Razie în stațiunea Mamaia. Trei persoane prinse în timp ce cerșeau în Satul de Vacanță
Razie în stațiunea Mamaia. Trei persoane prinse în timp ce cerșeau în Satul de Vacanță
05 Aug, 2017 10:52
ZIUA de Constanta
1770
Marime text



Au fost legitimate 68 de persoane, din care 26 au fost conduse la sediu. În cadrul acțiunii au fost aplicate 67 de sancțiuni din care 2 în valoare de 600 de lei la Legea 61/1991 , 65 în valoare de 24.000 de lei la legea 12/1990, 3 la O.G. 99/2000 în valoare de 1.200 lei și 2 la HCLM 371/2016 în valoare de 3.000 lei. Total valoare sancţiuni contravenţionale aplicate = 28.800 lei
Au fost confiscate mai multe cantităţi de porumb, zmeură, scoici, nămol şi pufuleţi inproprii consumului și suma de 1000 lei.
Lucrători din cadrul DSP Constanța au efectuat măsurători ale nivelului de zgomot, cu aparat tip sonometru, la cluburile Princess și Castel. Măsurătorile în cauză au fost efectuate la hotelurile Condor și Unirea, rezultând valori care depășesc limitele legal admise, urmând a fi întocmite, la o dată ulterioară, procese-verbale de sancționare pentru societățile în cauză.
Au fost efectuate verificări, în colaborare cu lucrători din cadrul Poliției Locale Constanța, la 10 societăți comerciale de pe raza stațiunii Mamaia, fiind aplicate 2 sancțiuni la HCLM 371/2016, pentru lipsa autorizației de funcționare, respectiv pentru nerespectarea prevederilor autorizației de funcționare, în cuantum total de 3000 lei și 3 sancțiuni la OG 99/2000R, pentru lipsa autorizației de funcționare eliberată de Primăria Municipiului Constanța, în cuantum total de 1200 lei.
În timpul acțiunii au fost constatate 3 infracţiuni contra persoanei.
Exemple:
Cu ocazia desfășurării raziei, lucrători din cadrul GMJ Constanța au depistat, în zona Sat Vacanță, trei persoane de sex femeiesc care îndemnau să cerșească alte trei persoane de sex bărbătesc, aflate fiecare în cărucioare cu rotile și care prezentau dizabilități fizice vizibile. Procedându-se la verificarea acestora, s-a stabilit că se numesc:
-A.S.F. de 47 de ani din localitatea Voia, com. Crîngurile, jud. Dîmbovița, care îsi îndemna fiul de 24 de ani să cerșeasca. apoi a fost depistată Z.O. de 42 de ani tot din Voia, com. Crîngurile, jud. Dîmbovița, care îl îndemna să cerșească pe un bărbat de aproximativ 70 de ani
De asemenea a mai fost identificata L.C., de 39 de ani, tot din localitatea Voia, com. Crîngurile, jud. Dîmbovița, care îl îndemna să cerșească pe un alt bărbat de 55 de ani.
În cele trei cauze au fost întocmite dosare penale pentru infracțiunea de cerșetorie.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii