Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:37 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La ultima şedinţă de Consiliu Local, aleşii oraşului Cernavodă au votat schimbarea Două nume noi pe listele consilierilor locali

ro

02 Apr, 2014 00:00 3032 Marime text
Schimbări importante s-au petrecut în echipa de consilieri locali de la Cernavodă în cadrul celei mai recente şedinţe ordinare de Consiliu Local (CL), care avut loc luni. Din cele 44 de proiecte de hotărâre care au fost înscrise pe ordinea de zi, primele două au vizat constatarea încetării de drept a două mandate de consilier local. Cele două persoane vizate au fost Gabriela Răducanu şi Mariana Mircea, fostul primar al oraşului Cernavodă. După excluderea celor două din PSD, Organizaţia Judeţeană a partidului a solicitat „validarea pe funcţia de consilier local în cadrul CL Cernavodă a domnilor Spânoche Marius - Ion şi Bălan Alexandru - Ionuţ, supleanţi pe lista de candidaţi ai PSD la poziţiile 5 şi 6“. „De asemenea vă confirmăm apartenenţa politică la PSD a domnilor Spânoche Marius-Ion şi Bălan Alexandru-Ionuţ. În drept, ne întemeiem prezenta cerere pe dispoziţiile art. 9 şi art.12 din Legea 393/2004, modificată şi completată pe dispoziţiile Legii Administraţiei Publice Locale“, se arată într-o adresă a PSD semnată de secretarul executiv al al partidului, Cristinel Dragomir, trimisă către CL Cernavodă.

Cererea în cauză a fost aprobată printr-un referat semnat de edilul oraşului Cernavodă, Gheorghe Hânsă, motivată de prevederile art. 9 alin. 2, litera h) din Legea 393/2004, care prevede: „Calitatea de consilier local sau de consilier judeţean încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în următoarele cazuri: h) pierderea drepturilor electorale“. Faţă de această decizie, cele două consiliere vizate de excludere au depus o solicitare către CL Cernavodă referitor la punctul 1, respectiv punctul 2 pe ordinea de zi. Astfel, atât fostul edil, Mariana Mircea, cât şi Gabriela Răducanu au cerut amânarea celor două puncte pe ordinea de zi până la următoarea şedinţă de CL, motivând: „Am aflat de existenţa unei aşa-zise măsuri de excludere din partid în data de 26 martie 2014 la primirea ordinii de zi a şedinţei de Consiliu Local din data de 31 martie. [...] Măsura este nestatutară şi nelegală, deoarece nu s-a făcut o invitaţie la şedinţa de excludere şi, din câte cunosc, nici nu a existat o şedinţă de excludere din partid“, susţin cele două foste consiliere locale. Cu toate acestea, excluderea lor din rândurile aleşilor locali a fost votată de majoritatea consilierilor prezenţi, astfel că şi următoarele două proiecte de hotărâre de pe ordinea de zi - validarea mandatelor consilierilor locali Spânoche Marius şi Bălan Alexandru - au fost votate favorabil.

Un alt proiect important pe ordinea de zi a fost cel de-al 33-lea, care a privit achiziţionarea proprietăţii imobiliare „Cămin Nefamilişti“, situate în oraşul Cernavodă, strada Salicei nr. 16, la iniţiativa primarului Gheorghe Hânsă. Imobilul este o clădire cu 80 de camere, care le va servi drept adăpost sinistraţilor din cartierul Columbia. Aceştia şi-au pierdut locuinţele în urma unui incendiu izbucnit la începutul acestui an. Astfel, în vederea achiziţionării construcţiei de la ANAF, Primăria Cernavodă s-a înscris la masa credală, în speranţa că va obţine un preţ de achiziţie nu mai mare de 200.000 de euro, după cum spun autorităţile locale.
De asemenea, aleşii au votat pentru acordarea unor facilităţi medicilor, farmaciştilor şi biologilor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Spitalului orăşenesc Cernavodă şi medicilor din cadrul cabinetelor medicale de familie. Toate cele 44 de proiecte de hotărâre au primit votul pozitiv al aleşilor locali. De asemenea, în cadrul şedinţei ordinare de CL, primarul oraşului Cernavodă, Gheorghe Hânsă, şi-a prezentat raportul anual de activitate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii