LIVE VIDEO Ședință ordinară a Consiliului Local al Municipiului Constanța! Emiterea de obligațiuni de 110 milioane de euro, pe ordinea de zi (DOCUMENTE)
LIVE VIDEO: Ședință ordinară a Consiliului Local al Municipiului Constanța! Emiterea de obligațiuni de 110
711
Marime text
UPDATE 1
Ședința de Consiliu Local Municipal a început. Se face prezența consilierilor locali. Sunt prezenți toți cei 27 de consilieri locali. Ședința este statutară.
UPDATE 2
Consilierul local Felicia Ovanesian a precizat la debutul ședinței că nu va vota proiectul cu nr.31.
UPDATE 3
Consilierul Ovidiu Cupșa are o interpelare.
UPDATE 4Vreau să aduc la cunoștintă că pe data de 13 am depus către Consiliu Local o întâmpinare privind taxele și impozitele. Așa cum știți, noi am votat împotriva acestor taxe. Vreau ca toți consilierii să aibă cunoștință despre această plângere prealabilă.
În termen de 30 de zile, noi vom acționa în instanță pentru nivelul taxelor și impozitelor. Dacp instanța va decide suspendarea, vom proceda la a depune în instanță cererea de anulare - a precizat Cupșa.
Se supune la vot ordinea de zi. A trecut cu 26 de voturi pentru și o abținere.
Se trece la votarea ordinii de zi suplimentare. A trecut cu 26 de voturi pentru.
UPDATE 5
Începe votarea proiectelor, rând pe rând. A trecut primul proiect de ordinea zi cu 26 de voturi pentru și o abținere. A trecut și al doilea proiect cu 24 de voturi pentru și al treilea proiect cu 25 de voturi pentru.
UPDATE 6
Se trece la votarea proiectului nr.4 despre aprobarea procesului verbal al şedinţei extraordinare a Consiliului local municipiului Constanţa din data de 15.12.2025. A trecut cu 26 de voturi pentru.
Ședința continuă cu votarea proiectului nr.5 privind robarea procesului verbal al şedinţei ordinare a Consiliului local al municipiului Constanţa din data de 23.12.2025. A trecut cu 24 de voturi pentru.
UPDATE 7
Se votează proiectul pentru aprobarea valorii tranşei tichetelor valorice acordate în cadrul Programului „RESPECT" pentru anul 2026. La acest proiect grupul consilierilor AUR are un amendament.
Edilul Chițac are o intervenție la acest proiect.Vom da azi un vot pentru aceste tichete care se acordă seniroirlor aflați în dificultate financiară. Sunt 12.000 de beneficiari ai acestor tichete, 12.000 de bătrâni ai Constanței care au nevoie de sprijinul nostru, este și rolul acestor tichete.
Valoarea lor ar trebui reevaluată perioadic, anual. Costul coșului de consum a crescut în acest an. Eu cred că nu e un efort foarte mare pe care poate să-l facă muncipalitatea ca acești vârstnici să beneficieze de mai mult respect și de un sprijin mai important.- a transmis consilierul local Ovidiu Cupșa.
Se supune la vot amendamentul AUR. Cu 12 voturi pentru și 15 abțineri, amendamentul nu a trecut.Cred că în cinci ani am crescut cu 80 și ceva la sută. Mecanismul e simplu: noi suntem acum în procesul de formare a bugetului. Dacă lucrurile acestea se votează când formăm bugetul, trebuie să ținem cont. Eu am informat Consiliul despre evoluția valorilor acestor tichete- a punctat edilul.
Și grupul consilierilor PSD a avut un amendament la acest proiect. Este un amendament de modificare. Conform declarațiilor viceprimarului, măsura are la bază o „obligație morală” a autorităților locale față de generațiile de vârsta a treia.
Se votează amendamentul grupului de consilieri PSD. Cu 26 de voturi pentru și o abținere amendamentul a trecut.Plecând de la obligația morală a autorității locale de a sprijini vârstnicii, ne propunem o creștere de la 75 la 80 de lei. Ne dorim ca mai mulți beneficiari să beneficieze de acest sprijin- spune viceprimarul Constanței, Costin Răsăuțanu.
Se votează Proiect de hotărâre nr. 3/2026. Cu 27 de voturi pentru, proiectul a trecut.
UPDATE 8
Proiect de hotărâre nr. 4/2026 pentru aprobarea planului anual de acţiune privind serviciile sociale administrate şi finanţate din bugetul local al municipiului Constanţa pentru anul 2026 a trecut cu 27 de voturi pentru.
Proiect de hotărâre nr. 8/2026 pentru aprobarea programului de acţiune comunitară al municipiului Constanţa destinat prevenirii şi combaterii riscului de marginalizare şi excluziune socială pentru anul 2026. Proiectul a trecut cu 26 de voturi pentru.
UPDATE 9
Se votează Proiect de hotărâre nr. 23/2026 pentru modificarea HCL nr. 111/2023 privind aprobarea gestiunii directe a serviciului public de alimentare în sistem centralizat cu energie termică a municipiului Constanţa-activitatea de producere a energiei termice către TERMOCENTRALE CONSTANŢA S.R.L, cu modificările şi completările ulterioare.
Proiectul a trecut cu 25 de voturi pentru și o abținere.
Se votează 11. Proiect de hotărâre nr. 17/2026 privind acordul de numire a persoanelor propuse să exercite controlul financiar preventiv propriu la societatea TERMOCENTRALE CONSTANŢA S.R.L.
Aici există buletine devot. Pe buletinele de vot sunt Dobre Ștefania, Vasiliu Angelica și Mangra Carmen.
Dobre a obținut 22 de voturi, Mangra 22 de voturi, iar Vasiliu- 21 de voturi.
Se votează proiectul în integralitatea lui. Proiectul a trecut cu 23 de voturi pentru.
UPDATE 10
Proiect de hotărâre nr. 11/2026 pentru modificarea HCL nr.4/2021 privind aprobarea înfiinţării societății TERMOFICARE CONSTANȚA SRL în vederea preluării serviciului public de transport, distribuție şi furnizare a energiei termice în cadrul sistemului de alimentare centralizată cu energie termică în municipiul Constanţa este supus la vot. A trecut cu 26 de voturi pentru.
Se votează Proiect de hotărâre nr. 13/2026 privind numirea auditorului statutar al societaţii TERMOFICARE CONSTANȚA S.R.L. pentru exercițiile financiare anuale 2025, 2026, 2027.A trecut cu 27 de voturi pentru.
Proiect de hotărâre nr. 14/2026 privind stabilirea nivelului chiriei pentru locuințele sociale situate pe raza municipiului Constanţa, str. Zmeurei nr. 3, blocurile 1-6 a trecut cu 25 de voturi pentru.
UPDATE 11
Proiect de hotărâre nr. 15/2026 privind repartizarea unor locuințe sociale destinate chiriaşilor evacuați sau care urmează a fi evacuați din locuințele retrocedate foştilor proprietari în baza O.U.G. nr. 74/2007, situate în municipiul Constanţa a trecut cu 24 de voturi pentru și o abținere.
Proiect de hotărâre nr. 9/2026 privind aprobarea oportunității vânzarii imobilului cu destinaţie de locuinţă situat în municipiul Constanța, Aleea Egretei nr. 6, bl. AV6, sc. A, et. 3, ap. 14, identificat cu număr cadastral 203379-C1-U32, proprietatea privată a municipiului Constanța, către Abdula Tanju, în temeiul Legii nr. 85/1992 a trecut cu 25 de voturi pentru și o abținere.
UPDATE 12
Se supune la vot Proiect de hotărâre nr. 19/2026 pentru modificarea H.C.L. nr. 15/2025 privind aprobarea organigramei şi statului de funcții ale Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Constanţa, cu modificările şi completările ulterioare.
Proiectul a trecut cu 26 de voturi pentru.Am ținut să inetrvin că e vorba de modificarea organigramei şi statului de funcții ale Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Constanţa care are scopul de a transofrma camera de gardă într-una de primiri urgențe.
Mulțumesc colegilor de spital și celor implicați, pentru că așa cum vă amintiți anul trecut, personal am propus în numele consilierilor AUR, o cameră. Beneficiile vor fi și asupra Spitalului Județean că nu va mai a fi atât de aglomerat la camera de gardă. E un beneficiu și pentru medicii din Constanța, se vor crea locuri de muncă și pentru tinerii medici din Constanța. - a precizat Cupșa.
UPDATE 13
Se supune la vot Proiect de hotărâre nr. 28/2026 pentru modificarea rezultatului financiar al societăţii CT BUS SA pe anul 2024, ca urmare a rezultatului Raportului de audit tehnico-economic pentru exerciţiul financiar 2024. Proiectul a trecut cu 25 de voturi pentru.
UPDATE 14
Se votează Proiect de hotărâre nr. 27/2026 privind completarea şi actualizarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului privat al municipiului Constanţa.
Proiectul a trecut cu 26 de voturi pentru.Am depus un proiect pentru transparentizare. La acel moment, primarul spunea despre proiect că există posibilitatea ca el să treacă. Acest proiect de transparentizare este un proiect de dezvoltare durabilă a Constanței.
Va crește și atractivitatea pentru investiții în Constanța. Noi am depus și o adresă către secretarul general al minicipiului pentru a ne da accesa la patrimoniul Constanței. Este corect să fie transparentizat total. Putem să facem și o procedură publică, transparentă- a punctat Ovidiu Cupșa.
UPDATE 15
Proiect de hotărâre nr. 5/2026 privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra imobilului teren identificat cu număr cadastral 224627, înscris în cartea funciară nr. 224627, în suprafaţă de 544 mp, situat în municipiul Constanța, b-dul Mamaia nr. 294, în favoarea SC Fati Internațional Company SRL a trecut cu 26 de voturi pentru.
Proiect de hotărâre nr. 10/2026 privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra imobilului teren identificat cu număr cadastral 260768, înscris în cartea funciară nr. 260768, în suprafață de 172 mp, situat în municipiul Constanţa, strada Libertății nr. 21, lot 1, în favoarea numiților Opriță Daniel Ştefan, Opriță Gabriela-Veronica, Brânzei Bogdan, Brânzei Mari-Luana a trecut cu 27 de voturi pentru.
Proiect de hotărâre nr. 7/2026 privind preluarea în domeniul privat al municipiului Constanța a unor imobile - terenuri, situate în municipiul Constanța, strada Brest nr.1 a trecut cu 24 de voturi pentru și o abținere.
Proiect de hotărâre nr. 6/2026 privind preluarea în domeniul privat al municipiului Constanţa unui imobil - teren, situat în municipiul Constanța, str. Comarnic, Secţia Viile Noi - lot 20 a trecut cu 27 de voturi pentru.
UPDATE 16
Proiect de hotărâre nr. 24/2026 pentru modificarea şi completarea anexei nr.3 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de administrare, întreținere şi exploatare a unor obiective de investiții de interes cultural din municipiul Constanţa, aprobat prin H.C.L. nr.152/2025 privind aprobarea gestiunii directe a Serviciului de administrare a unor obiective de investiții de interes cultural din municipiul Constanța către societatea Patrimoniu Constanţa Litoral S.R.L a trecut cu 27 de voturi pentru.
Se spune la vot Proiect de hotărâre nr. 448/2025 privind aprobarea vânzării prin licitație publică, a caietului de sarcini, a fişei de date a procedurii, precum şi a raportului de evaluare ce stabilește preţul minim de pornire a vânzării terenului în suprafaţă de 2200 mp situat în municipiul Constanța, str.Cibinului nr.16, identificat cu număr cadastral 259104, proprietatea privată a municipiului Constanța, aferent construcţiilor C1+C9 cu respectarea dreptului de preempțiune al lui Drăghici Dumitru.
Cu 16 voturi „pentru”, proiectul nu a trecut.
UPDATE 17:
Se supune la vot proiectul de hotărâre nr. 12/2026 privind aprobarea raportului de evaluare nr.2512081/08.12.2025, înregistrat la Primăria municipiului Constanţa sub nr.277835/08.12.2025, ce stabileşte diferenţa de preț rezultată ca urmare a modificării reglementărilor şi funcțiunilor urbanistice ale terenului situat în stațiunea Mamaia, zona Hotel Scandinavia - lot 2+lot 3, proprietatea societății ARV CONSTRUCȚII & DEZVOLTARE SRL şi societăţii FEROCOM SRL.
Consilierul local Felicia Ovanesian a luat cuvântul.
„Faptul că s-au schimbat reglementările urbanistice în Mamaia nu înseamnă că s-a schimbat destinația terenului. Există o clauză în contractul de vânzare-cumpărare care spune că destinația poate fi schimbată cu acordul vânzătorului, adică Municipiul Constanța. Temerea mea este că nu se respectă zona de siguranță a Lacului Siutghiol. Eu o să votez împotrivă, iar dezbateri juridice cu arhitectul de nave nu fac”, declară aceasta.
Consilierul local Felicia Ovanesian a subliniat că, potrivit contractului de vânzare, destinația terenului, înstrăinat inițial ca „parcare”, poate fi modificată doar cu acordul vânzătorului, respectiv Municipiul Constanța. În opinia sa, procedura ar fi trebuit urmată într-o altă ordine, primul pas fiind obținerea acordului municipalității pentru schimbarea destinației.
În răspuns, arhitectul-șef al Constanței, Dan Petre Leu, a susținut că legislația din domeniul urbanismului permite desfășurarea demersurilor în maniera adoptată. Schimbul de opinii dintre cei doi a degenerat într-un dialog tensionat, întrerupt de președintele de ședință, consilierul local Nicu Lascu, care a atras atenția că astfel de intervenții nu sunt potrivite în acel cadru.
Cu 18 voturi „pentru” și 9 voturi „împotrivă”, proiectul n-a trecut.
Se votează proiectul de hotărâre nr. 26/2026 privind aprobarea Regulamentului pentru organizarea şi desfăşurarea activităţilor comerciale şi a serviciilor de piaţă în municipiul Constanţa.
Cu 19 voturi „pentru”, proiectul a trecut.
Se supune la vot proiectul de hotărâre nr. 25/2026 privind aprobarea categoriei de suport alimentar destinat preşcolarilor şi elevilor din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Constanţa, în cadrul Programului naţional „Masă sănătoasă" pe perioada februarie-iunie a anului şcolar 2025-2026.
Cu 27 de voturi „pentru”, proiectul a trecut.
UPDATE 18:
Se votează proiectul de hotărâre nr. 2/2026 pentru modificarea HCL nr. 65/2025 privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului local al municipiului Constanţa în consiliul de administraţie al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Constanţa.
Felicia Ovanesian a anunțat că nu votează acest proiect.
Modul de votare este prin buletine de vot.
Propunerile sunt:
Merdinian Liviu a obținut 22 de voturi „pentru”.
Ghioca Mihai a obținut 19 voturi „pentru” și 2 voturi „împotrivă”.
Ambii au îndeplinit numărul necesar de voturi.
Se votează proiectul în integralitate.
Cu 24 de voturi „pentru”, proiectul a trecut.
UPDATE 19:
În aceste momente s-a supus la vot proiectul de hotărâre nr. 218/2025 privind aprobarea Planului urbanistic zonal pentru teritoriul delimitat de str. Soveja, str. Baba Novac, str. Biruinţei şi str. Steagului, iniţiator societatea New Dobrogea Turism SRL.
Cu 20 de voturi „pentru”, proiectul a trecut.
Se votează proiectul de hotărâre nr. 29/2026 privind aprobarea Planului urbanistic zonal pentru teritoriul delimitat de bd. Mamaia, incintă Mc Drive, str. Chiliei, str. Panait Cerna, limite cadastrale,str. Primăverii, str. Soveja şi limite cadastrale, incluzând incinta Complexului de stiințe ale naturii, Parcul Copiilor şi Complexul sportiv Farul, inițiator societatea Cambela Prod SRL.
Sorin Belu - „Cambela nu a învățat absolut nimic din faptul că acest PUZ a tot fost respins până acum. Am văzut că a venit cu un studiu de trafic, dar sunt 3.000 de apartamente în complex. O altă problemă este că se dorește să se facă un pod în zonă și se dorește să fie aprobat odată cu acest proiect. Atrag atenția că acolo este o micro-deltă”.
Stelian Lazăr - „Solicit consilierilor locali să voteze împotrivă. Zona este aglomerată indiferent de ce spun studiile de trafic. Intersecția de la Delfinariu este aglomerată și prezintă un trafic infernal mereu. Gândiți-vă și la utilajele care vor fi acolo pe perioada construcțiilor. Nu va fi decât un chin pentru cei care locuiesc în zonă. Primarul este numai împotriva constănțenilor”.
Vergil Chițac - „Nu cred că dumneavoastră sunteți portavocea constănțenilor să faceți aceste afirmații. Apoi eu sunt obligat de lege să introduc pe ordinea de zi proiectele de la beneficiari”.
Ovidiu Cupșa - „Noi nu ne opunem investițiilor pentru dezvoltarea orașului și nici nu votăm la impresii. În schimb credem că este un proiect mare care trebuie analizat cu atenție. Cred că trebuie să ne aplecăm cu atenție asupra lui pentru a înțelege impactul asupra traficului, dezavantajele pentru locuitorii din zonă ș.a. În final credem că trebuie făcută o analiză și nu putem să votăm asupra acestui proiect”.
Cătălin Iacob - „USR va vota împotrivă. Blocuri de 24 de etaje nu au ce căuta într-un cartier de case. Acolo nu este un teren oarecare, este un teren pe care municipalitatea ar fi trebuit să îl expropieze și să îl folosească pentru utilitate publică”.
Cu 14 voturi „pentru”, 8 voturi „împotrivă” și 4 abțineri, proiectul a trecut.
UPDATE 20:
Se votează proiectul de hotărâre nr. 16/2026 pentru modificarea HCL nr. 255/2022 privind înființarea societății TERMOCENTRALE CONSTANȚA S.R.L. în vederea preluării activelor funcţionale de la ELECTROCENTRALE CONSTANȚA S.A. pentru producerea de energie termică necesară SACET al municipiului Constanţa şi a celor 45 de centrale termice de bloc şi 3 centrale termice de cvartal pe gaze naturale aparţinând domeniului public şi privat al unității administrativ teritoriale municipiul Constanţa.
Modul de votare este prin buletine de vot.
Propunerile sunt:
Iacob Lorena a obținut 17 voturi.
Aioanei Dobrița a obținut 18 voturi.
Popa Liviu a obținut 18 voturi.
Toți trei au îndeplinit numărul necesar de voturi.
Se votează proiectul în integralitate.
Cu 23 de voturi „pentru”, proiectul a trecut.
Se supune la vot proiectul de hotărâre nr. 20/2026 privind aprobarea declanşării procedurii de selecţie a membrilor Consiliului de administrație al societății comerciale PATRIMONIU CONSTANȚA LITORAL S.R.L.
Cu 23 de voturi „pentru”, proiectul a trecut.
UPDATE 21:
În aceste momente se votează proiectul de hotărâre nr. 21/2026 privind aprobarea declanşării procedurii de selecţie a membrilor Consiliului de administrație al societății comerciale TERMOCENTRALE CONSTANŢA S.R.L.
Cu 24 de voturi „pentru”, proiectul a trecut.
Se votează proiectul de hotărâre nr. 22/2026 privind numirea unui administrator provizoriu în Consiliul de administrație al societății comerciale TERMOFICARE CONSTANTA S.R.L.
Modul de votare este prin buletine de vot.
Schiau Mihaela este propusă.
Cu 22 de voturi „pentru” și 2 „împotrivă”, aceasta a îndeplinit numărul necesar de voturi.
Se votează proiectul în integralitate.
Cu 22 voturi „pentru”, proiectul a trecut.
UPDATE 22:
Se supune la vot proiectul de hotărâre nr. 18/2026 privind alegerea în funcţia de viceprimar a unui consilier local.
Ovidiu Cupșa preia cuvântul: „Am fi avut tot dreptul să propunem și noi un viceprimar. Înțeleg că este o singură propunere a unui singur partid, PNL, doamna Arghirescu. Noi consilierii AUR nu vom participa la vot”.
Primarul Vergil Chițac a anunțat că propunerea este Adriana Arghirescu.
Se votează prin buletine de vot.
Adriana Arghirescu a obținut 18 voturi „pentru”, iar, în acest fel, propunerea a trecut.
Cu 17 voturi „pentru”, proiectul a trecut.
„Votul mă onorează și mă responsabilizează în același timp. Faptul că sunt prima femeie în funcția de viceprimar este foarte important. Cunosc cum funcționeză administrația locală. Pot să vă asigur că va fi un mandat de muncă, de responsabilitate și de corectitudine”, declată noul viceprimar.
Se votează proiectul de hotărâre nr. 1/2026 privind alegerea preşedintelui de şedinţă.
PNL propune pe Tulică Marius.
Nu există alte propuneri.
Cu 23 de voturi „pentru”, proiectul a trecut.
UPDATE 23:
Se supune la vot proiectul de hotărâre nr. 30/2026 privind aprobarea contractării unei finanţări rambursabile interne în valoare de maximum 110.000.000 euro prin emisiune de obligatiuni ale Municiplului Constanţa.
În cadrul dezbaterilor pe marginea proiectului a luat cuvântul și consilierul local AUR Ovidiu Cupșa. Acesta le-a mulțumit celor implicați în elaborarea documentației și a apreciat faptul că, în cele din urmă, a fost luată în considerare o propunere a AUR, adresând mulțumiri și primarului Vergil Chițac.
La rândul său, consilierul USR Cătălin Iacob și-a exprimat speranța că, odată cu adoptarea proiectului, se va renunța la vânzarea terenurilor.
În schimb, Felicia Ovanesian, deși a salutat inițiativa ca, după două decenii, municipalitatea să ia în calcul emiterea de obligațiuni, a anunțat că se va abține de la vot, motivând că nu poate oferi „un cec în alb primarului”, care, potrivit proiectului, ar urma să aibă competența de a decide asupra mai multor aspecte legate de acest tip de împrumut.
Cu 23 de voturi „pentru” și 2 abțineri, proiectul a trecut.
UPDATE 24:
Au avut loc discuții tensionate la finalul ședinței:
Vergil Chițac - „Când le vindeți ca să le răscumpărați, că sunteți într-o imposibilitate logică, nu? Cum se poate că la nivel central să vindeți pachete de acțiuni la companii profitabile, iar la nivel local să nu fiți de acord? Dacă dumneavoastră nu pricepeți, înseamnă că nu sunt prostii. Vă puteți spune orice om cu ABC-ul economiei că sunt prostii ce ventilați la asta valoare”.
Felicia Ovanesian - „Nu mai ventilați, domnul...”.
Vergil Chițac - „Vindem ca să le cumpărăm. Cum adică să vindem? Păi eu când vând am nevoie de bani, nu vând ca să le cumpărăm. Așa și noi avem nevoie de bani. Să dezvoltăm proiectul”.
Discuțiile tensionate au continuat pentru câteva minute.
UPDATE 25:
La secțiunea de „Diverse”, Ovidiu Cupșa a întrebat de stadiul lucrărilor Stadionului și Sălii Polivalente:
Ovidiu Cupșa - „Să ne spuneți, domnul primar sau dacă este cineva care e de la investiții, în ce stadiu mai sunt sau care e următorul pas pentru cele două investiții, Stadion și Sala Polivalentă? Pentru că nu mai știm care este stadiul, având în vedere că s-au și tăiat o parte din finanțării”.
Vergil Chițac - „S-au plătit de către CNI proiectul, milioane bune, și am primit un mail de la ei că se apucă să facă cercetare geologică amănunțită pentru că acolo terenul este destul de instabil și trebuie să bată piloți. Asta în timp ce CNI-ul renegocează cu antreprenorul câteva lucrări suplimentare. Noi anticipăm că până la jumătatea lunii februarie vom semna un contract tripartit, noi CNI-ul și Consiliul Județean. Vom începe lucrările, eu sunt absolut convins, plătind așa cum spune legislația, prima dată partea care ne revine nouă. Când vom avea devizul final, vom ști că 25% ne revine nouă, că așa e legislația. Iar legat de Sala Polivalentă, ce vă pot spune este că are grad de realizare 58% - 60%. și intră la finanțare de anul ăsta, numai că proiectul, fiind foarte vechi, va intra cu o modificare de proiect care trebuie licitată privind instalațiile interioare și standardul acesta care a apărut de curând, NZEP, care presupune să se utilizeze materiale prietenoase cu mediul.
Dacă vreți, prognoza mea este că în 2027”.
Ovidiu Cupșa - „Și acolo, la Sala Polivalentă, ce parte de cofinanțare mai avem?”.
Vergil Chițac - „Acolo trebuie să ducem utilitățile la îndus, să facem parcarea aceea care este destul de mare, unde vor veni mașinile și mai avem câteva lucrări”.
Ovidiu Cupșa - „Deci, dumneavoastră, estimați că în 2027 e posibil să fie finalizată...”.
Vergil Chițac - „Eu așa estimez în momentul de față, pe bază a datelor care le-am acum”.
Proiectul ordinii de zi
1. Aprobarea procesului verbal al şedinţei extraordinare a Consiliului local municipiului Constanţa din data de 03.12.2025- APROBAT
2. Aprobarea procesului verbal al şedinţei extraordinare a Consiliului local municipiului Constanţa din data de 10.12.2025-APROBAT
3. Aprobarea procesului verbal al şedinţei extraordinare a Consiliului local municipiului Constanţa din data de 12.12.2025-APROBAT
4. Aprobarea procesului verbal al şedinţei extraordinare a Consiliului local municipiului Constanţa din data de 15.12.2025-APROBAT
5. Aprobarea procesului verbal al şedinţei ordinare a Consiliului local al municipiului Constanţa din data de 23.12.2025-APROBAT
6. Raportul Direcţiei generale de asistenţă socială nr. 1091 din 09.01.2026 privind activitatea asistenţilor personali ai persoanelor încadrate în cadrul de handicap „grav cu asistent personal" în perioada iulie-decembrie 2025 - acest proiect nu se votează
7. Proiect de hotărâre nr. 3/2026 privind aprobarea valorii tranşei tichetelor valorice acordate în cadrul Programului „RESPECT" pentru anul 2026;APROBAT
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 4 şi nr. 5-
8. Proiect de hotărâre nr. 4/2026 pentru aprobarea planului anual de acţiune privind serviciile sociale administrate şi finanţate din bugetul local al municipiului Constanţa pentru anul 2026 APROBAT
iniţiator: primar Vergil Chiţac
avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 4 şi nr. 5-
9. Proiect de hotărâre nr. 8/2026 pentru aprobarea programului de acţiune comunitară al municipiului Constanţa destinat prevenirii şi combaterii riscului de marginalizare şi excluziune socială pentru anul 2026;APROBAT
iniţiator: primar Vergil Chiţac
avize Comisiile de specialitate nr. 4 şi nr. 5
10. Proiect de hotărâre nr. 23/2026 pentru modificarea HCL nr. 111/2023 privind aprobarea gestiunii directe a serviciului public de alimentare în sistem centralizat cu energie termică a municipiului Constanţa-activitatea de producere a energiei termice către TERMOCENTRALE CONSTANŢA S.R.L, cu modificările şi completările ulterioare APROBAT
iniţiator: primar Vergil Chiţacс
- avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 şi nr. 5
11. Proiect de hotărâre nr. 17/2026 privind acordul de numire a persoanelor propuse să exercite controlul financiar preventiv propriu la societatea TERMOCENTRALE CONSTANŢA S.R.L-APROBAT
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 şi nr. 5
12. Proiect de hotărâre nr. 11/2026 pentru modificarea HCL nr.4/2021 privind aprobarea înfiinţării societății TERMOFICARE CONSTANȚA SRL în vederea preluării serviciului public de transport, distribuție şi furnizare a energiei termice în cadrul sistemului de alimentare centralizată cu energie termică în municipiul Constanţa-APROBAT
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 3 şi nr. 5
13. Proiect de hotărâre nr. 13/2026 privind numirea auditorului statutar al societaţii TERMOFICARE CONSTANȚA S.R.L. pentru exercițiile financiare anuale 2025, 2026, 2027- APROBAT
iniţiator: primar Vergil Chiţaс
- avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 şi nr. 5
14. Proiect de hotărâre nr. 14/2026 privind stabilirea nivelului chiriei pentru locuințele sociale situate pe raza municipiului Constanţa, str. Zmeurei nr. 3, blocurile 1-6 APROBAT
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 şi nr. 5
15. Proiect de hotărâre nr. 15/2026 privind repartizarea unor locuințe sociale destinate chiriaşilor evacuați sau care urmează a fi evacuați din locuințele retrocedate foştilor proprietari în baza O.U.G. nr. 74/2007, situate în municipiul Constanţa; APROBAT
iniţiator: primar Vergil Chiţaс
- avize Comisiile de specialitate nr. 3 şi nr. 5
16. Proiect de hotărâre nr. 9/2026 privind aprobarea oportunității vânzarii imobilului cu destinaţie de locuinţă situat în municipiul Constanța, Aleea Egretei nr. 6, bl. AV6, sc. A, et. 3, ap. 14, identificat cu număr cadastral 203379-C1-U32, proprietatea privată a municipiului Constanța, către Abdula Tanju, în temeiul Legii nr. 85/1992 APROBAT
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 5
17. Proiect de hotărâre nr. 19/2026 pentru modificarea H.C.L. nr. 15/2025 privind aprobarea organigramei şi statului de funcții ale Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Constanţa, cu modificările şi completările ulterioare APROBAT
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3, nr. 4 şi nr. 5
18. Proiect de hotărâre nr. 28/2026 pentru modificarea rezultatului financiar al societăţii CT BUS SA pe anul 2024, ca urmare a rezultatului Raportului de audit tehnico-economic pentru exerciţiul financiar 2024 APROBAT
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 3
19. Proiect de hotărâre nr. 27/2026 privind completarea şi actualizarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului privat al municipiului Constanţa APROBAT
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 5
20. Proiect de hotărâre nr. 5/2026 privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra imobilului teren identificat cu număr cadastral 224627, înscris în cartea funciară nr. 224627, în suprafaţă de 544 mp, situat în municipiul Constanța, b-dul Mamaia nr. 294, în favoarea SC Fati Internațional Company SRL;APROBAT
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 5
21. Proiect de hotărâre nr. 10/2026 privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra imobilului teren identificat cu număr cadastral 260768, înscris în cartea funciară nr. 260768, în suprafață de 172 mp, situat în municipiul Constanţa, strada Libertății nr. 21, lot 1, în favoarea numiților Opriță Daniel Ştefan, Opriță Gabriela-Veronica, Brânzei Bogdan, Brânzei Mari-Luana APROBAT
iniţiator: primar Vergil Chiţaс
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 5
22. Proiect de hotărâre nr. 7/2026 privind preluarea în domeniul privat al municipiului Constanța a unor imobile - terenuri, situate în municipiul Constanța, strada Brest nr.1 APROBAT
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 5
23. Proiect de hotărâre nr. 6/2026 privind preluarea în domeniul privat al municipiului Constanţa unui imobil - teren, situat în municipiul Constanța, str. Comarnic, Secţia Viile Noi - lot 20; APROBAT
iniţiator: primar Vergil Chiţaс
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 5
24. Proiect de hotărâre nr. 24/2026 pentru modificarea şi completarea anexei nr.3 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de administrare, întreținere şi exploatare a unor obiective de investiții de interes cultural din municipiul Constanţa, aprobat prin H.C.L. nr.152/2025 privind aprobarea gestiunii directe a Serviciului de administrare a unor obiective de investiții de interes cultural din municipiul Constanța către societatea Patrimoniu Constanţa Litoral S.R.L.APROBAT
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 şi nr. 5
25. Proiect de hotărâre nr. 448/2025 privind aprobarea vânzării prin licitație publică, a caietului de sarcini, a fişei de date a procedurii, precum şi a raportului de evaluare ce stabilește preţul minim de pornire a vânzării terenului în suprafaţă de 2200 mp situat în municipiul Constanța, str.Cibinului nr.16, identificat cu număr cadastral 259104, proprietatea privată a municipiului Constanța, aferent construcţiilor C1+C9 cu respectarea dreptului de preempțiune al domnului Drăghici Dumitru NU A TRECUT
