Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:49 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria le-a pregătit o surpriză Cei mai buni elevi din comuna Grădina pleacă în tabără, la Păltinoasa

ro

11 Aug, 2014 00:00 3054 Marime text
Bucuria şi bunăstarea tinerilor reprezintă, pentru administraţia publică din comuna Grădina, un obiectiv major de atins. Şi pentru că este vacanţă şi copiii îşi reîncarcă bateriile pentru a intra în noul an şcolar, Primăria comunei Grădina, alături de un sponsor generos, le oferă un cadou binemeritat celor mai tineri dintre locuitorii comunei. „Am făcut sondaje în rândul copiilor şi i-am întrebat ce şi-ar dori să facă vara aceasta. 17 dintre cei mai merituoşi elevi ai comunei vor merge într-o tabără de câteva zile la Păltinoasa, în judeţul Suceava. Această tabără vine după ce, în urmă cu câteva zile, copiii din comună au avut o întâlnire cu marea. Alături de câteva cadre didactice, micuţii au avut parte de relaxare într-un parc de distracţii acvatic din Mamaia“, a declarat primarul comunei Grădina, Gabriela Iacobici. Totodată, şefa administraţiei publice locale ne-a spus că, în scurtă vreme, va fi gata terenul de sport din localitate, iar în septembrie, când copiii se vor întoarce pe băncile şcolii, acesta va fi inaugurat în cadrul festivităţilor de deschidere a noului an şcolar. „Elevii se vor bucura de cel mai modern teren de sport, prevăzut cu gazon artificial, astfel, avem încredere că se vor juca şi îşi vor desfăşura activităţile în siguranţă. Este o dorinţă mai veche a noastră, de aceea am alocat suma de 250.000 de lei pentru realizarea ei, iar rezultatul este pe măsura aşteptărilor“, a adăugat şeful administraţiei locale de la Grădina.

Centrul de zi, ţinut în loc de câţiva bani

Pe de altă parte, primarul Gabriela Iacobici mărturiseşte că este dezamăgită de stadiul în care se află un proiect în care a investit mult suflet şi muncă. Este vorba despre proiectul ce vizează înfiinţarea unui centru de zi pentru copiii defavorizaţi din comună, depus prin Programul Operaţional Regional (POR) 2007- 2013, care trenează însă din 2010. Potrivit Gabrielei Iacobici, de serviciile acestui centru vor beneficia aproximativ 15 copii cu o situaţie materială precară din localitate. „Clădirea centrului se va construi la fosta «Casă a agronomului», iar în proiect avem şi sprijinul celor de la Protecţia Copilului. Pentru această investiţie, noi trebuie să acoperim valoarea TVA, care este destul de mare pentru bugetul Primăriei. De câteva săptămâni însă, a fost întors din drum pentru corecţii bugetare minore, de ordinul zecilor de bani. Ne dorim foarte mult să demarăm acest proiect, de care chiar avem mare nevoie în comunitatea locală“, a declarat primarul Gabriela Iacobici.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii