Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:30 14 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ironie amară Nicuşor Constantinescu, săltat din locul „arestării” lui Ponta

ro

30 Jan, 2014 00:00 1422 Marime text
Pe 15 ianuarie, Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, era dus, mai mult cu forţa, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa. Social democratul a fost săltat de DNA chiar din faţa Casei Albe, scenă filmată de mai multe persoane, inclusiv de angajaţi ai CJC. Amintim că, potrivit DNA, în sarcina preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa s-au reţinut şase infracţiuni contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul avantaje patrimoniale sau nepatrimoniale, cu consecinţe deosebit de grave.

„Există date şi indicii temeinice potrivit cărora învinuitul Constantinescu Nicuşor Daniel şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu care decurgeau din calitatea de preşedinte al CJC, în sensul că a dispus efectuarea unor plăţi nelegale în valoare totală de 23.105.903,62 lei (peste 5 milioane euro)”, susţin procurorii DNA.
Ironia face că Nicuşor Constantinescu a fost ridicat din locul în care, pe 10 decembrie, premierul Victor Ponta a fost „arestat”. Evenimentul a avut loc în contextul unui protest spontan în care un grup de manifestanţi a demonstrat împotriva Legii mineritului. „Azi putem pierde Roşia Montană! Decretăm, deci, stare de necesitate! Mergem să-l «arestăm» pe Ponta”, spuneau, la acel moment, protestatarii. Astfel, un bărbat care purta o mască reprezentându-l pe primul ministru Victor Ponta a fost arestat simbolic în faţa Casei Albe.

Ti-a placut articolul?

Comentarii