Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:57 14 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Licitaţie la ABADL pentru două bărci multirol de intervenţie rapidă şi evacuare

ro

17 Nov, 2017 00:00 283 Marime text
Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral scoate din conturi 1.848.739,50 de lei pentru achiziţia de ambarcaţiuni.
 
În acest sens, va fi organizată o procedură publică pentru atribuirea contractului de furnizare barcă multirol pentru intervenţie rapidă şi evacuare (două bucăţi). Societăţile interesate de acest contract vor depune ofertele şi cererile de participare până pe data de 19.12.2017, ora 16.00. Acestea vor fi deschise pe data de 15.01.2018, ora 18.00. Cuantumul garanţiei de participare este de 18.000 de lei. Cuantumul garanţiei de bună execuţie este de 10% din valoarea contractului (fără TVA) şi se poate constitui prin orice formă prevăzută de art. 40 din 395/2016, agreată de ambele părţi, în termen de cinci zile lucrătoare de la data semnării contractului. Operatorii economici ce depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condiţiile legii din ţară de rezidenţă, din care să reiasă că sunt legali constituiţi, că nu se află în niciuna dintre situaţiile de anulare a constituirii, precum şi că au capacitatea profesională de a realiza activităţile care fac obiectul contractului.

Responsabili de atribuirea contractului 

Persoanele cu funcţii de decizie din cadrul autorităţii contractante, responsabile de organizarea, derularea şi finalizarea procedurii de atribuire, sunt: Hristu Uzun - director, Adela Mihalcea - director economic, Adrian Chera - director tehnic Exploatare LH, Titel Gagiu - director SGA Constanţa, Chiraţă Tararache - Compartimentul Juridic, Paul Cononov - director SGA Tulcea, Constantin Sava, Luiza Frăţilă, Valentin Radu - birou Achiziţii, Victor Cherciu - SGA Tulcea, Grigoraş Dragoş Iulian - Birou Mese, Viorel Iacob - Compartimentul Mecano-Energetic.

Ti-a placut articolul?

Comentarii