Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:40 17 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

„Mica Unire” şi unirea a două oraşe O delegaţie turcă va sosi în Cernavodă

ro

20 Jan, 2014 00:00 1643 Marime text
O delegaţie oficială, formată din primarul oraşului Luleburbaz Emin Halebak, consilierul local Abbas Şen, directorul executiv Turkan Rodoplu, consulul general al Republicii Turcia la Constanţa, Ali Bozcalişkan şi muftiul Iusuf Muurat, şeful Cultului Musulman din România, va fi prezentă pe data de 24 ianuarie în Cernavodă.
Şeful autorităţii locale, Gheorghe Hânsă, a precizat că oraşul Cernavodă va sărbători două uniri pe data de 24 ianuarie. Mai precis, odată cu sărbătorirea Unirii Principatelor Române din 1859, Administraţia Publică Locală va semna un tratat de cooperare cu oraşul Luleburgaz, provincia Kirklareli din Republica Turcia.

„Cernavodenii vor avea un dublu prilej de sărbătoare vineri, 24 ianuarie: Unirea celor două Principate Române din 1859, dar şi unirea celor două oraşe Cernavodă şi Luleburgaz din Republica Turcia”, a transmis printr-un comunicat de presă, primarul Gheorghe Hânsă. Unirea celor două comunităţi româno-turce se va realiza după îndelungi relaţii de prietenie şi colaborare. Existenţa unei importante colectivităţi de etnie turco-tătară în Cernavodă a dus la aprobarea acestei înfrăţiri de către Ministerul de Interne al Republicii Turcia. Tratatul de cooperare din cele două oraşe va fi acoperit de 7 articole, cu privire modul de desfăşurare al relaţiilor dintre cele două oraşe.
 
Proiecte comune
 
Conform tratatului, obiectivele cooperării vor fi comune pentru cele două comunităţi, domeniile de cooperare vor fi variate, atât de ordin administrativ, cultural, industrial, turistic, cât şi educaţional. La nivel local, cele două oraşe îşi vor facilita legăturile directe între instituţiile şi organizaţiile care îşi desfăşoară activităţile pe cele două teritorii. Costurile necesare derulării acţiunilor din cadrul tratatului vor fi acoperite de către cele două bugete locale sau din fonduri nerambursabile. Cele două oraşe vor desfăşura anual activităţi şi schimburi de experienţe comune pentru o perioadă nedeterminată de timp.
 
Oficialii vor sta trei zile în judeţ
 
Precizăm că delegaţia formată din oficialii turci şi invitaţii speciali va ajunge la Cernavodă, joi, 23 ianuarie. Membrii delegaţiei vor fi aşteptaţi de către edilul Gheorghe Hânsă, urmând să viziteze împreună obiectivele turistice ale oraşului, dar şi să participe la o întâlnire cu comunitatea turcă din Cernavodă. Vineri, 24 ianuarie, la ceas de sărbătoare naţională, delegaţia turcă va semna acordul de cooperare, în cadrul unei şedinţe festive a Consiliului Local, dar şi în acordurile Fanfarei Axiopolis, care va intona cele două imnuri de stat. După înfăptuirea unirii cu oraşul Cernavodă, oficialii turci vor sărbători alături de români şi Unirea Principatelor Române din 1859, în cadrul unui spectacol pregătit de către artiştii Casei de Cultură Cernavodă, menit să marcheze actul istoric şi care va include Hora Unirii la care vor participa toţi invitaţii. Programul artistic va include şi câteva momente surpriză pentru delegaţia turcă. Sâmbătă, 25 ianuarie, va fi ultima zi de vizită a oficialilor turci în România, în care este prevăzută o întâlnire la Consulatul Republicii Turcia din Constanţa.

Ti-a placut articolul?

Comentarii