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 5
26. Proiect de hotărâre nr. 12/2026 privind aprobarea raportului de evaluare nr.2512081/08.12.2025, înregistrat la Primăria municipiului Constanţa sub nr.277835/08.12.2025, ce stabileşte diferenţa de preț rezultată ca urmare a modificării reglementărilor şi funcțiunilor urbanistice ale terenului situat în stațiunea Mamaia, zona Hotel Scandinavia - lot 2+lot 3, proprietatea societății ARV CONSTRUCȚII & DEZVOLTARE SRL şi societăţii FEROCOM SRL; NU A TRECUT
iniţiator: primar Vergil Chitaс
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 5
27. Proiect de hotărâre nr. 26/2026 privind aprobarea Regulamentului pentru organizarea şi desfăşurarea activităţilor comerciale şi a serviciilor de piaţă în municipiul Constanţa; APROBAT
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr.3 şi nr. 5
28. Proiect de hotărâre nr. 25/2026 privind aprobarea categoriei de suport alimentar destinat preşcolarilor şi elevilor din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Constanţa, în cadrul Programului naţional „Masă sănătoasă" pe perioada februarie-iunie a anului şcolar 2025-2026; APROBAT
iniţiator: primar Vergil Chiţaс
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 4
29. Proiect de hotărâre nr. 2/2026 pentru modificarea HCL nr. 65/2025 privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului local al municipiului Constanţa în consiliul de administraţie al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Constanţa; APROBAT
iniţiator: primar Vergil Chiţaс
- avize Comisiile de specialitate nr. 4 şi nr. 5
30. Proiect de hotărâre nr. 218/2025 privind aprobarea Planului urbanistic zonal pentru teritoriul delimitat de str. Soveja, str. Baba Novac, str. Biruinţei şi str. Steagului, iniţiator societatea New Dobrogea Turism SRL; APROBAT
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- aviz Comisia de specialitate nr. 2
31. Proiect de hotărâre nr. 29/2026 privind aprobarea Planului urbanistic zonal pentru teritoriul delimitat de bd. Mamaia, incintă Mc Drive, str. Chiliei, str. Panait Cerna, limite cadastrale,str. Primăverii, str. Soveja şi limite cadastrale, incluzând incinta Complexului de stiințe ale naturii, Parcul Copiilor şi Complexul sportiv Farul, inițiator societatea Cambela Prod SRL; APROBAT
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- aviz Comisia de specialitate nr. 2
32. Proiect de hotărâre nr. 16/2026 pentru modificarea HCL nr. 255/2022 privind înființarea societății TERMOCENTRALE CONSTANȚA S.R.L. în vederea preluării activelor funcţionale de la ELECTROCENTRALE CONSTANȚA S.A. pentru producerea de energie termică necesară SACET al municipiului Constanţa şi a celor 45 de centrale termice de bloc şi 3 centrale termice de cvartal pe gaze naturale aparţinând domeniului public şi privat al unității administrativ teritoriale municipiul Constanţa; iniţiator: primar Vergil Chiţaс APROBAT
avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 şi nr. 5
33. Proiect de hotărâre nr. 20/2026 privind aprobarea declanşării procedurii de selecţie a membrilor Consiliului de administrație al societății comerciale PATRIMONIU CONSTANȚA LITORAL S.R.L.; APROBAT
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 3 şi nr. 5
34. Proiect de hotărâre nr. 21/2026 privind aprobarea declanşării procedurii de selecţie a membrilor Consiliului de administrație al societății comerciale TERMOCENTRALE CONSTANŢA S.R.L.; APROBAT
iniţiator: primar Vergil Chiţaс
avize Comisiile de specialitate nr. 3 şi nr. 5
35. Proiect de hotărâre nr. 22/2026 privind numirea unui administrator provizoriu în Consiliul de administrație al societății comerciale TERMOFICARE CONSTANTA S.R.L.; APROBAT
iniţiator: primar Vergil Chiţaс
avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 şi nr. 5
36. Proiect de hotărâre nr. 18/2026 privind alegerea în funcţia de viceprimar a unui consilier local; APROBAT
iniţiator: primar Vergil Chiţaс
aviz Comisia de specialitate nr. 5
37. Proiect de hotărâre nr. 1/2026 privind alegerea preşedintelui de şedinţă; APROBAT
iniţiator: primar Vergil Chiţaс
aviz Comisia de specialitate nr. 5
38. Diverse.
Proiect ordine de zi suplimentară
1. Proiect de hotărâre nr. 30/2026 privind aprobarea contractării unei finanţări rambursabile interne în valoare de maximum 110.000.000 euro prin emisiune de obligatiuni ale Municiplului Constanţa. APROBAT
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- aviz Comisia de specialitate nr. 1
Tags: Vergil Chitac
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


