Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:12 12 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Târgul Vacanţa 2015, la cea de-a şasea ediţie CCINA îi ajută pe constănţeni să-şi aleagă vacanţa perfectă (galerie foto)

ro

04 Mar, 2015 00:00 882 Marime text
Agenţii de turism, tour-operatori, furnizori de activităţi de aventură şi sporturi extreme, hoteluri, pensiuni, companii aeriene, autorităţi publice, asociaţii de promovare turistică reprezentând destinaţiile turistice din România vor participa, între 6 şi 8 martie, la Târgul de Turism Vacanţa, ajuns la cea de-a VI-a ediţie. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc vineri, 6 martie, începând cu ora 13.00.

Organizat de Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), în parteneriat cu Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistică (FAPT), prin Asociaţia de Promovare şi Dezvoltare Turistică Litoral - Delta Dunării şi găzduit de Maritimo Shopping Center, Târgul de Turism Vacanţa Constanţa 2015 este o oportunitate pentru constănţenii interesaţi de oferte, discounturi şi pachete speciale de vacanţă. „Târgul de Turism Vacanţa 2015 Constanţa se adresează publicului larg, dornic să călătorească în ţară şi peste hotare, aflat în căutarea unor destinaţii turistice originale, care să corespundă, din toate punctele de vedere, necesităţilor fiecăruia de petrecere a timpului liber. Constănţenii pot găsi vacanţe la tarife speciale de tip First Booking, Early Booking. La ediţia din acest an a Târgului Vacanţa 2015, vom avea 27 de expozanţi: 11 agenţii de turism româneşti, patru unităţi de cazare, şapte asociaţii de dezvoltare şi promovare a turismului, trei companii de transport, o instituţie  educaţională“, a declarat, ieri, în contextul unei conferinţe de presă, directorul CCINA Constanţa, Dănuţ Jugănaru. La rândul său, Aurelian Marin, reprezentantul Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) în regiunea de Sud-Est, a menţionat că participanţii la acest eveniment vor putea alegea vacanţa la care visează din ofertele bogate şi variate. „Am reuşit să facem o tradiţie din acest târg, iar perioada desfăşurării este bună pentru toţi expozanţii. În această perioadă sunt vânzări mari, în special la pachetele «Înscrieri timpurii» şi «Early Booking». În februarie 2015, vânzările au crescut cu 50% faţă de februarie 2014. Destinaţiile preferate de români sunt litoralul românesc, Grecia, Bulgaria şi Turcia“, a precizat Aurelian Marin.

Tombolă cu zeci de premii

În fiecare dintre cele trei seri ale târgului, organizatorii vor desfăşura şi tombole cu diferite premii. Constănţenii care vor completa talonul de participare vor putea câştiga un bilet de avion dus-întors pe ruta Constanţa - Istanbul, oferit de Turkish Airlines, o excursie de şapte zile pentru două persoane la hotelul Eftalia Marin 5 din Alanya, Turcia, oferit de MrPeter Company, câte două nopţi de cazare la Pensiunea Daina, Vila Alipn şi Cabana Edelweiss, oferite de Asociaţia Descoperă Straja, un sejur în perioada 15 aprilie + 31 mai la Băile Herculane, oferit de Hotelul Afrodita, două nopţi de cazare la Băile Herculane, oferite de Hotelul Diana, o invitaţie la West Side, în valoare de 100 de lei, un abonament la Squash, de cinci ore, un abonament la biliard, de cinci ore, precum şi trei vouchere la SPA oferite de Ana Aslan Health SPA & Hotel Europa din Eforie Nord.

Evenimente surpriză

În prima zi a târgului, vizitatorii vor putea urmări un scurt program artistic susţinut de ansamblul de dansuri tradiţionale tătăreşti al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România. Târgul poate fi vizitat zilnic, între orele 10.00 şi 22.00. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii