Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
02:45 21 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Proiectul TRANSGAZ privind conducta de transport gaze naturale din Marea Neagră, declarat unul de importanță națională

ro

10 Aug, 2017 00:00 531 Marime text
În Monitorul Oficial a fost publicată Hotărârea Guvernului României privind declararea proiectului „Noi dezvoltări ale Sistemului Național de Transport în scopul preluării gazelor de la țărmul Mării Negre, extindere sistem național de transport prin realizare conductă de transport gaze naturale de la punct preluare gaze Marea Neagră, zona localitate Vadu, la conducta Tranzit 1, zonă localitate Grădina“ ca proiect de importanță națională în domeniul gazelor naturale.
 
Având în vedere prevederile art. 2, alin (1), lit. m) din Legea nr. 1852016 privind unele măsuri necesare pentru implementarea proiectelor de importanță națională în domeniul gazelor naturale, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre: „Se declară proiectul «Noi dezvoltări ale Sistemului Național de Transport în scopul preluării gazelor de la țărmul Mării Negre, extindere sistem național de transport prin realizare conductă de transport gaze naturale de la punct preluare gaze Marea Neagră, zona localitate Vadu, la conducta Tranzit 1, zonă localitate Grădina» ca proiect de importanță națională în domeniul gazelor naturale“. De asemenea, a fost desemnat Ministerul Energiei ca autoritate competentă responsabilă de facilitarea și coordonarea procedurii de autorizare pentru acest proiect.
 
Reamintim că Societatea Națională de Transport Gaze Naturale (SNTGN) TRANSGAZ SA este titularul proiectului „Extindere SNT prin realizare conductă de transport gaze naturale de la punct preluare gaze Marea Neagră (zona localitate Vadu) - la conducta Tranzit 1 (zona localitatea Grădina), inclusiv alimentarea cu energie electrică pentru stația de protecție catodică Săcele, grupurile de robinete și montare fibră optică senzitivă comunele Corbu, Săcele, Cogealac și Grădina“.

Ce prevede proiectul 

Proiectul propus prevede extinderea Sistemului Național de Transport Gaze prin realizarea unei conducte de transport gaze naturale de la punctul de preluare gaze Marea Neagră (zona localitatea Vadu) - la conducta Tranzit 1 (zona localitatea Grădina), inclusiv alimentarea cu energie electrică pentru stația de protecție catodică Săcele, grupurile de robinete și montare fibră optică senzitivă comunele Corbu, Săcele, Cogealac și Grădina. Principalele componente ale proiectului sunt: conductă de transport gaze naturale și elemente tehnologice aferente (grupuri de robinete, stație protecție catodică), stație de măsurare gaze în punctul de cuplare în conducta existentă de transport gaze Tranzit T1 - instalații subterane de alimentare cu energie electrică a stației de protecție catodică (SPC) Săcele - sistem de teletransmisie a datelor digitale (fibră optică). Conducta de transport gaze naturale proiectată va avea diametrul DN500 și lungimea de cca 25 km, fiind localizată în județul Constanța, pe teritoriul administrativ al comunelor Cogealac, Corbu, Săcele și Grădina. Conducta se va proiecta astfel încât să permită curățarea și inspecția cu PIG inteligent. Aceasta va fi montată subteran, la o adâncime de cca 1,1 m, între suprafața solului și generatoarea ei superioară, cu excepția subtraversării căilor de comunicații, unde adâncimea de pozare a conductei este de minimum 1,5 m.

Ce lucrări vor fi executate 

Traversarea drumurilor naționale, județene și a căilor ferate se va realiza în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 118/2013 privind aprobarea Normelor Tehnice pentru proiectarea și execuția conductelor de transport gaze naturale și STAS 9312-87 - Subtraversări de căi ferate și drumuri cu conducte. Subtraversarea drumurilor naționale, județene și a căii ferate se va face prin foraj, fără a fi afectată structura rutieră a drumului. La schimbările de direcție ale conductei, atât în plan orizontal, cât și în plan vertical, se vor utiliza curbe cu rază lungă, cu R minim 5DN. Tuburile de protecție care se vor utiliza la subtraversarea căilor de comunicații se vor executa din țeavă de oțel, conform SR 6898/1-95, iar etanșările dintre tub și țeavă se vor executa cu distanțiere și burdufuri de etanșare care posedă agrement tehnic.
 
La traversarea liniei de cale ferată CF 804, înainte și după traversare se vor monta îngropat pe fundații din beton robinete sferice, cu capete pentru sudură prevăzute cu dispozitive de închidere rapidă la ruperea conductei. Stația de protecție catodică (SPC) va fi amplasată în zona kilometrului 11 al conductei și va ocupa o suprafață de circa 2 mp. Săparea șanțului în vederea montării conductei se va executa mecanizat pe tot traseul conductei cu excepția cuplărilor, unde se va executa manual. Părțile supraterane ale instalațiilor de pe traseul conductei se vor proteja prin aplicarea unui strat de grund anticoroziv și a două straturi de vopsea.
 
Pentru măsurarea gazelor care se vor descărca în conducta de transport gaze Tranzit 1, s-a prevăzut o stație de măsurare gaze în punctul de cuplare, care se va împrejmui în scopul securizării acesteia. Aceasta va fi localizată în extravilanul localității Grădina (km 25 al conductei). Stația de măsurare gaze va fi dimensionată pentru un debit de 1mldmc/an, la o presiune maximă de operare de 55 bar. Împrejmuirea stației de măsurare gaze și a robinetelor montate la traversarea căii ferate va avea înălțimea de doi metri și se va realiza cu panouri prefabricate din beton. Panourile vor fi prevăzute la partea superioară cu sârmă ghimpată din oțel tip NATO, dispusă circular, și se vor monta între stâlpi prefabricați din beton, dispuși la distanța de 2,10 m interax, înglobați în fundații izolate din beton simplu. Între stâlpii împrejmuirii va fi prevăzută o centură din beton armat. Alimentarea cu energie electrică a stației de protecție catodică Săcele se va realiza prin proiectarea unei linii electrice subterane cu o lungime de 1.300 m. Traseul fibrei optice va fi paralel și de aceeași lungime cu traseul conductei, iar lucrările de montaj fibră optică se vor încadra în culoarul de lucru. Traseul cablului cu fibre optice va fi marcat cu borne și markeri electronici.

Justificarea necesității proiectului 

În prezent, gazele naturale extrase din Marea Neagră sunt adunate în terminalul Midia, iar de aici sunt transportate spre SNT prin conducta DN 500/600 Midia - Tașaul, conductă aparținând PetroMar. De la Tașaul, o parte din gaze sunt direcționate spre Constanța prin conducta DN 500 Tașaul - Constanța, iar restul spre SNT prin conducta DN 600 Tașaul - Mihai Bravu. Deoarece la parametrii actuali ai conductelor prin care se preiau gazele din structura Marea Neagră în SNT nu sunt posibile preluări cantitative suplimentare, TRANSGAZ intenționează extinderea SNT în baza acordurilor de cooperare cu titularii licențelor de explorare și exploatare a perimetrelor din Marea Neagră, precum și în baza unui studiu de piață, cu scopul creării unui punct suplimentar de preluare a gazelor naturale provenite din structura marină și realizării unei conducte noi din punctul de preluare a gazelor marine zona localității Vadu până în conducta Tranzit 1 (zona localității Grădina).
 
SNTGN TRANSGAZ SA a încheiat în luna decembrie 2015 un acord de cooperare cu Black Sea Oil & Gas SRL, Petro Ventures Europe B.V. și Gas Plus International B.V., cu scopul preluării în SNT a gazelor din Marea Neagră provenite din perimetrul Midia XV. În acest sens, se impune extinderea SNT prin realizarea unei conducte de transport gaze naturale de la terminalul de gaze prevăzut a fi amplasat în zona localității Vadu, până la cuplarea în conducta existentă de transport internațional de gaze Tranzit 1, proiectul fiind inclus în planul de dezvoltare al SNT pentru 2016-2025. Entitatea responsabilă cu implementarea proiectului este SNTGN TRANSGAZ SA Mediaș, operator licențiat al Sistemului Național de Transport Gaze Naturale din România.

Despre SNTGN TRANSGAZ SA 

Înființată în 2000, SNTGN TRANSGAZ SA are sediul social în municipiul Mediaș. Capitalul social subscris, de 117.738.440 de lei, integral vărsat, este compus din 11.773.844 de acțiuni. Firma este deținută de Statul Român, reprezentat de Ministerul Economiei, cu 58,5096931811% din capitalul social, listă acționari persoane juridice, cu 29,9196676974% din capitalul social, și listă acționari persoane fizice, cu 11,5706391215% din capitalul social. Administratorii companiei sunt Petru Ion Văduva - director general unic și membru al Consiliului de Administrație, Bogdan George Iliescu - membru al CA, Radu Ștefan Cernov - membru al CA, Ion Sterian - președintele CA, Ilie Lața - împuternicit sucursală, director, Andrei Rizoiu - administrator. SNTGN TRANSGAZ SA se ocupă de „transporturi prin conducte“.

Citește și:

TRANSGAZ SA a primit răspuns de la APM Constanța pentru conducta care traversează județul. Ce mai trebuie făcut (document+galerie foto)

TRANSGAZ va realiza o conductă de transport gaze naturale De unde pleacă și prin ce localități din județul Constanța trece (galerie foto+document)

Ralizarea conductei de transport gaze naturale de la Marea Neagră - zona Vadu la conducta Tranzit 1 – zona Grădina, în atenția Guvernului

Ti-a placut articolul?

Comentarii