Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:03 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lucrați în aer liber? Ce trebuie să vă ofere angajatorul pe o vreme ca aceasta

ro

06 Jan, 2017 12:07 2437 Marime text
Angajatorii sunt obligaţi că în perioada imediat următoare, în care, datorită condiţiilor meteorologice nefavorabile s-ar putea înregistra temperaturi scăzute extreme( scad sub -20 grade C sau, corelate cu condiţii de vânt intens, pot fi echivalate cu acest nivel), să aplice măsuri corespunzătoare pentru asigurarea protecţiei persoanelor încadrate în muncă care desfăşoară activităţi în aer liber, , anunță reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța, în conformitate cu prevederile OUG 99/2000:
  • distribuirea de ceai fierbinte în cantitate de 0,5-1 litru/persoană/schimb;
  • acordarea de pauze pentru refacerea capacităţii de termoreglare, scop în care se vor asigura spaţii fixe sau mobile cu microclimat corespunzător;
  • asigurarea echipamentului individual de protecţie adecvat.
În situaţia în care condiţiile meteorologice nefavorabile îngreunează sau nu permit desfăşurarea activităţilor , se vor lua de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau reprezentanţii aleşi ai salariaţilor următoarele măsuri:
  • Reducerea duratei zilei de lucru;
  • Eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru;
  • Întreruperea colectivă a lucrului.
Măsurile prevăzute se vor stabili dacă temperaturile extreme se menţin pe o perioada de cel puţin două zile consecutiv.
 
Pentru reducerea reducerea duratei zilei de lucru sau întreruperea colectivă a lucrului, angajatorii de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, precum şi ordonatorii de credite sau conducătorii instituţiilor finanţate din fonduri extrabugetare, după caz, vor stabili modalităţile de recuperare a timpului nelucrat şi modalităţile de plata, după cum urmează:
  • a) prin recuperarea în următoarele 6 luni a timpului de reducere a duratei zilei de lucru sau de întrerupere colectivă a activităţii, cu menţinerea drepturilor salariale avute anterior;
  • b) fără recuperarea timpului de reducere a duratei zilei de lucru sau de întrerupere a activităţii, dar cu acordarea drepturilor salariale proporţional cu timpul efectiv lucrat.
Pentru prevenirea unor îmbolnăviri determinate de muncă în condiţii de temperaturi extreme se vor lua măsuri pentru:
  • asigurarea de către angajator a examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicatiilor pentru muncă la temperaturi crescute sau scăzute;
  • asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate;
  • trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind muncă la temperature extreme.
Inspectorii de muncă din cadrul compartimentului securitate şi sănătate în muncă, pe toată perioada sezonului rece vor monitoriza preventiv toţi angajatorii care desfăşoară activităţi în aer liber, dacă sunt pregătiţi pentru a pune în aplicare măsurile prevăzute de OUG 99/2000, atunci când apar condiţii meteorologice nefavorabile.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii