Constanţa, zugrăvită în roşu şi portocaliu Ploile din ultimele zile au măturat drumurile şi au inundat case în tot judeţul
Constanţa, zugrăvită în roşu şi portocaliu: Ploile din ultimele zile au măturat drumurile şi au inundat
21 Jun, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
2621
Marime text



Ruperea de nori, resimţită în colţurile judeţului Constanţa

În comuna Albeşti, până ieri s-au înregistrat cantităţi importante de precipitaţii însoţite de descărcări electrice şi vijelie. Potrivit primarului localităţii, Gheorghe Moldovan, „nu s-au înregistrat situaţii exagerate, apa a pătruns vineri dimineaţă într-o locuinţă situată în vale, într-un loc predispus de obicei inundaţiilor din localitatea Vârtop. Am intervenit la timp, am dus familia de acolo la adăpost, în siguranţă. Este vorba despre o familie cu mai puţine posibilităţi financiare“. De asemenea, aici a avut loc, vineri, un accident, din pricina ploii şi a apei de pe şosea. „În Vârtop, o ambulanţă care transporta un pacient pentru dializă s-a răsturnat. Aceasta se îndrepta către Mangalia când s-a răsturnat pe câmp“, potrivit poliţiştilor de la Rutieră.

În comuna Lipniţa nu s-au înregistrat situaţii excepţionale. „Nu avem nicio problemă cu gospodăriile, însă drumurile care au fost afectate şi anul trecut de ploile abundente sunt, şi de această dată, avariate. Circulaţia se desfăşoară cu foarte mare dificultate, întrucât piatra a fost «spălată». Drumul de acces către satul Cuiugiuc este grav afectat de ploaia abundentă care s-a abătut asupra noastră“, a declarat gospodarul-şef al comunei Lipniţa, Florin Onescu.
Tudor Nădrag, primarul oraşului Hârşova - „Cred că avem relaţii foarte bune cu divinitatea“

La Hârşova, deşi pericolul Dunării nu a trecut, situaţia este sub control. „Nu avem niciun fel de problemă în localitate, cred că avem relaţii foarte bune cu divinitatea, întrucât, din fericire, nu am avut niciun eveniment din cauza precipitaţiilor“, a declarat edilul-şef al oraşului Hârşova, Tudor Nădrag.

La Limanu, ploile au venit cu mai mare forţă. Primarul Nicolae Urdea a mobilizat serviciul local de intervenţie pentru situaţii de urgenţă. „Au fost două curţi inundate. Au mai existat aici probleme. Gospodăriile sunt situate într-un punct mai jos faţă de celelalte. Întrucât unul dintre cei care locuiesc aici şi-a făcut o punte pietonală peste porţiunea unde se scurge apa, împiedicând astfel cursul apei, au apărut, cum era de aşteptat, probleme. Am intervenit cu buldoexcavatoarele şi cu lucrători din cadrul Primăriei şi al serviciului local de intervenţie“, a declarat gospodarul-şef Nicolae Urdea.

În comuna Crucea, situaţia a fost liniştită, din spusele primarului Gheorghe Frigioi: „A plouat, dar, din fericire, nu s-au creat probleme. Sperăm ca vremea să ţină cu noi şi să nu întâmpinăm dificultăţi nici în zilele viitoare“.

Nici la Rasova nu au fost probleme deosebite de semnalat. „Situaţia este sub control, au fost precipitaţii abundente, însă momentan situaţia este bună, din fericire, de această dată am fost «săriţi» de dezastre, nu avem drumuri rupte, ne rugăm să nu se repete situaţia tragică de anul trecut. Nici în ceea ce priveşte Dunărea nu sunt semnalate probleme“, a declarat primarul comunei Rasova, Dorel Alexandru.

La Tuzla, a fost semnalată o problemă minoră. „O curte a fost inundată. Este vorba despre o familie care, atunci când şi-a construit gardul, nu a lăsat loc de scurgere pe nicăieri şi, automat, apa nu a avut unde să se ducă. Dar s-a intervenit, i-am ajutat pe oameni, iar acum totul este în regulă“, a spus primarul Florin Micu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii