Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:20 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ca o castană care frige Pase cu elicopterul medicalizat. De la CJC la ISU şi invers

ro

03 Feb, 2014 00:00 4190 Marime text
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Cristian Darie, s-a aflat săptămâna trecută la bordul unui elicopter medicalizat, nu pentru a interveni în caz de urgenţă, ci pentru a monitoriza situaţia din judeţ cu drumurile, dar şi cu perdelele forestiere. Coincidenţa face ca în cazul perdelelor forestiere, DNA să fii început de curând urmărirea penală pe numele preşedintelui CJC Nicuşor Constantinescu. Mai precis, procurorii invocă efectuarea unor plăţi nelegale în cazul acestor perdele forestiere, pe care vicele CJC a simţit dintr-odată nevoia să le filmeze din zbor, chiar la bordul unui elicopter medicalizat. Ce caută un elicopter medicalizat în astfel de misiuni? Vicele CJC i-a explicat săptămâna trecută reporterului ZIUA de Constanţa că „este o acţiune în cadrul pregătirii noastre pentru cel de-al doilea viscol anunţat”. Vicele CJC a mai afirmat un lucru interesant şi anume că „elicopterul se află la Aerodromul de la Tuzla, la dispoziţia unui centru regional, în subordinea ISU. Centrul acesta se află chiar la ISU. ISU poate să dispună de acest elicopter oricând!”.

„Elicopterul nu este în subordinea ISU”

Pe de altă parte, Vlăduţ Ion, adjunctul şefului ISU Dobrogea, a declarat că elicopterul medicalizat „nu este în subordinea ISU”, iar centrul regional la care face referire vicepreşedintele CJC, Cristian Darie, este de fapt Comandamentul de Iarnă, constituit la nivelul judeţului ca urmare a instituirii codurilor galben, portocaliu şi roşu, pentru deszăpeziri şi intervenţia în caz de urgenţă. „Este vorba de Comandamentul de iarnă, eu nu i-aş spune chiar centru regional. Este adevărat că există un protocol semnat în baza unui proiect transfrontalier între autorităţile din Bulgaria, şi anume două primării şi un spital din Bulgaria, şi cele din Constanţa - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, ISU şi Consiliul Judeţean, prin care elicopterul va deservi interesele zonei eligibile, adică cetăţenii judeţului Constanţa şi cetăţenii din Regiunea Dobrich. Nu este în subordinea ISU (n.r. elicopterul medicalizat). Este achiziţionat cu fonduri europene şi este dat spre operare SC Regional Air Service SA”, a explicat adjunctul şefului ISU Dobrogea.

Cazurile în care se poate apela la aparatul de zbor sunt stabilite prin protocol

Situaţiile în care ISU Dobrogea poate solicita intervenţia elicopterului medicalizat nu fac niciun moment referire la cea privind prezentarea drumurilor judeţene. „ISU, prin protocol, are posibilitatea de a-l solicita pentru rezolvarea unor situaţii de urgenţă, gen salvare din zone izolate a unor persoane, transport pentru alimente sau produse de primă necesitate, precum medicamente, transport apă în situaţia în care sunt sate izolate. Cu referire la partea medicalizată, Spitalul Judeţean trebuie să asigure partea de echipaj medical, adică asistent medical”, a explicat adjunctul şefului ISU Dobrogea. Întrebat dacă este normal ca un elicopter destinat pentru situaţii de urgenţă şi care prezintă însemne medicale, să aibă şi alt tip de intervenţii precum monitorizarea drumurilor judeţene şi prezentarea perdelelor forestiere, maiorul Ion Vlăduţ a răspuns: „În alte situaţii, decât cele de urgenţă, proprietarul, adică Consiliul Judeţean, cred că poate dispune, eu aşa o văd. Dar eu mă limitez la a folosi elicopterul numai în situaţii de urgenţă. Nu am decât această posibilitate, de a solicita elicopterul doar în astfel de situaţii şi pentru a-l face util cetăţenilor din zona respectivă”, a menţionat adjunctul şefului ISU Dobrogea.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii