Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:39 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Licitaţie de peste jumătate de milion de lei CERONAV cumpără 100 de calculatoare, 30 de laptopuri şi 42 de licenţe (document)

ro

13 Jun, 2015 00:00 1970 Marime text
Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale (CERONAV) lansează organizarea unei proceduri publice pentru atribuirea contractului „Furnizare calculatoare, laptopuri şi licenţe“.
 
Aşa cum reiese din anunţul de participare nr. 160209/12.06.2015, publicat pe licitatiapublica.ro, valoarea estimată fără TVA a contractului este de 599.170 de lei. Potrivit caietului de sarcini, urmează să fie furnizate trei loturi: Lotul 1 - calculatoare tip 1 (50 de bucăţi) şi calculatoare tip 2 (10 bucăţi); Lotul 2 - laptopuri (30 de bucăţi) şi Lotul 3 - licenţe (licenţe tip 1 - 1 bucată, licenţe tip 2 - 1 bucată, licenţe tip 3 – 34 de bucăţi, licenţă tip 4 - 4 bucăţi, licenţă tip 5 - 2 bucăţi), inclusiv servicii de transport şi asigurarea service-ului gratuit în perioada de garanţie. Locul principal de livrare a achiziţiilor este sediul CERONAV din strada Pescarilor nr. 69 A. Societăţile interesate pot depune ofertele până pe data de 27 iulie, ora 16.00, urmând ca acestea să fie deschise pe data de 21 august, ora 18.00. Garanţia de participare are următoarele valori: 4.171 de lei - pentru Lotul 1, 1.720 de lei - pentru Lotul 2, 4.895 de lei - Lotul 3. Aceasta poate fi depusă cumulat pentru mai multe loturi.

Responsabili de atribuirea contractului

Persoanele responsabile cu organizarea şi desfăşurarea procedurii publice sunt: director general - Ovidiu Sorin Cupşa, director general adjunct - Emil Luca, director Studii - Ion Filimon, director comercial - Dan Pisică, director economic - Claudia Gheorghe, şef Birou Juridic şi asistenţă managerială - Nicolae Iulian Trandafir, consilier juridic Birou Juridic şi asistenţă managerială - Eugen Radu, şef Birou Achiziţii publice şi investiţii – Daniela Tagare, economist II Birou Achiziţii Publice şi Investiţii - Diana Zainea, economist Birou Achiziţii Publice şi Investiţii - Alexandru Ioan Vladu, compartiment IT inginer IA - Daniel Burghiu, compartiment IT inginer IA - Osman Ergean.

Condiţii pentru ofertanţi

Ofertanţii vor demonstra realizarea unei medii a cifrei de afaceri globale din ultimii trei ani financiari succesivi anteriori încheiaţi, egală sau mai mare decât: 231.700 de lei pentru Lotul I, 95.550 de lei pentru Lotul 2 şi 271.920 de lei pentru Lotul III. De asemenea, ofertanţii vor completa şi vor depune declaraţia privind lista principalelor livrări de produse similare efectuate în ultimii trei ani, din care să rezulte că au fost livrate, în baza a minimum un contract sau a cel mult trei contracte, produse similare în valoare/valoare cumulată de minimum:

231.700 de lei fără TVA pentru Lotul I, 95.550 de lei fără TVA pentru Lotul II şi 271.920 de lei fără TVA pentru Lotul III.
 
Anunţul de participare la licitaţie poate fi vizualizat în secţiunea „Documente“.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii