Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:03 07 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constănţenii vor scoate mai mulţi bani din buzunar Ce taxe şi impozite se vor majora în 2014

ro

06 Dec, 2013 00:00 2480 Marime text
În 2014, contribuabilii constănţeni vor fi nevoiţi să scoată din buzunar mai mulţi bani pentru achitarea taxelor şi a impozitelor. Asta pentru că, potrivit declaraţiilor primarului Radu Mazăre, „toate taxele se indexează cu rata inflaţiei din ultimii trei ani de zile”. Mai exact, cu 16,05%. „Legea, în România, aşa spune. Guvernul a obligat primăriile cu datorii să indexeze deja de anul trecut. Deci cu rata inflaţiei pe doi ani. Primăriile care nu aveau datorii puteau să nu indexeze, ceea ce am făcut noi, Constanţa. Singurii din România, anul trecut. Anul ăsta, fiind al treilea an, suntem obligaţi să facem această indexare. Legea ne obligă să indexăm, chiar dacă avem, chiar dacă n-avem datorii. Noi n-avem. Suntem recunoscuţi şi în piaţa financiară că ne-am achitat întotdeauna perfect toate datoriile”, a ţinut să precizeze şeful administraţiei publice locale.
Mai explicită a fost însă Carmen Trentea, directorul executiv adjunct al Serviciului Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa. Trentea a menţionat că „se indexează numai impozitele pe clădiri şi terenuri cu 16,05%. Celelalte taxe rămân neschimbate, rămân exact ca în acest an”. Aşadar, cel puţin pentru moment, taxele speciale nu vor fi majorate.

„Gunoiul rămâne 10 lei pentru persoanele care nu beneficiază de subvenţia la căldură şi de la 3 la 8 lei pentru cele care beneficiază de subvenţie. Şi impozitul pe autoturisme rămâne neschimbat”, susţine Trentea.
Proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2014 a avut şi doi oponenţi. Este vorba despre consilierii PDL Iustin Fabian Roman şi Stelian Gima, care au votat împotriva proiectului, argumentând că „una dintre promisiunile Guvernului USL şi a primarului Constanţei era că nu vor creşte taxele şi impozitele locale”. „Astăzi, Consiliul Local Constanţa a crescut nivelul taxelor şi impozitelor, ceea ce contravine cu promisiunile lor electorale. Am refuzat să fim părtaşi la aşa ceva, mai ales din cauza reacţiei primarului Radu Mazăre care, după mai mult de un an de guvernare USL, încă mai dă vina pe Guvernul Boc, uitând că are toate pârghiile necesare pentru a face bine constănţenilor”, susţin cei doi consilieri locali. Tot ei adaugă: „Dacă acest oraş va avea ghinionul să-l aibă primar pe Mazăre şi în 2050, cu siguranţă va da vina tot pe Guvernul Boc”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii