în continuarea zonei pietonale, ocazional carosabilă.

Interesant este însă faptul că, odată cu restaurarea Pieţei Ovidiu, deţinătorii de imobile din apropiere vor fi somaţi să facă investiţii în reabilitarea faţadelor, neapărat în ton cu noul look al zonei. „Trag un semnal de alarmă către deţinătorii de imobile din Zona Peninsulară. Începând de astăzi, atitudinea noastră de colaborare devine ultimativă. Cei care nu vor înţelege să se alăture investiţiei, muncii de echipă, demersului nostru înţeleg că nu apelează la calea colaborării şi aleg calea autorităţii. Nu mă voi da la o parte să fac sesizări către toate organele pentru cei care distrug monumente. Nu mă voi da la o parte să-i încurajez pe cei care au atitudine civică şi să-i descurajez pe cei care-şi permit să batjocorească investiţiile noastre. Nu mă voi da la o parte să alcătuiesc o echipă care să-i sprijine pe cei care vor să facă treabă şi să-i descurajeze sever pe cei care nu vor să facă treabă“, a afirmat viceprimarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău. În ce va consta aşa numita încurajare a municipalităţii? „Concret, încurajarea înseamnă că le punem la dispoziţie toate studiile de specialitate şi un traseu al documentaţiei de autorizare, atâta vreme cât ea se încadrează în sensul acestei reabilitări“, a menţionat edilul. În ceea ce îi priveşte pe cei care nu se vor conforma, Făgădău a declarat că ei vor fi sancţionaţi. „Pe ceilalţi, evident, îi vom sancţiona până când vor înţelege să facă şi ei o investiţie pentru proprietatea lor“, a completat viceprimarul. Tot el a spus şi că, începând de ieri, pentru proprietarii imobilelor din Zona Peninsulară începe „un cronometru inversat“. „Dacă nu vor demara lucrări de punere în ton cu investiţia noastră, vor avea calea autorităţii“, a declarat edilul. Conform menţiunilor sale, instituţiile care vor putea să aplice sancţiuni sunt Primăria Constanţa, Inspectoratul de Stat în Construcţii, dar şi Ministerul Culturii, prin intermediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Constanţa. Ce nu spune însă Decebal Făgădău şi nici alţi reprezentanţi ai administraţiei Mazăre este cum anume se va proceda în cazul acelor proprietari de imobile care efectiv nu-şi permit, din punct de vedere financiar, reabilitarea sau măcar refacerea faţadelor imobilelor. În baza cărei legi va aplica municipalitatea sancţiuni în astfel de cazuri?

Ti-a placut articolul?

Comentarii